Profanarea memoriei morţilor din „Cimitirul vesel”

Cum am intrat în Săpânţa, ne-am dus glonţ la pensiunea Montana, situată la nicio sută de metri de intrarea în Cimitirul vesel. Patronul pensiunii, Vasile Pop, este o mai veche cunoştinţă de-a noastră, un tânăr săritor şi care ne-a ajutat la filmări ori de câte ori am fost prezenţi prin Săpânţa.
Dacă la pensiunea Cerbul din Borşa o cameră cu trei paturi ne-a costat 135 lei, la Săpânţa costul a fost de 90 lei, deşi condiţiile de cazare au fost aproape identice. Aflând de intenţia noastră de a realiza un reportaj despre Cimitirul vesel, gazda Vasile Pop ne-a pus în legătură cu preotul care administrează cimitirul şi biserica din interiorul acestuia.
A doua zi dimineaţă, când săpânţenii abia îşi aruncau cu apă între ochi, noi deja instalam aparatura de filmat în interiorul cimitirului. Părintele Iustin Luţai, om de cuvânt, a apărut la biserică la ora convenită de cu seară.
Întâlnirea cu părintele a fost şi un fel de surpriză pentru noi. Părintele a fost de mai multe ori prin judeţul Botoşani, în special pe la mănăstirile Agafton şi Vorona. Dar marea surpriză abia urma să vină. Părintele Iustin a trăit o vreme în New York, ocazie cu care s-a cunoscut cu preotul şi omul de cultură botoşănean Teodor Damian, originar din Hăneşti.
Tot la New York părintele Iustin i-a cunoscut pe dansatorii botoşăneni ai ansamblului condus de Mariana Honceriu, în mod special pe Ştefan Dodiţă, un reputat expert în dreptul muncii, acum pensionar. A mai cunoscut-o şi pe doamna Ceaprazi, soţia fostului director de la Integrata de In Botoşani, aflată şi ea la New York pentru a fi alături de fiul care a fost condamnat la mulţi ani de închisoare în urma implicării într-o răpire de persoane.
Dealtfel, fratele mai mare al părintelui Iustin, Claudiu, şi el preot la New York, a devenit ginerele preotului Teodor Damian . Toată această nemurire are legătură directă cu Săpânţa, pentru că tatăl lui Claudiu şi Iustin, Grigore Luţai, este preotul paroh al săpânţenilor şi totodată cel care a pus bazele refacerrii mănăstirii Săpânţa Peri.
Aşadar, preotul botoşănean Teodor Damian, reprezentant al BOR la New York s-a încuscrit cu preotul Grigore Luţai din Săpânţa. Aş îndrăzni a spune că aceşti doi preoţi n-au făcut decât să continue şi să întărească relaţiile noastre cu maramureşenii începute în vremea descălecatului lui Dragoş Vodă.
Dialogul cu părintele Iustin Luţai a decurs excelent. Om cu o cultură deosebită şi cu vederi extrem de liberale despre cursul vieţii umane, dialogul s-a închegat uşor şi consistent în idei. Reportajul filmat filmat va aduce un plus de informaţii inedite despre Cimitirul vesel din Săpânţa oricărui privitor. Reproduc din dialogul meu cu părintele doar o secvenţă ce pare desprinsă din romanele lui Franz Kafka.
În urma implicării autorităţilor culturale maramureşene la nivelul Ministerului Culturii s-a obţinut o finanţare pentru recondiţionarea a 50 de cruci, creaţie a fondatorului Cimitirului Vesel, creatorul po9pular Stan Ioan Pătraş (foto 3). Crucile vechi, cu scrisul şters şi culoarea pierdură, celebra culoare „albastru de Săpânţa”, necesitau o recondiţionare. Imediat ce s-a aprobat finanţarea recondiţionării, în minister au apărut peste noapte vreo trei comisii de „specialişti” în recondiţionarea crucilor, fiind respinşi adevăraţii creatori de cruci din Săpânţa pe motiv că n-au studii de specialitate.
Aşa s-a ajuns la ciudata situaţie ca adevăraţii creatori ai celebrelor cruci să fie umiliţi în propria lor artă de către nişte conţopişti ministeriali care habar nu aveau despre cum au fost create acele cruci. Duse la Bucureşti vopsite în albastru, cu chipuri umane desenate în stil naiv şi cu sculpturi în lemnul stejarului ce imortalizau simboluri locale, cele 50 de cruci s-au întors vopsite în verde. Secretarii de stat ai UDMR care par să fi pus stăpânire pentru veşnicie pe cultura românească şi-au făcut datoria de partid iar „albastrul de Săpânţa” s-a întors de la Bucureşti „verde de UDMR” (foto 2).
Trebuie musai explicat ce înseamnă „albastru de Săpânţa”, de vreme ce avem un „albastru de Voroneţ”. Există o tradiţie de sute de ani la săpânţeni ca zestrea pentru fete, cusăturile de pe costumele populare, să fie realizate în culoarea albastru, un albastru de o nuanţă a cărei frumuseţe nu poate fi întâlnită prin alte părţi. Dacă la noi avem la ţară odaia cea mare în care se aşează zestrea fetei ce urmează a se mărita, la săpânţeni există o cameră unde culoarea albastră a lucrurilor expuse predomină. Din această tradiţie străveche a ales Stan Ioan Pătraş, creatorul popular al Cimitirului vesel să vopsească crucile în albastru ce dă seninătate sufletului şi vieţii săpânţenilor.
Săpânţenii au rezistat cu albastrul lor mai bine de o mie de ani sub verdele maghiarilor dar n-au putut rezista şi în faţa valului de mizerie morală a clasei politice româneşti care a înlesnit din interese politice şi de putere înverzirea a ceea ce săpânţenii au mai scump: dragostea pentru culoarea cerului şi cultul pentru morţi.
Dar necazurile care apasă asupra Cimitirului vesel nu se opresc aici. Stan Ioan Pătraş, creatorul cimitirului care a devenit celebru în întreaga lume, a crescut şi format sub autoritatea s-a creativă mai mulţi mulţi ucenici. După moartea creatorului, aceşti ucenici au început să se certe între ei pentru a fi recunoscuţi adevăraţii urmaşi ai lui Pătraş. Dintre toţi pretinşii ucenici ai lui Pătraş doar Dumitru Pop Tincu (foto 1) a reuşit să se impună. El a înregistrat la OSIM marca de „Cimitirul vesel”, a urmat Şcoala Populară de Arte şi deţine atelierul în care Pătraş a lucrat până şi-a dat ultima suflare.
Şi dialogul cu sculptorul Dumitru Pop Tincu a fost unul deosebit de consistent în informaţii iar din reportajul filmat se va putea vedea cum i-au naştere celebrele cruci săpânţene. Trebuie spus că aceste cruci sunt create numai pentru Cimitirul vesel iar cine este îngropat în acest cimitir plăteşte bisericii o sumă consistentă, altfel ajunge în cimitirul satului destinat morţilor de rând.
Crucea nu se creează imediat ce mortul a fost pus în groapă. Până ce crucea îi va fi creată poate dura şi doi ani. Meşterul, acum Dumitru Pop Tincu, primeşte comanda din partea familiei, după care se va informa despre modul de viaţă al decedatului pentru a-i crea epitaful.
Familia nu poate interveni asupra conţinutului epitafului, chiar dacă nu-i va conveni ceva. Epitaful este creaţia populară a creatorului crucii, este rodul minţii sale şi a puterii sale de a sintetiza în câteva versuri esenţa vieţii decedatului. De obicei, epitaful exprimă regrete asupra exceselor din viaţa trăită, defecte de caracter sau faceri de bine Epitaful este creat la persoana întâia, ceea ce dă cititorului impresia că cel din mormânt îi vorbeşte ca şi cum ar fi viu încă.
Poate că acest dialog la persoana întâia, o simbioză a relaţiei viu-mort zugrăvită în câteva viersuri aşezate sub un chip uman pictat naiv a generat celebritatea cimitirului.
Chiar în ziua filmărilor noastre era programată o înmormântare la care părintele Iustin Luţai ne-a invitat să filmăm bocetul, un episod al înmormântării nu de puţine ori transformat în tragi-comedie de către bocitoarele angajate.
Era înmormântarea fostului primar Ioan Turda, fratele celebrului cântăreţ de muzică populară Gheorghe Turda, spânţean la origine. Despre mort se vorbeşte numai de bine. Despre fostul primar Ioan Turda n-am prea auzit vorbe dulci. S-a comportat cam anapoda cât a fost primar iar săpânţenii n-au uitat vremurile trăite sub sceptrul său de primar. Înmormântarea a avut loc în Cimitirul vesel,. Poate că peste vreo doi ani vom avea ocazia să-i citim epitaful creat de sculptorul Dumitru Pop Tincu. Cu siguranţă că va fi un epitaf pe măsura faptelor decedatului dar mai ales în ton cu celebritatea cimitirului. (Va urma)