Ieri, mi-a intrat în casă un cetăţean venit să-mi ceară ajutorul într-o problemă de proprietate. L-am primit în biblioteca unde lucrez atunci când nu sunt în teren. În bibliotecă am o icoană din lemn cu Maica Domnului pictată în ţinuta antică a iudeilor, adică în veşminte albastre, culoarea albastră fiind şi astăzi predominantă în Israel. Drapelul evreilor are desenată pe el în albastru Steaua lui David pe fond alb încadrată între două linii albastre.
Icoana am cumpărat-o cu ani în urmă din Piaţa Unirii din Alba Iulia de la un iconar care-şi avea taraba amplasată chiar în faţa Catedralei Unirii, catedrală ortodoxă.. Avea multe icoane dar mi-a plăcut aceasta pentru că Maica Domnului era pictată într-o ipostază care emana o linişte sufletească molipsitoare, o împăcare cu destinul, iar mâinile de o delicateţe cu adevărat divină.
Când am cumpărat-o nu mi-am pus problema dacă pictura defineşte cărei credinţe creştine aparţine. Cetăţeanul, cum a dat ochii cu icoana, parcă i-a dat cineva foc. A început să vorbească repezit, aproape cu spume la gură, cum că icoana este una catolică iar noi suntem ortodocşi şi nu trebuie să ţinem în casă o astfel de icoană că mare păcat.
După ce s-a mai liniştit l-am întrebat în ce constă păcatul că am în casă o icoană cu chipul Macii Domnului. N-a putut să-mi dea o explicaţie logică, coerentă. Îmi tot repeta că preotul de care aparţine le spune la biserică să nu accepte în casă alte icoane decât cele ale Bisericii ortodoxe şi care sunt sfinţite de un preot ortodox.
L-am chestionat asupra Maicii Domnului ca personaj istoric şi biblic. Habar nu avea despre acele vremuri antice. Nici Biblia nu prea l-a atras ca lectură că-i prea încurcată şi, în concepţia lui, numai preotul are ştiinţă de carte să tălmăcească ce scrie în Biblie.
M-am enervat şi am început să-i explic că Maica Domnului n-a fost creştină ci aparţinea de religia iudaică fondată de Moise Iudeul cu peste o mie de ani înainte de a se naşte Iisus din Nazaret. Copilul născut cu numele de Iisus a fost crescut tot în credinţa iudaică. Noţiunea de creştin avea să apară ca o poreclă dată de romani celor care urmau învăţăturile lui Iisus din Nazaret, în limba greacă Hristos.
La început religia creştină era una singură dar cu timpul capii Bisericii au prins gustul puterii şi au început să impună reguli religioase cu caracter teritorial, un fel de tradiţii religioase ale locului. Aceste interpretări locale, de fapt abateri de la învăţăturile lui Iisus Hristos, au dus la disensiuni în sânul Bisericii Creştine. Dorinţa de putere şi de a impune propriile interpretări religioase a făcut ca în anul 1054 Biserica Creştină să se rupă. S-a împărţit între Răsărit, cu centrul la Constantinopol şi Apus cu centrul la Roma Vatican.
Aşa că pe Mica Domnului, preoţii au făcut-o a fi diferită la ortodocşi faţă de catolici. Din curiozitate l-am întrebat pe ce şi-a dat seama că icoana este una catolică. După pictură, mi-a spus el. Cică nu este pictată ca la ortodocşi. Niciodată nu mi-am pus problema, uitându-mă la o icoană, dacă este catolică sau ortodoxă. Pur şi simplu m-am uitat la ce reprezintă pictura. Dacă mi-a plăcut, am cumpărat-o, nu mi-a plăcut, am lăsat-o şi mi-am văzut de drum.
Prin 1998 am ajuns la Târgovişte, la o întâlnire cu mai mulţi directori de ziare locale din ţară. Gazda ne-a dus să vizităm Mănăstirea Dealu Mare, unde se află capul lui Mihai Viteazu. Şi aici am descoperit o icoană cu Maica Domnului. Era pictată cu talent şi pusă într-o ramă metalică argintată. Mi-a plăcut şi am cumpărat-o. M-a întrebat măicuţa care vindea de ce am ales tocmai acea icoană. Îmi place cum arată Maica Domnului, i-am răspuns râzând. Acum acea icoană se află într-o biserică din Botoşani donată de soţie pe când trăia. Probabil că acea icoană era ortodoxă, dacă preotul a acceptat-o.
Nu am obiceiul să mă rog în faţa icoanelor pentru că am altă concepţie despre rostul rugăciunii. Fac diferenţă între credinţă şi religie, între puterea credinţei şi rugăciunea de a primi ceea ce nu am câştigat prin muncă.
În timp ce-i explicat ortodoxului meu istoria naşterii creştinismului, omul se uita holbat la mine. Ce-i spuneam eu era peste putinţa lui de înţelegere. La final mi-a spus că el crede în ce-i spune preotul la slujbă. Aveam în faţă un credincios dresat de preot să creadă tot ce i se spune, învăţătură bazată pe principiul crede şi nu cerceta.
Nu la fel de credincios s-a arătat musafirul şi când mi-a explicat în ce constă problema lui cu privire la un drept de proprietate. Deşi judecătorii nu i-au dat dreptate, el era convins că toţi din familie au format o conjuraţie împotriva sa să-l lase fără moştenire de la părinţi. Fiind vorba de o hotărâre judecătorească definitivă şi executorie i-am explicat că nu putem filma la Lumea lu Rotundu. I-am recomandat să încerce cu rugăciuni la biserică, poate chiar la icoana Maicii Domnului ortodoxă. Cretinismul religios nu numai că există, dar ia amploare.