În plus, calea de acces este anevoioasă, drumul fiind aproape impracticabil pe alocuri pe vreme rea. Decorul de vis, mirific până în cel mai mic detaliu şi sfinţenia celor care slujesc la Schitul Balş ne fac să simţim gustul amar al regretului că nu ştim să promovăm cu adevărat comorile moştenite. Mulţi botoşăneni nici măcar nu auzit de lăcaşul din inima pădurii, iar şi mai mulţi se încumetă greu să ajungă până acolo. Au aflat însă ieşenii, cei mai mici dintre ei.
Rugăciunea copiilor ajunge mai repede la Dumnezeu
Schitul Balş merge greu înainte. Cele şapte persoane care îşi duc traiul aici, în credinţă nemăsurată se descurcă cu greu, de azi pe mâine. Puţinii pelerini care se încumetă să ajungă în luminişul mirific aduc după puteri cele trebuincioase traiului, însă nu e de ajuns.
În sărăcia care caracterizează mica mănăstirea de călugări s-a găsit puterea să se organizeze aici anual tabere pentru copiii evlavioşi care pe parcursul anului se întrec în învăţături duhovniceşti. Astăzi, încă o serie de copii, din comuna ieşeană Bivolari, îşi încheie şederea de o săptămână la lăcaşul sfânt.
„Sunt 26 de copii. 26 de copii din parohia Bivolari. Noi avem programul Alege şcoala şi în cadrul acestuia o dată la două săptămâni aveam cu copiii diverse întâlniri, cursuri, pe teme religioase, concursuri dotate cu premii. Au fost selectaţi trei care au plecat într-o tabără la mare. De restul nu m-am îndurat şi am zis: Voi mergeţi cu mine la Balş. O parte au mai fost şi anul trecut, s-au înscris şi alţii care nu au fost la cursurile respective” a explicat prezenţa micuţilor la mănăstire preotul Emil Ojog, ucenicul părintelui Dimitrie Bejan, cel care îngrijeşte sufletele din Bivolari, purtându-le pe calea credinţei adevărate.
Iniţiativa taberelor în inima codrului, la schitul Balş, s-a născut acum trei ani, din colaborarea îndelungată a preotului Emil Ojog şi a stareţului Isidor Bucătaru. Ideea a prins contur cu doar opt copii, care erau membri activi ai bisericii din Bivolari. Al doilea an numărul a crescut la 13, iar anul acesta s-a dublat. La fel şi activităţile desfăşurate în cadrul taberei organizate la Schitul Balş.
„Copiii aleargă, pescuiesc, joacă şah şi participă la diverse concursuri pe teme de istorie, de ştiinţă, dar şi de religie, iar pentru prestaţia lor primesc la sfârşit diplome şi premii. Am văzut că sunt extrem de încântaţi” a spus preotul Emil. Pe micuţi i-a găsit la masă, bătând cu lingurile în farfurie, în aşteptarea prânzului care mirosea delicios, tocmai ca la mama acasă. Când tanti Aurora a aşezat pâinea în faţă lor , micuţii au ştiut că sunt aproape de a-şi potoli foamea.
„ Binecuvântează, Doamne, bucatele acestea...” şi cuvintele părintelui Emil curg la unison cu mogâldeţele care se roagă cu tot sufletul. Felul întâi, borş cu legume, cum altfel într-o zi de vineri, a fost iute topit de cei prezenţi. La grea impas s-au aflat bucătăresele care au pus pe masă felul doi, mazăre, pentru că micuţilor le făcea cu ochiul un teanc de Eugenia, dulciuri aduse de o familie de credincioşi care ştiu problemele Schitului Balş.
„Ce bine că au adus biscuiţii ăştia, pentru că nu aveam ce să le dăm la desert decât nişte pâine cu miere de albine. De acum iaca că nu mai mănâncă mazărea. Dacă au văzut Eugenia...” spune tanti Aurora.
Femeia a venit cu grupul de copii să le asigure masa zilnică ca la mama acasă. Ei...nu chiar ca la mama acasă, dacă luăm în calcul că micuţii au mai făcut „mofturi” când a venit vorba despre mâncarea de mazăre sau ciorba de cartofi.
Femeia a fost bucătăreasă toată viaţa şi acum, pensionară fiind, nu se dă în lături când este solicitată. „ Am făcut săptămâna asta şi ciorbă de vită şi am făcut şi colţunaşi cu brânză şi budincă de griş şi tot felul de mâncăruri copilăreşti, ca la mama acasă” , a spus bucătăreasa din Bivolari.
„Nu prea e bine, că trezirea este la ora 7.00, dar ne-a lăsat să dormim mai mult. Plec acasă cu amintiri plăcute, am jucat ping-pong, dar şi şah. Am vrut să-l bat pe părinte, dar nu am reuşit. Dacă ajungem sănătoşi vin şi la anul” a spus Georgiana, o fetiţă de 11 ani.
Când este vorba de rugăciune însă copiii nu se mai joacă, le mai este foame. Îngenunchează alături de preotul lor şi spun rugăciunile cu glas încetişor. Micuţii ştiu că în faţa Sfântului Altar trebuie să lase joaca deoparte, pentru că este locul unde Dumnezeu este mai prezent ca oriunde. În genunchi, cu mâinile împreunate copiii cântă pe de rost versurile bisericeşti. Le ştiu încă de mici.
„Pe parcursul taberei, am căutat să nu perturbăm programul sfinţilor părinţi călugări şi copiii au făcut separat rugăciunile. Trezirea este la ora şapte şi după ce le-am pus difuzor la dormitoare doi dintre ei au spus că ascultă slujba din pat. Le-am explicat frumos că lenea este un păcat şi nu e bine şi i-a pus să-şi facă rugăciunea. Dumnezeu ascultă cu precădere rugăciunea unui copil, pentru că se roagă din suflet” a spus părintele Emil.
Dacă sămânţa credinţei este aruncată....
În timp ce majoritatea copiilor aleg ca destinaţii de vacanţă distracţia de la malul mării sau de pe munte, micuţii din Bivolari au ales să-şi petreacă câteva zile de vacanţă acolo unde Raiul pământesc este la el acasă. Preoţii călugări de la Schitul Balş au dat o lecţie duhovnicească de neuitat micuţilor care au participat la slujbe religioase mult diferite de cele din sat, unde în biserica unde slujeşte preotul Emil Ojog nu ai loc unde să arunci un ac.
„ Contează mult primii şapte ani dacă petrecuţi în sânul bisericii. Dar şi faptul că i-am adus aici chiar şi pe unii mai...obrăznicuţi. Sămânţa a fost aruncată şi pe viitor nu se poate să nu existe o reminescenţă, ceva. Sunt copii care vin la biserică, unii mai calcă pe alături, dar se îndreaptă. Pentru că acolo unde este credinţă, este totul” a spus preotul Emil.
La Schitul Balş, copiii l-au cunoscut şi pe părintele călugăr Cleopa (foto), o figură pitorească, care i-a atras iute în vârtejul discuţiilor despre credinţă pe ce cei mici. Le-a explicat că acolo unde este dragoste de aproapele, acolo este Dumnezeu şi a întărit ideea că dacă sămânţa credinţei a fost aruncată, copiii vor creşte adulţi de nădejde. (Lavinia Preda)