Musai plăcintele trebuie unse şi cu sare
În satul botoşănean Stăuceni, tanti Lica a lui Bercu (foto) a reinventat plăcinta „poale-n brâu”, iar „creaţia” ei i-a adus numeroase distincţii de-a lungul anului la diverse festivaluri cu specific culinar. Pe lângă tradiţionalul aluat din apă şi făină, femeia a adus şi o contribuţie „chimică”. „Totul este chimie. La asta trebuie să ne gândim. Înainte, oamenii de la ţară făceau aluatul cu apă simplă. Şi doar aveau lapte în bătătură, dar nu ştiu de ce ţineau morţiş de reţeta simplă. Dacă vrei să faci plăcinte, e musai să fie cu lapte sau, uite, cum e acum sezonul, foloseşti un pic de zer. La un kilogram de făină se pun 3 ouă frecate cu zahăr, drojdie, arome, lapte. Dar atenţie, este o regulă de aur, care ingredient se pune mai întâi. De asta la o gospodină îi cresc plăcintele, iar la alta nu. Totul este chimie. La acid clorhidric, dacă pui întâi o substanţă, iese un lucru, dacă pui cealaltă întâi, ai surprize. Aşa că, aici e secretul, ordinea ingredientelor”, a spus tanti Lica Bercu.
Umplutura trebuie să fie musai proaspătă, îndulcită cu măsură, iar coaja de lămâie, stafidele şi zahărul vanilat nu trebuie să lipsească. La un kilogram de făină, este necesară o cantitate de 600 de grame de brânză. „Se fac în mai multe forme: învârtite, floricică, poale-n brâu, rulate. Cum vrei, aşa faci. După ce le ungi cu ou, le pui în cuptor. Când s-au rumenit, le scoţi şi le ungi cu un amestec ciudat, dar care e musai pentru reuşită. Apă, miere şi sare! Sarea le menţine moi până le termini de mâncat. Este stabilizator. Aud de multe ori că una sau alta a făcut plăcinte, dar i s-a întărit deasupra aluatul. Dacă ungi cu sare nu mai păţeşti asta”, ne-a împărtăşit secretul tanti Lica.
La plăcinte, înainte!
Sătenii din Stăuceni abia aşteaptă o sărbătoare în sat ca să se înfrupte din plăcintele celebre ale gospodinei satului. De Sînta Măria Mare, pe 15 august, la Stăuceni este mare distracţie, hramul satului...Femeia face plăcinte multe, ajutată şi de nea Aurel, soţul credincios, pentru că nu ştie niciodată câţi consăteni, rude sau nu, îi vin în vizită, atraşi de bunătăţi. Tanti Lica munceşte de zor ca să iasă totul bine, aşa cum face în fiecare an şi la Festivalul Plăcintelor, când tăvile cu plăcintele aburinde, abia apucă să fie fotografiate, pentru că se topesc cât ai clipi printre pofticioşi. Gospodina ştie şi pune mereu deoparte o tavă pentru „ăi mai mari”, adică oameni politici şi şefi de judeţ, fiindcă premiul trebuie adjudecat.
O viaţă dulce
Tanti Lica Bercu a dus o viaţă dulce, la propriu şi la figurat. Cei mai mulţi şi-o amintesc de la cofetăria din colţul bulevardului din Botoşani. „Multă lume am îndulcit eu... Le dădeam pe sub mână ciocolate, bomboane de tot felul pentru care se făceau cozi imense şi nu mai ajungea la fiecare. Aşa şi la portocale. Era pe vremea lui Ceauşescu şi se găsea cu greu. Dar erau vremuri... Amintiţi-vă expoziţiile de prăjituri... Ce bunătăţi erau. Un ecler era ecler, la fel şi o savarină. Acum însă...", a clătinat din cap femeia.
Plăcintele însă rămân neschimbate. Au fost întotdeauna simbolul gospodinei de la ţară şi mândria tinerelor neveste de la oraş. „Înainte, plăcinte şi alivancă se puneau pe masă la nuntă. Nu ca azi...”, a rememorat tanti Lica. Împreună cu nea Aurel numără 50 de ani de căsnicie. O viaţă în care soţul nu a scăpat-o din ochi nici o clipă şi s-au susţinut reciproc. Bărbatul a făcut chiar şi plăcinte cot la cot cu femeia lui.
„Am doi copii, nepoţi. Am făcut atâtea plăcinte şi parcă m-am cam săturat", a destăinuit gospodina care a învârtit zeci de mii de plăcinte de-a lungul anilor. Cât despre secretul tradiţionalei bunătăţi, discuţia se schimbă. „I-am spus unei femei exact cum se face o plăcintă care se topeşte în gură. Femeia aceea a dat reţeta la ziar ca şi cum ar fi fost a ei. De atunci a trebuit să aduc elemente noi, ca să mă deosebesc. Acum nu ştiu, parcă nu aş mai spune cum fac. Oricum nu uitaţi de frământat puternic şi de sarea pe deasupra”, a recomandat tanti Lica, din Stăuceni. (Lavinia Preda)
sau de ce Conţac îl vrea preşedinte tot pe Băsescu 
