Ei nu au priceput că Guvernul nu le face case noi precum Mitropolia, ci ajută suficient de mult, cu aproape 1 miliard lei vechi ca fiecare să-şi poată face o casă, unde să poată locui. Se uită acum la o crăpătură, într-acolo a ajuns gradul de nesimţire a unora. Sunt din cei care nu locuiesc efectiv acolo. Au o casă de vacanţă şi se cred buricul pământului, că vezi Doamne au stat prin Bucureşti. Iar după ei se iau şi alţii slăbuţi la minte, a declarat subprefectul Şalgău.
Acesta subliniază că totuşi există ac de cojocul pretenţioşilor, în sensul că se poate demonstra prin procesul de preluare a caselor, prin fotografii şi un raport al comisiei de predare-primire că se refuză preluarea pe motive ridicole. Trebuia să li se dea casă la roşu, adică o casă ridicată goală şi cu acoperiş deasupra, fără ferestre. Noi le-am pus şi ferestre şi coşuri de fum şi instalaţii electrice interioare, mai mult decât trebuie şi tot sunt nemulţumiţi. Toţi se plâng că e prea puţin, dar nu şi-au asigurat casele ca să primească despăgubiri. Niciuna din cele 198 de case nu a avut asigurare. Acum Guvernul a adoptat o Hotărâre care obligă cu data de 1 martie 2009, ca toate casele să fie asigurate, spune Şalgău.
Într-adevăr, proprietarii nu au avut obligaţia să se asigure până acum, dar ţinând cont de urgenţă, Guvernul i-a sprijinit. Ca atare, subprefectul le-a recomandat celor nemulţumiţi să
să se uite peste Prut, la cei din Ucraina sau Republica Moldova, la ce ajutoare au primit din partea statului. Nu numai că nu au primit ajutoare, dar nici nu au fost angajate firme de construcţii. Fac totul la clacă. Ceea ce produci cu mâinile tale apreciezi mai mult, decât ceea ce ţi se oferă. Dacă ai avut o căsuţă de chirpici şi fără temelie şi acum primeşti una din BCA, cu temelie, care îţi asigură un confort şi siguranţă sporită ce mai poate să te nemulţumească? Aceste case aş putea spune că dacă sunt întreţinute bine au o viaţă de peste 500 ani, precizează David Şalgău, atrăgând totodată atenţia că în vreme ce sinistraţii din alte zone nu au beneficiat de condiţii foarte bune, botoşănenii au avut parte de mai mult decât trebuie.
La Săuceşti, pe un frig de îţi îngheţau oasele, oamenii stăteau în corturi şi barăci improvizate de cetăţeni din lătunoaie care erau acoperite cu nişte ţoale şi folie de plastic. Ai noştri stăteau ca la Hotel Ritz. În module, cu termopane, izolate termic, cu încălzire, cu televizor. S-au învăţat prea mult cu binele. Cu mâncare zilnică, având asigurată cel puţin o pâine şi o conservă. Le-am asigurat câte o pâine până în luna mai 2009. Ce mai vor oamenii ăştia? Le-am adus zahăr, ulei, respectiv 11 kg de zahăr şi 12 de ulei, a concluzionat cu adânc înţeles subprefectul judeţului Botoşani.
Şi are mare dreptate. În vreme ce alţi locuitori din judeţul nostru chiar poate nu au ce pune pe masă la copiii de mâncare, stau la lumina opaiţului, precum cei din Balta Arsă, alţii nu mai pot de bine. Vorba manelei mult vehiculate la vremea inundaţiilor din 1974: Să trăiască sinistraţii / C-au cărat banii cu sacii, / Frigider la două mii, / Mureşule, când mai vii?. Singura diferenţă fiind între vinovaţi, la noi fiind cazul Prutului. (Eliza Sofian)
Foto: Vizita preşedintelui băsescu şi module de locuit
(Ioan Rotundu)
