Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Cultură
Infracţiuni
Anunţuri
Fapt divers
Editorial
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Mondene
Comentarii
Pamflet
Evenimente
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.8697 lei
1 USD = 3.9827 lei


Număr accesări
Astăzi:
33326
De la 07 Ianuarie 2003
112783677

Liberalii îşi spală rufele murdare şi aruncă zoile în public

  • Ură viscerală la vârf în PNL Botoşani
  • Câmpanu l-acuză pe Florin Ţurcanu de pupat clanţa uşii prefectului
  • 10 June 2009, 23:00

Senatorul liberal Liviu Câmpanu apreciază rezultatul obţinut de organizaţia botoşăneană la aceste alegeri europarlamentare ca fiind cel mai slab din 2004 şi până în prezent. Din punctul său de vedere, nu poţi să consideri altfel, în condiţiile în care, 19 mii şi ceva de voturi obţinute de liberali în judeţ reprezintă jumătate din voturile obţinute de candidaţii liberali la senat, cu numai şase luni în urmă.
„Ca să fiu mai explicit, 19 mii şi ceva de voturi reprezintă un scor care are cu 4.000 de voturi mai puţin decât am obţinut eu pe colegiul pe care am candidat pentru senat. Bineînţeles că privind retrospectiv, fiecare din cei care ar trebui să-şi asume responsabilitatea acestui rezultat pot găsi numeroase explicaţii sau scuze. Cred că cea mai importantă cauză o reprezintă politica duplicitară adoptată de cei care conduc filiala botoşăneană. Şi spun asta referindu-mă la faptul că în această campanie, cu excepţia contestaţiei cu privire la tombolă, n-am avut parte de nici un atac, de altfel justificat, la adresa PSD sau PDL”, a precizat Câmpanu, specificând că acest lucru, dar şi faptul că cei din conducerea PNL au încercat să insufle liberalilor botoşăneni ideea că vor merge la guvernare cu PDL-ul, i-a făcut pe mulţi dintre aceştia să nu-i mai considere pe democrat-liberali adversari politici.
În opinia senatorului, nu primarii, consilierii locali sau simplii membri liberali sunt vinovaţi de acest rezultat slab, ci politica „dragă” actualului preşedinte interimar al liberalilor din Botoşani, Florin Ţurcanu, de „a pupa clanţa uşii” prefectului şi al preşedintelui CJ, a dus la un asemenea rezultat. „Bineînţeles că cei din conducerea liberală botoşăneană încearcă acum să dreagă busuiocul, minţind că au fost felicitaţi de cei de la Bucureşti, pentru că nu-mi pot imagina, cum un preşedinte de partid poate fi felicitat când obţine cu 10% mai puţin decât la alegerile anterioare. Deşi sunt acuzat că nu m-am implicat în campanie, vreau să vă spun că rezultatul obţinut pe colegiul meu senatorial este singurul, în măsură să arate, că pe acel colegiu s-a muncit. Vreau să vă spun ca, din momentul în care am fost debarcat de la conducerea filialei, nu am fost convocat la nici o şedinţă de birou politic judeţean şi la nici o şedinţă de comitet teritorial. Am făcut lucrul la care mă pricep cel mai bine; consultaţii din casă în casă, am stat de vorbă cu oamenii; şi asta voi face şi în continuare”, susţine Liviu Câmpanu.
Acesta semnalează totodată că organizaţiile locale au fost lăsate de izbelişte, nu li s-a prezentat o strategie de campanie, nu au fost susţinute financiar, toţi banii veniţi spre partid din donaţii şi sponsorizări, ajungând în buzunarele „unora”. „Vedem acum, că preşedintele interimar vrea să pedepsească liberali. Dacă e vorba de pedepsit pe cineva, eu zic că ar trebui să înceapă cu propria persoană şi să-şi recunoască limitele manageriale şi intelectuale. Spun asta deoarece tot mai mulţi liberali din Botoşani sunt pregătiţi să-i cânte actualului preşedinte interimar „prohodul”, adoptând pentru aceasta cuvintele celebre de pe unele stadioane: „Lasă-ne!..., lasă-ne!”, a mai adăugat senatorul Liviu Câmpanu. (Eliza Sofian)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

Comentariul comentariilor LXLV
(Ioan Rotundu)
Zilelor Pescuitului în Québec si a week-end-ului comemorativ Mihai Eminescu
Asociaţia Intercomunitară Deleni-Frumuşica prinde contur
La Flămânzi, se încearcă recuperarea fostul Ocolul Silvic
Comunicat de Presă
Fiica nelegitima a lui State de Romania
Votul din 3 iunie – o şansă pentru democraţia din Republica Moldova?
Horoscop
Soţia nervoasă…
O manevră de rămânere a lui Voronin la putere?
FMI cântă prohodul regimului Voronin
Marcel Remus Baghiu a fost decorat cu Medalia de Argint pentru Merit Cetăţenesc
Seară românească la Anvers
Senatul a adoptat Legea privind Ziua Tatălui şi Ziua Mamei
Cu banii la... ceardac!
Angajaţii Primăriei vor intra în casă nouă în august
Absolvenţii de după gratii!
Urmărit internaţional luat ca din oală de pe holul Tribunalului
Românul şi noaptea
La ce bun alegerile prezidenţiale!
Ioan Rotundu
Birocraţia complică dovada plăţii fondului la sănătate
Pensionarii nu trebuie să-şi facă griji în privinţa medicamentelor
Răcoarea de afară a pus capăt leşinatului în stradă
Arborarea steagului Colegiului Naţional „A.T. laurian”
pentru prima dată , după 80 de ani, joi, 11 iunie 2009, ora 11,00
PROGRAM TELE'M BOTOŞANI JOI 11 Iunie
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă