Discuţiile de tip radio şanţ stau la baza scepticismului cu care oamenii îndrăzneţi şi întreprinzători de la ţară privesc oportunitatea accesării fondurilor nerambursabile de la Uniunea Europeană.
Aceasta este concluzia la care au ajuns reprezentanţii Camerei Agricole Botoşani care sunt puşi pe demontat orice mit în această direcţie. Directorul instituţiei, Ionel Oniciuc, este de părere că oamenii se descurajează între ei după o discuţie la crâşma satului.
Discută între ei şi se trezeşte unul vorbind şi spune că nu există fonduri nerambursabile. Cât mai baţi drumul până la Botoşani, cât mai dai la proiect şi îţi mai cere nu ştiu ce taxe, ajungi să mai dai şi bani din buzunar. Ori nu este aşa. Ce-i drept, te costă nişte bani, dar pe ansamblu să zicem un caz dacă statul îţi dă 6000 de lei rămâi cu 4000 în buzunar. Cine dă în ziua de azi bani degeaba? a explicat Ionel Oniciuc.
Directorul Camerei Agricole Botoşani este decis să meargă din sat în sat să identifice oamenii cu spirit de iniţiativă şi să-i convingă să facă proiecte pentru că şansele sunt mari să obţină finanţare.
Avem specialişti care se ocupă de documentaţie. Cei-i drept costă nişte bani proiectul, dar e puţin comparativ cu ce pot obţine a precizat sursa citată. (Lavinia Preda)