Prima parte a evenimentului a fost dedicată alocuţiunilor celor invitaţi. Onoarea i-a revenit prima dată prefectului Gheorghe Sorescu, acesta asigurând cadrele didactice că mesajul lor prin care solicită majorarea salariilor de la 1 octombrie 2008, va ajunge chiar azi la Guvern. „Singurul lucru unde vă contrazic este acela că învăţământul este o prioritate naţională”, a vrut să-i asigure prefectul pe dascălii botoşăneni. Moment în care un profesor de la Grupul Şcolar de Industrie Uşoară din Botoşani, Ioan Ciobanu a intervenit: „Consider că cererea făcută este goală de conţinut fiindcă prefectul e subordonat primului ministru. Să nu credeţi că prefectul va spune altceva decât prim ministrul. Mesajul a fost deja transmis şi ceea ce facem noi aici e doar un surplus”, a subliniat Ioan Ciobanu, care ar fi spus mult mai multe dacă i s-ar fi dat voie. Însă fiindcă a fost rugat să respecte programul şi să-i lase pe politicieni să îşi ţină discursurile, cadrul didactic a preferat să părăsească sala.
Preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, Mihai Ţâbuleac a ţinut să remarce că dacă s-a ajuns în situaţia în care oamenii să protesteze în stradă, noi, românii, chiar ne merităm soarta. „În opinia mea, nu poate să spună nimeni că majorarea cu 50% a salariilor cadrelor didactice înseamnă un prăpăd pentru economia românească”, a punctat Ţâbuleac, făcând o referire la mulţimea de birocraţi de pe la ministere care nu fac altceva decât să plimbe ceştile de ceai sau cafea.
La rândul său, vicepreşedintele CJ, Constantin Conţac le-a solicitat cadrelor didactice botoşănene să fie echilibrate în gândire şi să-şi aleagă liderul care poate să le reprezinte cu adevărat interesele. Consilierul local pedelist, Dan Humelnicu i-a înmânat liderei Maria Ţipirigan o diplomă de excelenţă din partea primarului Cătălin Flutur pentru contribuţia adusă la dezvoltarea bunelor relaţii cu Primăria Botoşani.
Între timp, tineri pedelişti au

Deputatul PD-L, Cătălin Obuf Buhăianu, membru în comisia pentru învăţământ a atras atenţia asupra votului pe care parlamentarii urmează să-l dea, luni, moţiunii de cenzură pe care PD-L o va supune votului. „Adevărul va ieşi la suprafaţă nu mai departe de ziua de luni care va coincide cu ziua de votare a moţiunii de cenzură împotriva Guvernului pentru starea actuală a învăţământului . Veţi vedea că cei care nu vor vota această moţiune, cei care vor absenta de la votarea acestei moţiuni, sunt cei care nu vor ca voi să primiţi salarii decente”, a subliniat deputatul.
Cu real interes a fost aşteptată intervenţia deputatului Liviu Câmpanu, omul lui Tăriceanu, adversarii politici chibiţând de pe margine că o să aibă parte cu siguranţă de huiduială. Numai că aşteptările le-au fost zădărnicite, liberalul făcând lejer slalom cu cuvintele, fiind chiar şi aplaudat. „Sunt convins că veţi avea abilitatea să nu vă transformaţi într-un instrument politic sau de manevră în favoarea uneia din forţele politice”, a spus cu diplomaţie Câmpanu, dovedind încă o dată că îşi merită statutul de politician. Fiindcă la urma-urmei politicienii, toţi o apă şi-un pământ sunt maeştri la învârtit cuvintele, astfel încât să fie în favoarea intereselor proprii.
Câte ceva de spus au avut şi ceilalţi politicieni, candidatul alianţei PSD-PC, Viorel Pană, liderul PRM, Dumitru Codreanu, liderul Partidului Conservator, Marcela Lozneanu, liderul PNŢCD, Corneliu Furtună. A fost invitat până şi secretarul general al PC să îşi dea cu părerea. Noroc că nu a fost prezentă şi femeia de serviciu de la vreo formaţiune, că organizatorii în generozitatea lor i-ar fi acordat posibilitatea şi ei să ţină un discurs. (Eliza Sofian)