Aşa cum era de aşteptat, prefectul judeţului de Botoşani, Gheorghe Sorescu a anunţat ieri că în urma discuţiilor pe care le-a avut cu Ministerul Internelor şi Reformei Administrative a convenit să recurgă la încetarea raporturilor de serviciu, cu acordul părţilor.
Aştept ca Guvernul să ia această decizie în şedinţa de Guvern de azi. Am recurs la acest lucru pentru a candida pentru funcţia de primar al municipiului Botoşani la alegerile locale de la 1 iunie 2008, a precizat prefectul Sorescu, care face acest gest după opt luni de mandat pe această funcţie.
Acesta a mai adăugat că şi-a făcut şi un bilanţ al activităţii de care este mulţumit, apreciind că lucrurile s-au îndreptat într-o oarecare măsură. Promiteam la vremea respectivă că voi face în aşa fel încât activitatea în cadrul instituţiei să fie transparentă, lucru care cred eu că s-a întâmplat. Am vorbit de asemenea de o detensionare a relaţiilor cu instituţiile statului. Apoi am avut trei mari obiective în atenţie. Anume, magistrala de gaz de la Hârlău Botoşani la care lucrările sunt aproape finalizate, aceasta urmând a fi gata în luna iulie sau august 2008, drumul expres Botoşani - Târgu Frumos pentru care am făcut multe intervenţii şi a căror lucrări vor începe în a doua parte a acestui an şi Vama Rădăuţi Prut, unde lucrările sunt în curs de derulare, fiind prinşi bani în buget, a mai pe care a luat-o este cea mai bună şi aşteaptă hotărârea de Guvern.
La Prefectură voi rămâne până HG va fi publicată în Monitorul Oficial, cel mai probabil joi sau vineri. Voi avea vreo câteva zile libere apoi voi lucra ca şi consultant financiar la o firmă privată, a concluzionat prefectul Gheorghe Sorescu. Prerogativele sale vor fi preluate de către actualul subprefect Mihai Elvădeanu. (Eliza Sofian)