Nici bine nu a intrat la cârma Consiliului Judeţean, că a şi intrat într-un scandal care îi va pecetlui implicarea în istoria judeţului. Florin Ţurcanu a considerat că judeţul trebuie condus cu mână de fier şi a pus piciorul în prag.
Mai întâi s-a stropşit la primarul municipiului, Ovidiu Portariuc, să nu mai aducă gunoiul sucevenilor, cu toate că aceştia virau sume consistente ca să scape de deşeuri.
Reacţia sa nu s-a lăsat fără urmări. Cei care l-au sancţionat au fost jurnaliştii suceveni, care l-au făcut ţărănoi. Aceştia i-au sancţionat declaraţia potrivit căreia sucevenii ar trebui să-şi depoziteze gunoiul la Dumbrăveni, unde sunt boierii cu vile.
Pornirea domnului Ţurcanu împotriva nu ştiu căror boieri poate însemna că acesta este urmaşul unei familii de ţărani de la Flămânzi care nu poate uita cum strămoşii săi au fost alergaţi în timpul răscoalei din 1907.
Din cauză ca autorităţile sucevene n-au fost în stare să construiască gropile de gunoi de la Moara şi de la Pojorâta, Suceava a ajuns la mâna ţărănoiului de la Botoşani. Un ţărănoi din USL.
Deci, îmblânzirea lui Florin Ţurcanu cade în sarcina preşedintelui PSD al Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor. Dar mai ales a vicepreşedintelui PNL al CJ Suceava, Alexandru Băişanu, pentru că Florin Ţurcanu este membru PNL. Un partid în care, se presupune în mod greşit, sunt doar domni, l-au taxat jurnalişti suceveni. (Lavinia Preda)