Săpânţa este localitatea ce marchează intrarea în Ţara Oaşului, însă celebritatea ei este dată de Cimitirul vesel. Acolo voiam să ajungem şi noi, iar binevoitori care să ne îndrume s-au găsit ori de câte ori am simţit nevoia. Fostul coleg de liceu de la Oradea nu era acasă. Se afla în staţiunea băile 1 Mai, la odihnă şi tratament. L-am găsit pe feciorul său, un oşean descurcăreţ foc. Cum a aflat cine suntem şi pe cine căutăm, cum ne-a pus în legătură cu tatăl său. Apoi şi-a asumat rolul de călăuză, ducându-ne atât la Cimitirul vesel cât şi la
Muzeul lui Stan Ioan Pătraş, cel care a dat prin umorul său de adâncă ironie a vieţii celebritate localităţii. Cimitirul era plin de vizitatori. Printre ei foarte mulţi străini. Din păcate, nimănui de la primăria Săpânţa nu i-a trecut prin cap să facă o traducere în mai multe limbi a epitafurilor, pentru a gusta şi străinii din umorul românesc. Aşa că necunoscătorii limbii române priveau la epitafurile de pe crucile înşiruite şi se mirau de râsetele zgomotoase ale românilor. Şi cum să nu râzi când citeşti epitaful dedicat de Stan Ioan Pătraş soacrei sale:
Sub această cruce grea
Zace biata soacră-mea
Trei zile de mai trăia
Zăceam eu şi citea ea
Voi care treceţi pe-aici
Încercaţi să n-o treziţi
Că acasă dacă vine
Iară-i cu gura pe mine
Da aşa eu m-oi purta
Că-napoi n-a înturna
Cei care citiţi aici
Ca mine să nu păţiţi
Soacră bună vă găsiţi
Cu ea bine să trăiţi
Bietul om, câte o fi îndurat de-a scris epitaful cu atâta obidă în suflet! Totuşi, a scăpat ieftin. Soacra i-a murit la vârsta la 82 de ani. Dar se putea întâmpla să trăiască mai mult. Nici pe el, Stan Ioan Pătraş, nu s-a iertat. Şi-a scris epitaful din timpul vieţii:
De cu tânăr copilaş
Eu am fost Stan Ioan Pătraş
Să mă ascultaţi oameni buni
Ce voi spune nu-s minciuni
Câte zile am trăit
Rău la nimeni n-am dorit
Dar bine cât am putut
Orişicine mi-a cerut
Vai săracă lumea mea
Că greu am trăit în ea
Cimitirul este o bijuterie de artă populară şi merită a fi vizitat. Este o arhivă vie a celor coborâţi în cripte. La vreo 200 metri de cimitir, pe o străduţă laterală, se află Casa memorială a celui care a dat viaţă celor trecuţi în eternitate. Casa, amenajată în stil popular şi tradiţional oşenesc,
păstrează imaginea vieţii artistului. Alături de cele două camere se află atelierul de lucru.
Cimitirul vesel din Săpânţa n-a devenit trist după moartea lui Pătraş. Tradiţia acestuia a fost preluată de săpânţanul Dumitru Tincu, pe care l-am găsit lucrând la conceperea şi scrierea unor epitafuri dedicate celor recent decedaţi. De la Tincu am aflat că cimitirul are deja o mare problemă. Conform normelor europene, cimitirul fiind în mijlocul satului, înmormântarea va fi interzisă. Cimitirul actual va deveni un muzeu în aer liber. Cât despre înfiinţarea unui alt cimitir vesel, s-a creat o mare problemă. Dumitru Tincu a înregistrat la OSIM denumirea de Cimitirul vesel. Numai că s-au găsit cârcotaşi care l-au dat în judecată, considerând că n-avea acest drept de protecţie asupra denumirii. Iar procesele în România durează ani şi ani, fără a şti vreodată dacă dreptatea va reveni celui care o are sau celui care ştie să şi-o cumpere.
Am mai rămas cu un gust amar despre modul în care este gospodărită localitatea. Deşi intrarea în cimitir costă 7 lei, iar primăria adună anual sume importante, strada ce duce spre cimitir este neamenajată. O carte de vizită extrem de neplăcută, mai ales că grupurile de excursionişti străini nu lipsesc. Nici celelalte uliţe ale Săpânţei nu sunt asfaltate. Iar uliţa ce duce spre o păstrăvărie situată la margine de sat, cândva asfaltată, a devenit pentru şoferi un calvar. Şi păstrăvăria, prin pitorescul locului, atrage mulţi străini
Puţine localităţi atât de prost gospodărite mi-a fost dat să întâlnesc prin Ardeal. Primarul de Săpânţa, ca social-democrat, vorbeşte frumos şi mult. Numai că nu poate trece de la vorbe la fapte. Păcat! Săpânţa are celebritatea ei, care trebuie onorată cum se cuvine! (Ioan Rotundu Va urma)
cartierul rezidenţial Alfa Land nu mai prezintă siguranţă
