Moldovenii, între contrabandă şi comerţul cinstit

Problema fraţilor de peste Prut s-a complicat. Complicaţia a intervenit atât în activitatea lor comercială de mic trafic la frontieră cât şi ca acces pe teritoriul României. Pe teritoriul judeţului Botoşani, intrarea lor în România se face, deocamdată, numai prin punctul vamal Stânca – Costeşti. Chiar dacă se va da drumul şi la trecerea prin viitorul punct vamal Rădăuţi Prut – Lipcani, lucrurile nu se vor simplifica iar accesul pe teritoriul României nu va deveni mai uşor. Precum polonezii înainte de 1989, care invadau judeţul nostru prin punctul vamal de la Siret, via Mihăileni şi apoi Botoşani, cu cazare peste noapte la Cabana „Stejarul”, după 1990 locul acestora a fost luat de către fraţii moldoveni.
Nevoia de a trăi
Evenimentele din decembrie 1989 a însemnat şi o deschidere a românilor către fraţii de peste Prut. Dacă până în 1989 ne uitam noi la Televiziunea Moldovenească, minunându-ne de curajul preşedintelui Snegur, a poeţilor Leonida Lari şi Grigore Vieru de a susţine limba română ca limbă de stat a republicii Moldova şi scrierea cu caractere latine, după 1990 au început moldovenii să se minuneze de curajul românilor de a da piept cu economia de piaţă. Ambele concepţii economice diametral opuse, comunismul moldovenesc şi tranziţia românească spre economia de piaţă, şi-au dat întâlnire pe malul Prutului, sub forma „podurilor de flori”. Moldovenii de pe ambele maluri ale râului s-au aruncat în apa Prutului, s-au întâlnit la mijloc, s-au sărutat frăţeşte şi din toată inima, au închinat un pahar, s-au invitat reciproc în ospeţie. Aproape că pe Prut începuse să curgă lapte şi miere, în loc de apa tulbure şi învolburată de pe urma ploilor. Anii au trecut, politica lui Snegur a fost înlocuită de o alta, promoscovită. La noi, Iliescu, un alt supus al firului roşu, a lăsat să-i scape printre degete unirea Moldovei cu Ţara. A trecut şi vremea podurilor de flori, înlocuite cu pişcăturile veninoase ale politicii externe promovată de cele două state frăţeşti, pişcături bine dirijate de la Moscova. România s-a înscris tot mai mult pe drumul economiei de piaţă, iar Moldova s-a anchilozat în economia comunistă, ce-a sărăcit tot mai mult populaţia, îmbogăţind, ca şi pe la noi, un anumit segment social bine ancorat în structurile puterii. Aşa că, moldovenilor nu le-a mai rămas decât să redescopere drumul leşilor spre pieţele româneşti, comercializându-şi produsele din curte pentru a face rost de leul ce ţara lor nu li-l mai poate oferi. Era şi mai este încă, pentru unele familii, singura cale de supravieţuire.
Căpuşele româneşti
Prezenţa polonilor pe raza judeţului nostru devenise mană cerească pentru miliţieni. De la intrarea în ţară, prin vama Siret, şi până la Botoşani, miliţienii ieşeau la drumul mare şi-i vămuiau nemilos de o parte din produsele ce urmau a fi comercializate pe teritoriul nostru. Ofiţerul miliţian Huţanu, zis Colombo, devenise un specialist în confiscările de la polonezi. Pândea în restaurantul Pescaru, iar cum apărea polonezul pe centrul vechi, cum îi ieşea în cale şi-i confisca marfa. Plângeau polonezii de sărea cămaşa de pe ei, dar Colombo n-avea milă, n-avea mamă, n-avea tată. Locul polonezilor a fost luat de moldoveni, iar a miliţienilor de către poliţia de frontieră. De cum trece moldoveanul vama de la Stânca, căpuşele din rândul Poliţiei de Frontieră, ies la drumul mare precum haiducii altădată. Numai că unii haiduci furau de la bogaţi şi dădeau săracilor. Poliţiştii de frontieră nu dau nimănui nimic, decât partea cuvenită şefilor protectori. În şanţ la ieşirea din Stânca, în şanţul şoselei de la intrarea în Ştefăneşti, în pădure la Guranda (locul pe unde a hălăduit celebrul bandit Coroi) sau la intrarea în Truşeşti moldovenii sunt aşteptaţi de către poliţiştii de frontieră şi vămuiţi a doua oară, nemilos de crunt. Maşinile sunt oprite din trafic prin mijloace empirice, fie autoturism sau autobuz, călătorii controlaţi brutal şi determinaţi să-şi dea obolul trecerii prin acea zonă. Scăpaţi de furia înavuţirii acestor căpuşe îmbrăcate în uniforma statului, moldovenii reuşesc să ajungă şi în piaţa din Botoşani. Nu pot răsufla uşuraţi. Calvarul lor n-a luat sfârşit.
Ultimele forme de umilire
Scăpaţi din furcile caudine ale poliţiştilor de frontieră, odată ajunşi în piaţa mare a Botoşanilor, moldovenii trebuie să suporte şi ultimele forme frăţeşti de umilinţă. De ani de zile s-a căutat în piaţa mare a formulă de rezolvare a unui spaţiu destinat comerţului practicat de către moldoveni. Îndeobşte, botoşănenii nu spun că fac cumpărături de la moldoveni, ci de la ruşi. Poate şi pentru faptul că, pe la începuturile acestui acestui comerţ, mulţi moldoveni vorbeau ruseşte. Şi-au dat seama că limba rusă nu le aduce un plus de simpatie, aşa că s-au forţat să înveţe româneşte. Primarul Egner a fost cel care a pus problema creării unui spaţiu destinat comerţului practicat de moldoveni. L-a înfiinţat, dar n-a fost o uşurare pentru aceştia. Supraveghetorii din piaţă, poliţiştii pieţei, şefii mai mari ai acestora au descoperit repede că adunarea comercianţilor moldoveni într-un perimetru anume le-a uşurat munca de colectare a „taxelor de protecţie” (foto 1). Aşa cum se poate vedea din fotografia de faţă, moldovenii îşi practică afacerile sub aceste tarabe acoperite în stil sărăcăcios, precum magherniţele din mahala. Vând de toate. De la pungi cu lapte şi smântână, la produse de patiserie, peşte şi conserve din peşte, salamuri uscate, brânzeturi, gablonzerie etc. la alcool şi ţigări. Toate mai ieftine ca ale românilor. Plata „taxei de protecţie” începe odată cu ocuparea tarabei şi continuă cu prezenţa poliţiştilor şi a inspectorilor de la Protecţia Consumatorilor. Dacă nu mişcă „corespunzător”, cum mi s-a destăinuit un angajat al pieţei, „pun controlorii pe ei şi nu le mai rămâne nimic”. Scăpând şi de aceste ultime forme de vămuire (permiteţi-mi să continui a le spune forme de umilire), cu marfa transformată în lei, moldovenii se întorc acasă. De vreme ce revin înseamnă că încă le convine modul în care sunt jumuliţi.
Alcoolul şi ţigările, apanajul gaborilor
Până acum am vorbit de partea oficială a acestor forme de comerţ. Dar să descriem şi modul în care se practică acel comerţ cu mărfuri de contrabandă. Există, deşi greu de dovedit, o filieră care asigură comerţul de contrabandă cu alcool şi ţigări prin vama Stânca. Noi am urmărit multă vreme traseul Stânca – Ştefăneşti – Truşeşti. A fost o perioadă când ţigările erau aduse din Moldova cu camioanele. Marfa se descărca la Truşeşti, iar de acolo, cu maşini ale Poliţiei şi cu agenţi de poliţie la volan era transportată în judeţul Suceava. Am fost aproape să surprindem una din maşinile poliţiei. După o jumătate de noapte de supraveghere la Truşeşti, ne-a scos Dumnezeu maşina în cale. Ghinionul nostru a fost aparatul foto, care n-a vrut nici în ruptul capului să dea dovadă de claritate, în lipsa blitzului, care dacă l-am fi folosit ne-ar fi deconspirat prezenţa în zonă. O altă filieră a băuturilor şi ţigărilor asigură alimentarea cu aceste produse a pieţelor din Botoşani. Zilnic, în piaţa mare te împiedici de vânzători de ţigări şi sticle de votcă. Dacă prin zonă îşi face apariţia vreun poliţist ce nu-i din branşa lor, ţigările şi sticlele cu votcă dispar ca prin farmec. Este de notorietate prezenţa în zona pieţei a unei dubiţe albe, cu poliţişti la volan. Se zice că sunt acei agenţi de poliţie care asigură protecţia comercianţilor cu ţigări şi alcool. N-avem nici un motiv să nu credem că-i adevărat, de vreme ce aceşti comercianţi există, îs la vedere şi nu li se întâmplă nimic. Nu degeaba botoşănenii au numit spaţiul unde se vând ţigări şi alcool „Aleea ţigărilor” (foto 2).
Vin vremuri grele
Cu ceva timp în urmă preşedintele Băsescu a vrut să devină erou, prin a divulga, chipurile, un plan secret de intrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană odată cu România. S-a dovedit ulterior că totul nu-i decât o înşelătorie politică. Pentru fraţii de peste Prut greul abia acum vine. Intrarea României în UE înseamnă că graniţa Europei se mută pe Prut. Fraţii de dincolo nu vor mai putea hălădui prin România, când vor şi cum vor. Din toamnă se vor introduce vize obligatorii. Ca uzanţă diplomatică, şi Guvernul Moldovei va introduce vize pentru români. Se va ajunge în situaţia ca soţia moldoveancă şi soţul român să nu-şi mai poată vedea ţara, decât dacă vor vrea muşchii nu ştiu cui diplomat de pe la un consulat sau altul. Introducerea vizelor va însemna o altă formă de jumulire a cetăţeanului de rând, fie el moldovean sau român, de către funcţionarul de stat angajat al Externelor. Altfel spus, în loc de o apropiere frăţească, premergătoare unirii cu Ţara, moldovenii sunt puşi în situaţia de a fi trataţi ca potenţiali infractori pentru spaţiul european. Iar România se va împopoţona cu rolul de apărător credincios al graniţelor UE, aşteptând poate şi o recompensă de ordin moral de la Consiliul Europei. Să fie limpede: nici o recompensă din lume, fie ea de la UE sau SUA, nu va putea înlocui judecata adevărată a istoriei pentru fratele care şi-a surghiunit fratele. (Ioan Rotundu)