O parte din liberali au încercat pe data de 9 noiembrie să aplaneze situaţia tensionată din PNL, care pornită la nivel central, s-a extins în toate filialele din ţară. Ieri, un grup de liberali a iniţiat un apel deschis către premierul Călin Popescu Tăriceanu, prin care îi solicită acestuia reprimirea în partid a lui Theodor Stolojan ieşit pe uşa din spate a PNL. Iniţiatorul şi primul semnatar al apelului a fost Ministrul Agriculturii Gheorghe Flutur, urmat de 10 senatori, 20 deputaţi, cinci preşedinţi de filiale judeţene şi trei primari. Singurul semnatar din Botoşani al apelului lansat către actualul preşedinte al liberalilor, Călin Popescu Tăriceanu, a fost primarul municipiului, Cătălin Flutur. Primarul municipiului Botoşani susţine că a semnat apelul cu toată convingerea.
"Am semnat cu toată convingerea acest apel. Sunt convins că situaţia din PNL va reveni la normalitate, iar Theodor Stlojan va reveni în PNL", a precizat Cătălin Flutur. Acesta consideră însă că toate deciziile importante din inetriorul partidului vor fi luate în cadrul unui Congres Extraordinar, a cărui necesitate se pare că este tot mai mult resimţită. Situaţia de la Botoşani, la modul declarativ, îi dă, fără îndoială, câştig de cauză lui Stolojan. După cum afirma liberalul Ioan Ciobanu la începutul săptămânii, 99% din membrii organizaţiei municipale Botoşani îmbrăţişează alternativa oferită de Stolojan prin platforma sa. Încercarea celor care doresc acum să aplaneze lucrurile este
tardivă şi se pare chiar de prisos, date fiind reacţiile principalilor actori politici prinşi în mijlocul tensiunilor politice din interiorul partidului. Dacă preşedintele grupului Parlamentar Liberal Crin Antonescu a continuat să lanseze săgeţi către Stolojan, indiferent la apelul liberalilor, în mare parte din Moldova, de cealaltă parte, Theodor Stolojan condiţionează revenirea sa în rândul liberalilor de demisia lui Călin Popescu Tăriceanu din fruntea liberalilor. Premierul, şi totodată preşedintele liberalilor de la centru, îşi anunţase vizita la Botoşani astăzi. Acesta a renunţat în ultimă instanţă să mai vină la Botoşani, preferând judeţul Suceava. Autorităţile judeţene şi locale în frunte cu prefectul Cristian Roman şi primarul municipiului Cătălin Flutur vor face deplasarea la Suceava, pentru a se întâlni cu premierul Călin Popescu Tăriceanu. Scopul la nivel declarativ al vizitei sale la Suceava este de ordin administrativ, vizând stadiul ducerii la îndeplinire a programului de Guvernare, dar probabil că premierul aşteaptă să vadă şi ce simpatizanţi mai are în Moldova pe line de partid. Ofensiva lansată de Stolojan a avut un mare impact mai ales în judeţele din Moldova, filiala judeţeană din Botoşani fiind printre primele care şi-a manifestat intenţia de a sprijini platforma Stolojan Stoica. Surse din Filiala Judeţean a PNL Botoşani susţin că la nivel declarativ, 60 din cele 78 de organizaţiile teritoriale şi-au manifestat intenţia de a-l urma pe Stolojan, celelalte nedeclarându-şi ferm opţiunea. (Bianca ALBU)