După ce-au ieşit de la şcoală, doi băieţi şi o fetiţă, toţi la vârsta de zece ani, au urcat dealul spre cimitirul satului. Aici, după cum au recunoscut în faţa poliţiştilor, au smuls mai multe cruci şi le-au aruncat pe morminte. Una din cruci au dezmembrat-o şi au împărţit-o în trei. Cu bucăţile de cruce au spart felinarele de la cavouri (foto 1), au distrus suporturile de aprins lumânările şi alte obiecte de ornament ale crucilor şi mormintelor.
După ce au distrus mai multe morminte din cimitirul ortodox, furia acestor copii s-a îndreptat şi spre cimitirul pocăiţilor, cum se spune în limbajul local. Şi aici au distrus grilajele mormintelor (pocăiţii nu au cruci), au smuls plasa de sârmă de la gard şi au aruncat-o pe un câmp din apropiere.
Joi, săptămâna trecută, m-am deplasat la faţa locului şi am filmat un reportaj difuzat pe TeleM, în cadrul emisiunii Lumea lu Rotundu. De la bun început am contactat autorităţile locale, pentru a afla din surse oficiale cum stau lucrurile. Pentru că primarul era plecat în Maroc, viceprimarul Vasile Azoică a fost cel care s-a oferit să-mi fie călăuză la locul faptelor.
Oamenii din at au fost şocaţi de gestul celor trei copii. Părerile sunt împărţite. Unii găsesc vinovate familiile acestora, considerate familii nevoiaşe şi amatoare de alcool. Alţii, precum Paulina Căruntu, vecină cu cimitirul, găsesc vinovată prea marea libertate oferită copiilor.
Faptul că profesorii nu mai au voie să-i
să-i pişte, să folosească metode coercitive pentru a-i educa, în opinia lor dăunează actului de educaţie. Săteanul Nicolae Talpan, a cărui strănepot s-a aflat printre cei trei devalizatori de morminte, împarte vina între familie şi şcoală. Interesant a fost interviul cu părintele paroh Criastian Mândru (foto 2). Profesor de religie la şcoală, părintele a evitat să responsabilizeze şcoala dar nici n-a acuzat prea mult actul de vandalism al copiilor. A pus totul pe seama unor porniri apropiate teribilismului dar şi de educaţie creştină, afirmând că dacă Dumnezeu ne învaţă să facem bine, diavolul ne ispiteşte spre cele rele.
Aş fi dorit să stau de vorbă şi cu cineva dintre cadrele didactice, de la şcoala din sat sau de la centrul Cristineştilor. Cei de la şcoala din sat, cât am filmat prin cimitir şi pe la săteni, au terminat programul şi au plecat în graba mare să nu dea ochii cu noi. Viceprimarul a contacta-o t5elefonic pe profesoara Luca, directorul coordonator şi ne-am deplasat spre Cristineşti.
La sosirea noastră la şcoala din Cristineşti profesoara dispăruse fără urmă. Ne-a luat la rost o doamnă ce s-a recomandat a fi profesorul de serviciu (foto 3). Profesoara ne-a interzis să filmăm, deşi şcoala este instituţie publică şi eram însoţiţi de viceprimarul comunei, adică autoritatea locală în subordinea căreia se află instituţia şcolară din punct de vedere administrativ.
Nu este prima dată când suntem blocaţi să filmăm în instituţiile publice ale statului de către persoane care confundă proprietatea publică cu cea privată., Dar trecând peste acest incident, concluzia noastră este că ce s-a întâmplat în cimitirul din satul Fundu Herţii este consecinţa greşitei
greşitei înţelegeri a libertăţilor democratice atât din partea familiei cât şi a şcolii. Îm satul Fundu Herţii sunt multe familii aparţinătoare altor culte. S-a vehiculat ideea că cei trei copii ar fi fost dirijaţi să facă aceste distrugeri ca o răfuială între ortodocşi şi cei de la culte. Fals! Distrugerile au fost în ambele cimitire, iar după cum a declarat şi preotul Cristian Mândru, cei de la culte au o bună colaborare cu ortodocşii.
Acum trei ani biserica satului a luat foc. Reconstruirea ei s-a făcut şi cu sprijinul financiar al celor de la culte, după cum susţine părintele. Iar ortodocşii au cedat din cimitirul lor o suprafaţă de cinci ari celor de la culte, ca să aibă propriul cimitir.
Deci nu neînţelegerile dintre culte stau la baza acestor acte de vandalism, de profanare a mormintelor. Este consecinţa unui sistem educaţional aflat în declin, atât în familie cât şi din partea şcolii. Sistemul educaţional trebuie revizuit în întregimea lui iar libertăţile democratice interpretate corect în ce priveşte formarea caracterului copilului. Vremea educaţiei cu măciuca în mâna profesorului sau a părinţilor a trecut. Dar se pare că am alunecat spre extrema cealaltă, interpretând libertăţile democratice cu dreptul copilului de as-şi face de cap acasă şi la şcoală.
În această direcţie trebuie să lucrăm pentru perfecţionarea sistemului de educaţie şi să nu uităm că bunul simţ şi buna creştere porneşte, totuşi, din familie şi de la o vârstă fragedă.
Iar la ţară grădiniţele, ca primă formă de educaţie organizată, sunt pe cale de dispariţie.
Ioan Rotundu
eu nu m-am vândut ca Oprea 
