Dar aşa civilizat cum arată în prezent, frumuseţea Centrului este ştirbită de către unele imobile aflate în proprietate privată care par a fi abandonate. Lipsa întreţinerii se face simţită de la o zi la alta, clădirile înscriindu-se în mod accelerat pe drumul prăbuşirii. Metaforic, am numit aceste imobile pete de rugină. Astfel de pete sunt pe str. Săvenilor, în vecinătatea fostei Fabricii de confecţii, sau ce-a mai rămas din ea, administrată de Mihai Tincu. Aici se află un şir de câteva imobile (foto 1) în cea mai mare parte nelocuite şi care distorsionează spaţiul urbanistic într-un mod monstruos.
Am încercat să aflu cine este proprietarul acestor imobile dar n-am reuşit să aflu tot ce-ar fi meritat de aflat. Prima clădire, chiar de pe colţ, unde cu ani în urmă a funcţionat un magazin de prezentare al Fabricii de confecţii, se spune că aparţine de actuala societate Rapsodia Cpnf, adică este administrată de consilierul municipal PSD Mihai Tincu. După cum arată clădirea, domnul consilier Tincu ar trebui să demisioneze imediat sau cei din PSD să-l dea afară din partid pentru că le face o imagine total lipsită de spirit gospodăresc.
Alături este un imobil proprietate privată abandonat. N-am reuşit să aflu cine-i proprietarul dar clădirea abia se mai ţine pe pereţii fragili, şubreziţi de igrasie. Mai nla vale avem un imobil în care, tot pe vremuri, a funcţionat un celebru magazin de confecţii şi textile (foto 2). Clădirea, potrivit fostului primar

Spaţiul este deţinut de către PSD fără vreo plată către proprietar, adică către Primăria Botoşani. Firesc, de vreme ce primarul Ovidiu Portariuc este preşedintele executiv al PSD. Avantaj pentru partid!
Cât am fost viceprimar şi am răspuns de partea urbanistică nu s-a aprobat în CL vreo închiriere de spaţiu către PSD şi nici nu am cunoştinţă ce regim juridic are acel spaţiu a declarat Viorel Iliuţă. L-am contactat şi pe fostul viceprimar Cătălin Alexa. Nu cunosc ce este cu acel spaţiu. Poate ştie primarul Portariuc că este partidul său la mijloc
Spre capătul celălalt al şirului de imobile se află un bar. Spaţiul a aparţinut de societatea Locativa şi a fost cumpărat de patronul barului. Întreaga zonă se află în stăpânirea bruneţeilor care fac legea. Alte pete de rugină le găsim chiar în plin Centrul istoric. Trecem de celebrul imobil proprietate a părintelui Teodor Candrea, imobil pe care primarul Portariuc vrea să-l cumpere înainte de a se prăbuşi prin autodemolare (ar trebui să vă grăbiţi, domn primar, că dacă vă mai gândiţi mult veţi cumpăra doar tenmelia!) şi ne oprim în spaţiul fostului CEC. Deţinut de o brutărie privată, Malu Comprest SRL, spaţiul este abandonat de mai mulţi ani şi contrastează cu clădirile din preajmă, renovate în cadrul proiectului derulat.
De la Malu Comprest în jos, până la fostul magazin alimentar Mistreţul, toate imobilele sunt neîntreţinute. Nimeni de la primărie nu s-a deranjat să-i ia la rost pe proprietari să-şi refacă faţadele, deşi este lege în acest sens.
Primăvara a venit. Era în tradiţia primarilor comunişti şi păstrată de cei postdecembrişti ca primăvara să declanşeze campania de curăţenie generală, de primenire a oraşului.. Actualul primar Portariuc a rupt tradiţia.
Ioan Rotundu