Cea mai mare surpriză s-a consumat la Botoşani. O surpriză transformată într-o dramă politică nu numai pentru PDL ci şi pentru botoşăneni. Ieşind masiv la vot bugetarii şi pensionarii, susţinătorii lui Flutur au fost învinşi. Pe lângă sancţiunea dată de bugetari şi pensionari pentru măsurile anticriză adoptate de Guvernul Boc au mai fost şi alte cauze, mai puţin importante dar care au diminuat din voturile lui Flutur.
Botoşănenii, cei aproape o mie, sancţionaţi pentru parcarea anapoda a maşinilor cu ridicarea acestora sau aplicarea de amenzi n-au uitat de banii scoşi din buzunar şi nici de faptul că în spatele afacerii a stat tot timpul viceprimarul Florin Ghiorghiţă.
Şi lipsa de consilieri municipali n-a fost una atractivă, prezenţa lui Florin Ghiorghiţă, a lui Gheorghe Iavorenciuc şi prof. Cornel Furtună nefiind agreată de mulţi botoşăneni.
Drama este că în judeţ au câştigat alegerile 28 de primari PDL care n-au susţinere la nivel de judeţ şi care vor fi la cheremul răzbunării lui Florin Ţurcanu. Dar asupra pierderii alegerilor de către Flutur va curge multă cerneală.
Flămânzi : Primarul Constantin Pitorac, pe care l-am atenţionat că riscă să piardă alegerile pentru comportamentul său rigid faţă de oameni, el fiind fost militar de carieră, n-a avut un dialog direct şi permanent cu alegătorii. S-a bazat pe realizările sale, pe banii europeni aduşi în oraş, pe proiectele pe care le-a pus în practică. Numai că în Flămânzi există pun puternic focar social-democrat şi liberal care i-au măcinat imaginea cu fel de fel de invenţii despre persoana sa şi cu un sac doldora de promisiuni electorale, atât de dragi flămânzenilor şi nu numai.
Oraşul Flămânzi s-a întors din nou în mocirla din care l-a scos Pitorac. Noii aleşi au drum liber la furat, aşa cum au făcut-o şi din 1992 până în 2008. Economic, oraşul va avea o viaţă tristă. Se vorr dezmeteci de cap când vor realiza marea păcăleală care le-a tras-o USL-ul.
Adăşeni : Deşi comună mică, lupta a fost aprinsă. Primarul PSD Ioan Amatrică a simţit că pierde alegerile şi nefiind agreat de nUSL, s-a îndreptat către alt partid. Candidatul USL- PSD a devenit Marcel Gherman. Cei doi, ambii patroni de baruri, au dat de băut ca să obţină voturi. Numai că aşa cum am anticipat, viceprimarul PDL Constantin Drăsleucă a fost mai abil şi a câştigat alegerile. Se spune că nu-i pentru cine-i numit ci pentru cel nimerit.
Avrămeni : Şi aici s-a produs o mare surpriză. Primarul Gheorghe Cârnu, primar ţărănist mai întâi şi liberal apoi, aflat în funcţie din 1996, cu o întrerupere în mandatul 2000 2004 a pierdut în faţa mai puţin cunoscutului Ioan Bucătaru, din partea PDL. Trimis l-a plimbare, Cârnu riscă să nu aibă prea multă linişte. În mandatul său s-a pietruit drumul Aurel Vlaicu Ichimeni, unde s-a furat la greu de către fosta firmă Dany Emma, ajunsă falimentară. S-ar putea ca noua conducere să vrea să afle pe ce s-au cheltuit zece miliarde lei împrumutaţi de Cârnu de la bancă şi care au dispărut fără urmă pe un drum care în prezent arată mai rău ca înainte de modernizare.
Broscăuţi : Surpriza vine din partea candidatului PC, Ioan Romaniuc, care a fost reales primar în defavoarea candidatului PDL Gheorghe Groza. Romaniuc a mai fost primar în mandatul 1996 200, când a fost prins cu luare de mită şi arestat. Iată că a revenit în viaţa politică şi chiar a câştigat primăria. Gheorghe Groza, fost ofiţer de Poliţie, şi-a axat campania pe ilegalităţile primarului liberal, Gheorghe Avasilichioaie şi Ioan Romaniuc. A purtat o campanie negativă la adresa celor doi şi nu le-a spus alegătorilor ce va face el ca primar. Groza a pierdut alegerile iar Romaniuc îi va da cu tifla, având din nou primăria la dispoziţia sa şi libertatea de a dispune de bugetul acesteia, ştiindu-se că USL este o impermiabilă umbrelă pentru oamenii săi certaţi cu legea.
Cristeşti : Primarul PDL Ioan Aciobăniţei era considerat pierzător în favoarea învăţătorului Aurel Maxim din Oneaga sau a lui Peţenchea din Cristeşti. Numai că din Oneaga au fost doi candidaţi, care s-au bătut între ei iar sătenii l-au preferat pe actualul primar Aciobăniţei.
Necazul cel mare ar fi în curtea lui Peţenchea, candidatul PSD şi cu feciorul secretar în Primărie. Peţenchea a cheltuit ceva bani pe atenţii la alegători dar n-a fost să fie cu lapte, cum se spune pe la ţară.
Leorda : Primarul PSD Vasile Ungureanu a avut de luptat cu Ştefan Dulgheru, candidatul PNL. A fost o luptă în interiorul USL şi toată lumea acorda câştig de cauză primarului Ungureanu. Numai că acesta a avut o serie de probleme cu alegătorii, în sensul că s-a apropiat prea mult de viceprimarul aflat în dizgraţia localnicilor. Apoi, a înscris pe lista de consilieri locali persoane cu probleme de credibilitate în rândul leordenilor. Practic, Ungureanu s-a bătut singur, deşi era convins de victorie.
Mihai Eminescu : Surpriza ar consta în faptul că soţia primarului liberal condamnat, Aneta Gireadă, cunoscută mai mult sub numele de TantAna a câştigat alegerile lejer. În istoria candidaturilor din judeţul Botoşani se cunosc două cazuri de încercare pentru ca funcţia de primar să fie păstrată în familie. În urma decesului primarului de Viişoara şi Răchiţi, soţiile acestora a încercat să ocupe scaunul soţilor. N-au reuşit. Iară că la comuna Mihai Eminescu s-a creat precedentul ca funcţia de primar să fie transmisă între soţi. Odată deschisă această cale, vor fi şi alte comune unde funcţia de primar va deveni bun de moştenire între soţi şi ceilalţi membri din familie.
Apoi, Verginel Gireadă, condamnat definitiv într-un dosar pentru infracţiuni comise ca primar, mai are pe rol şi alte dosare. Scopul său era ca primăria să fie obţinută de soţie pentru a avea un sprijin direct în fabricarea probelor în apărare. Cine ştie, poate că şi soţia aju8nsă primar va călca pe urmele soţului!
Roma : Şi aici s-a produs o mare surpriză. Primarul liberal Constantin Humelnicu s-a luptat cu social-democratul Gheorghe Bârliga, cel impus candidat de către soţia sa prin a-l aborda direct pe Victor Ponta şi a-i cere sprijin. Gheorghe Bârliga este fiul celui mai înalt demnitar comunist al judeţului Botoşani, Mihai Bârliuga, cel declarat de Ceauşescu Erou al Muncii Socialiste şi ales deputat MAN în două legislaturi. Bârliga a mai fost preşedintele CAP Roma până la desfiinţarea acestuia.
Fiul său, inginer pe profil agricol, a lucrat numai ca funcţionar în Primăria Roma. A depus la contabilitate şi un certificat medical cum că are probleme de ordin psihic.
Cu toate aceste, cei din Roma l-au preferat primarul lor, Humelnicu fiind trimis acasă. Cauza acestui insucces al lui Humelnicu a fost modul în care şi-a construit campania electorală. El s-a folosit de toate articolele din media pentru a-l denigra pe Bârliga, fără a le spune romanilor ce va face el în următorul mandat. Apoi, în mandatul expirat primarul Humelnicu a avut la primărie certuri continui cu consilierii locali şi viceprimarul Iacob, cu care s-a împăcat spre final de mandat.
Prin votul dat, cei din Roma s-au întors în iepoca de aur pe care o regretau de ceva timp.
Ioan Rotundu