Din nefericire, mentalitatea care bântuie prin instituţiile de rang înalt ale statului, a sufocat şi continuă să sufoce accesarea acestor fonduri, blocând astfel dezvoltarea în sectoare de activitate vitale, dar şi în sfera serviciilor de importanţă locală. Birocraţia exasperantă, comisioanele cerute fără jenă de la autorii programelor ce urmează a fi finanţate sunt piedici peste care, uneori, nu se poate trece. Iar dacă le învingi, aproape că nu-ţi mai rămân fonduri nici de sare la scrumbie, dar nu şi să duci la bun sfârşit programul pentru care ai luptat luni sau chiar ani ca să obţii finanţarea.
În luna februarie, una din anchetele noastre aflate în derulare, s-a referit la gradul de modernizare a târgurilor şi oboarelor, la condiţiile igienă sanitară oferite, la veniturile realizate de administraţiile locale din aceste surse, la costurile pe care trebuie să le suporte agenţii economici pentru a avea acces în incinta târgurilor şi oboarelor din mediul rural.
Mai întâi este de precizat că n-am întâlnit nici o comună sau oraş care să fi accesat vreun program cu finanţare europeană pe care să-l fi fost folosit la amenajarea târgului sau oborului local, sub acest aspect primarii comunelor manifestând o indiferenţă greu de explicat. Nici ameninţările venite din partea Mediului că trebuie să se alinieze la normele europene n-au avut, deocamdată, efect.
Dar să luăm câteva exemple, care să permită cititorului să-şi formeze o impresie generală. Cum ieşi din Stăuceni spre Truşeşti, pe partea stângă, un panou (foto 1) te anunţă că acel perimetru îngrădit cu un
gard precar ţine loc de obor, piaţă, târg şi bazar. Perimetrul este pietruit, dar fără WC şi fără mese pentru expus marfa. Totul se vinde de pe capota maşinii sau de pe pătura zoioasă întinsă pe jos. La Ungureni (foto 2), piaţa este amenajată pe şesul gării. Este dotată cu mese, dar are şi spaţiu pentru maşini. Aici vin ruşii moldoveni, că au un pic de vad. Primarul Ilie Ivanache a pus şi un tăietor de bilete. Muncă pe care o face un angajat al primăriei. Voluntar, că n-are de unde-l plăti. Încasează lunar cam vreo 200 – 300 de lei. Un mezelic financiar cu care nu se poate face nimic mai de Doamne ajută. „N-am bani să investesc în piaţă. Abia reuşesc să acopăr alte găuri mai importante” – este „strategia” primarului, care recunoaşte că piaţa nu are autorizaţie de la Mediu, dar încă mai merge şi aşa. N-are nici WC, dar este la barul de lângă piaţă, unde omul trage la una mică, la o bere şi-şi rezolvă şi nevoile.
Mai greu îşi rezolvă nevoile biologice cei care intră în piaţa din Coţuşca. Nici ea nu este dotată cu WC, zona este populată şi nu prea ai unde te refugia. Tot barurile din preajmă sunt salvarea. Ce-i drept, piaţa din Coţuşca (foto 3), în comparaţie cu altele văzute de noi, poate fi considerată „europeană”. Primarul Andronic Cirimpei este adânc preocupat de fermele sale zootehnice, piaţa stând mai pe la coada priorităţilor locale.
La Ştefăneşti, piaţa are rang de oraş. Este asfaltată, are mese din beton, are punct de control sanitar-veterinar. Îi lipseşte o hală de carne şi produse lactate, dar nici primarul Ştefănel Rusu n-are bani. Aşa că piaţa, chiar dacă este de rang orăşenesc, arată tot ca una comunală. Cândva târg cu renume, Frumuşica are o piaţă căreia îi plângi de milă. Primăriţa Margareta Vamanu
este toată „cântec, joc şi voie bună”, mai puţin bătăioasă în a se gospodări şi în privinţa pieţei locale. Dacă nu eşti din partea locului şi ai băşica udului cam slabă, trebuie să fii iute de picioare şi să ajungi la timp pe tăpşanul unde de doi ani se organizează Sărbătoarea „Caşului”, loc în care vei putea răsufla uşurat. Să mai adăugăm că multe localităţi n-au amenajate pieţe, târguri sau oboare, fiind lipsite de tradiţii în acest sens. De exemplu, localitatea Dângeni, considerată una la răscruce de drumuri (de aici iei trenul spre Iaşi sau Botoşani, pleci spre Săveni sau Truşeşti, ajungi la Botoşani sau Ripiceni pe drumul cel mai scurt etc.) nu mai are iarmarocul de acum 40 de ani, pentru că n-a avut parte de un primar care să-l menţină şi să-l dezvolte, să-i de personalitate, să atragă comercianţii. Ne oprim aici cu exemplele. Concluziile sunt triste.
Avem pieţe, târguri, oboare, bazare fără un minim de dotări în ce privesc nevoile fiziologice, fără dotări care să asigure minimul de cerinţe pentru un comerţ civilizat, fără respectarea normelor de mediu etc. Încasările de pe urma acestor servicii lipsesc cu desăvârşire sau sunt accidentale. Majoritatea primarilor susţin teza că dacă ar impune taxe de acces, comercianţii n-ar mai veni. Vânzările sunt mici, neatractive. Apoi, nu se justifică angajarea unui om numai pentru a încasa aceste taxe de patru ori pe lună, cât se organizează astfel de activităţi. Programe cu care să modernizăm aceste servicii de prim rang public pentru o comunitate rurală şi orăşenească n-avem şi nici nu se interesează vreo autoritate publică judeţeană să găsim o cale de finanţare şi pentru acest segment social, aşa că, vreo schimbare în bine în acest domeniu public nu se anunţă prea curând. De vreme ce suntem europeni, ce mai contează civilizaţia din pieţe, târguri, oboare şi bazare. (Ioan Rotundu)
trompeta liberală a lui Eram îi ţine isonul 
