Veninul liberal continuă să se reverse împotriva prefectului Cristian Roman. Noi acuze lansate de data aceasta sub formă de zvonuri vin din partea preşedintelui liberalilor botoşăneni Liviu Câmpanu , care, invocând binele judeţului încearcă din răsputeri să-l schimbe pe primul reprezentant al Guvernului în teritoriu, promovat pe funcţie de acelaşi partid, care acum îi declară război cu fiecare ocazie. Deputatul liberal îl acuză pe primul reprezentant al Guvernului în teritoriu că creează premisele desfăşurării unei activităţi economice în condiţii de concurenţă neloială. „Cum este posibil ca oamenii de afaceri să fie şicanaţi, să fie chemaţi la poliţie? Cum este posibil să fie oprite lucrări de investiţii? Când s-a stârnit zvonul că se schimbă prefectul în oraş zumzăia vestea că s-ar strânge bani pentru sprijinul prefectului”, a subliniat Câmpanu, bazându-se în afirmaţiile sale deosebit de grave pe zvonuri, în care susţine cu tărie că el crede.
Zvonurile sunt însă insuficiente, iar dovezile se lasă aşteptate. Cu toate acestea, deputatul liberal se transformă în apărătorul cel mai înverşunat al oamenilor de afaceri lovind fără probe în prefect, care până la proba contrarie este calomniat. „Am o mare nelămurire. De unde să strângi bani decât de la oameni de afaceri puternici care mai devreme sau mai târziu vor desfăşura o activitate ilegală. Un om de afaceri corect nu va da niciodată bani. Fac apel către toţi oamenii de afaceri să nu ia în considerare nici o persoană care li se adresează în acest scop. Îi asigur că politica dusă de actualul Guvern nu face altceva decât să-i sprijine să-şi desfăşoare activităţile în mod legal. Îi cer prefectului de Botoşani: Jos labele de pe oamenii de afaceri, domnule prefect!”, a concluzionat deputatul Liviu Câmpanu. Furia liberală ce-şi îndreaptă arsenalul de acuze spre primul reprezentant al Guvernului în teritoriu dă naştere însă surprinzător la atitudini ale unor persoane ce nu pot fi nici pe departe catalogate simpatizanţi ai lui Cristian Roman.
Prin aceştia şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Dorin Ciuştea, care susţine că dacă sunt elemente care să probeze faptul că s-au dus bani la Bucureşti pentru menţinerea funcţiei de prefect este foarte grav. Organele abilitate trebuie să se sesizeze. Dacă însă afirmaţiile nu sunt sprijinite de probe, concluzia lui Ciuştea este că deputatul este nebun. „Prea puţin interesează cetăţeanul de rând dacă Câmpanu este liberal şi dacă prefectul are sau nu culoare politică. Este o insultă aruncată tuturor celor care suntem în administraţie, care facem politică. Deja mi se pare extrem de grav, nu îmi dau cu părerea dacă este sau nu adevărat”, a declarat Dorin Ciuştea.
Punctul său de vedere este pentru prima dată împărtăşit şi de democratul Radu Drăguş, care susţine că în condiţiile în care există probe că prefectul ar fi dus bani pentru păstrarea funcţiei, trebuie ca organele Procuraturii să se autosesizeze. Acesta subliniază că şi asupra lui Liviu Câmpanu la ora actuală planează suspiciuni de trafic de influenţă. „Câmpanu face presiuni prin intermediu presei pentru eliberarea autorizaţiei pentru o firmă de către Agenţia pentru Protecţia Mediului. Intervenţia sa trebuia făcută după ce toate căile legale erau finalizate. Altfel e trafic de influenţă vădit”, a declarat Radu Drăguş.
Ceea ce se întâmpla la Botoşani este un non sens cu atât mai mult cu cât şi Cristian Roman şi Câmpanu provin din acelaşi partid. În ceea ce în priveşte pe Câmpanu, Drăguş apreciază ieşirile liberalului ca purtând amprenta unui colaborator al securităţii. „A face afirmaţii grave bazate pe „Am auzit că…” nu este un stil de a face politică. Politica nu aşa se face, astea sunt tehnici învăţate probabil la un anumit moment”, a declarat Radu Drăguş.
Din punctul său de vedere a face politică prin intermediul calomniei nu mai este o soluţie. Prefectul Cristian Roman susţine că îşi face treaba şi dezminte orice posibilă înlocuire a sa din funcţie. Pe lângă faptul că preşedintele liberalilor botoşăneni îl calomniază pe Cristian Roman, acesta calomniază şi Guvernul liberal care se presupune că ar lua banii primului reprezentant al Guvernului în teritoriu. Şi atunci Câmpanu îşi dă cu stângul în dreptul, acuzând şi punând în aceeaşi oală colegii săi de partid din Guvern cu prefectul, toţi, laolaltă corupţi. Probabil că Liviu Câmpanu mai are timp să reflecteze asupra proverbului de care uzează des precum că „dacă trei oameni îţi spun că eşti beat te duci să te culci”. (Bianca ALBU)