Mina de la Miorcani are o vechime de peste o sută de ani. De-a lungul timpului, de aici a plecat nisipul fin pentru ceramică şi sticlărie, celebra materie primă înscrisă în manualele de geografie, mai ales până în 1990. Astăzi, din măruntaiele pământului se scoate doar silex ,sau bile negre, cum sânt numite de către minerii care şi-au dedicat viaţa galeriilor reci şi întunecate.
Cândva, mina era un furnicar unde petreceau ore multe şi în schimburi sute de oameni. Comuna Rădăuţi-Prut era înfloritoare, cele mai arătoase case fiind cele ale minerilor. După revoluţie, numărul lor s-a redus progresiv, ajungând la 40-50 de mineri, în prezent cei care sunt plătiţi pe stat de plată fiind doar şapte. „Până acum, bilele de silex le lua fabrica Sanex, de la Cluj, dar acum au sistat comenzile, cu criza asta cred. Mina aparţine SIP Muntenia. Eu sunt şeful de echipă şi oamenii s-au obişnuit să îmi spună Albă-ca-Zăpada, în spirit de glumă, chiar dacă sunt negru şi la faţă, şi la nume. Mina are o galerie principală de vreo 300 de metri şi se exploatează în partea dreaptă. Se merge înainte, se pune armătură de lemn la un metru, nu se mai face ca înainte, cu beton. Mai este o galerie mai mică, închisă acum. Din 40 sau 50 de muncitori câţi am fost prin ‘91, acum am rămas 7. Pe vremuri se exploata numai nisip pentru că erau multe comenzi. Acum suntem în şomaj tehnic”, a spus cu obidă Vasile Negru.
Necazuri a adus şi Prutul, cu furia lui. Inundaţiile de anul trecut, când au distrus totul în cale şi au acoperit antenele caselor, a afectat şi mina. După prăpăd, trei luni au avut de muncă o mână de oameni să scoată mâlul care se adunase în mină până la brâul unui om.
„La casa mea nu a ajuns apa, dar când am coborât drumul aici la mină m-am îngrozit. Biroul pe care îl avem aici într-o anexă era totul o mizerie de nedescris, actele erau distruse, camerele ce le aveam pentru şefii de la Suceava erau distruse în totalitate. Când am descuiat mina mi-am pus mâinile în cap. Era mâl până la brâu. Trei luni am muncit, cu lopeţi şi cu roabe să scoatem totul afară, să putem ajunge la piatră. Am stagnat cu producţia, comenzile nu au fost onorate. Apoi a venit criza la toată lumea. Sanex a
redus producţia, omul nu mai cumpără faianţă, gresie, nimănui nu-i place să stea cu marfa în stoc”, a explicat şeful de echipă Vasile Negru. Pe când ei cărau la mâl din mină, preşedintele Traian Băsescu a trecut falnic şi comod în elicopterul prezidenţial pe deasupra dealului. Sudalme aspre au slobozit minerii supăraţi că nimeni de la Bucureşti nu se interesează de soarta unei mine de aur, chiar dacă e aur... din piatră. „A trecut şi Tăriceanu şi preşedintele, dar nu-i interesează. Măcar de curiozitate să coboare să vadă ce bogăţii sînt aici şi peisajul, măcar şi pentru asta”, a spus Albă ca Zăpada.
Silex pentru borcanele cu murături
De-a lungul timpului, oamenii din localitate au pietruit cu silex potecile noroioase sau aleile de prin curte. Au folosit pietrele şi drept greutăţi în butoaiele cu murături, iar pe cele mai arătoase le-au vândut la piaţă, drept suvenir. „Noi luam diferite modele, mărimi, puneam în borcane, butoaie, la murături, avem de toate categoriile de pus în borcan”, şi-a amintit bunica Anica Guriţă.
De numele minei se leagă şi momente neplăcute din viaţa obştii. Chiar dacă minerii sunt oameni curajoşi, au avut de plătit un tribut. „Prin ‘82, ‘84... oricum în urmă cu douăzeci şi ceva de ani de ani, a fost un accident cumplit care m-a transformat din şef de echipă în văcarul satului, după ordinul comisiei de la judeţ. A fost un accident. Un băiat din echipa mea a intrat în mină, era beat, nu l-am putut opri. I-am spus să nu intre pentru că era fum după cum fusese o explozie. Nu m-a înţeles şi s-a pomenit cu o bucată de beton, un perete, drept în cap. A murit pe loc. Am plătit înmormîntarea, tot ce a fost, dar am fost trimis să lucrez la vaci, asta disciplinar. Ce-am tras atunci... Nu eram vinovat, dar din cauza asta am pierdut şi sporul de vechime şi acum am pensia mică”, a rememorat moş Dumitru Guriţă, supărat că foştii colegi care numără câte 18 milioane pensie pe lună de pe urma muncii la mina de la Miorcani.
Odinioară, mană cerească, mina este acum un loc unde cei şapte mineri trag să treacă timpul şi să vină anii de pensie. Mina care era pentru unii un loc de muncă, iar pentru alţii un mod de a face un ban în plus stă la mâna recesiunii. Prin galerie se văd şi acum urmele paşilor făcuţi de Prutul furios care nu a ţinut cont de nimic. Micul munte de pământ ascunde o avere inestimabilă a botoşănenilor, rară chiar şi în Europa, dacă oamenii de afaceri ar mai fi interesaţi de silex. Acum minerii sunt în şomaj tehnic, iar de strajă la porţile încuiate cu un lacăt de formă stau apele Prutului sau câţiva cetăţeni moldoveni care strâng vreascuri pe malul celălalt. „Mai sunt care pândesc pe după copaci. Cred că se întreabă fraţii moldoveni, oare unde-i forfota de odinioară?”, a mai spus Vasile Negru, în timp ce urca poteca abruptă, pietruită cu silex, care duce către sat...(Lavinia Preda)
Voronin va ajunge la pulşcărie
