Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Cultură
Anunţuri
Economic
Fapt divers
Sănătate
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Ofertă de afaceri
Umor
Comentarii
Important
Pamflet
Caricaturi
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.8697 lei
1 USD = 3.9827 lei


Număr accesări
Astăzi:
15076
De la 07 Ianuarie 2003
112805302

Ţurcanu a declanşat asaltul final asupra funcţiei lui Câmpanu

  • în replică, Câmpanu crede că Ţurcanu va fi prostul Parlamentului
  • 12 December 2008, 23:00

Scandalul iscat între liderul PNL Botoşani, Liviu Câmpanu şi deputatul Florin Ţurcanu ia accente grave. Liderul liberal îşi exprimă regretul că a contribuit la situaţia creată prin faptul că l-a tratat pe Ţurcanu ca prieten, cu toate că mulţi l-au avertizat că va ieşi şifonat.
Florin Ţurcanu era în 2004 un biet fost viceprimar la Suliţa, avea o afacere falimentară şi lider de filială, când l-a rugat pe Liviu Câmpanu să îl ia pe lângă el. „Din punct de vedere politic, eu sunt tata lui Florin Ţurcanu. În momentul în care copilul Florin Ţurcanu a ajuns sus, cum bine zice vorba: S-a suit Ivan pe divan, primul lucru pe care l-a găsit de cuviinţă să îl facă a fost să îşi denigreze părintele. Florin Ţurcanu are vocaţia de trădător. Ca părinte politic, nu îmi rămâne de făcut decât să îmi reproşez că atunci când nu reuşeşti să îţi educi copilul de mic, trebuie să-ţi asumi responsabilitatea de a posibilitatea altora să se ocupe de copilul care face trăsnăi”, a spus Câmpanu.
Mai mult, deputatul îl face pe Ţurcanu de-a dreptul prost. „Mă bucur că este în Parlamentul României. Atunci când ştiam doar eu cât de prost este era o problemă de familie. De când a ajuns vicepreşedinte ştie tot judeţul, iar când va merge în Parlament îl va şti o ţară întreagă”, a subliniat liderul liberal.
Acesta asigură că nu face afirmaţii gratuite referitor la prostia, incultura şi analfabetismul lui Florin Ţurcanu şi cât de curând va veni cu dovezi, respectiv materiale scrise de mânuţa deputatului de Săveni. „Ca un părinte care recunoaşte că a scăpat copilul din mână, îl rog, l-am trimis la şcoală, dar nu am văzut carnetul de note, să arate diploma de licenţă de la facultatea pe care a absolvit-o. De asemenea să prezinte evoluţia firmei sale de la Dracşani, SC Poieniţa care cuprinde şi brutăria. Să precizeze care e capacitatea de producţie. Înainte de a ajunge vicepreşedinte producea 2.000 de pâini pe zi, acum a ajuns la 10.000”, a mai adăugat Liviu Câmpanu.
Referitor la ce are de gând în privinţa lui Ţurcanu, liderul precizează că va lua în calcul împreună cu ceilalţi membri ai Biroului Politic Teritorial aplicarea unei sancţiuni.

PNL nu este nici a lui Ţurcanu, nici al lui Câmpanu
În urma declaraţiilor incendiare pe care şeful său de partid i le-a dedicat, deputatul Florin Ţurcanu îşi cere a doua oară scuze cetăţenilor judeţului pentru spectacolul oferit. Liberalul subliniază că din păcate, în loc discuţiile să ia o pantă constructivă, adică spre proiecte concrete întru dezvoltarea judeţului, s-a ajuns la bălăcăreală în presă. Şi asta fiindcă liderul Liviu Câmpanu agreează acest gen de exprimare. „Avem un preşedinte la partid care înţelege că trebuie să răspundă prin a acuza în ceea ce priveşte viitorul filialei PNL Botoşani. Nu intru în polemică cu dumnealui pentru că nu am de gând să jignesc persoane pentru că cetăţenii m-au votat pe Colegiul Săveni atât pe mine ca deputat cât şi pe el ca senator. Noi mergeam împreună, eu îl invitam la adunări şi dumnealui spunea pozatot timpul că eu împreună cu domnul Florin Ţurcanu vom face tot ce depinde de noi pentru ca oamenii să fie mulţumiţi că ne-au ales. Acum a trecut campania electorală şi a început să aducă acuzaţii jignitoare”, spune Florin Ţurcanu.
Liberalul îl întreabă public pe Cîmpanu cum îl considera el acum patru ani, când l-a sprijinit chiar financiar să ajungă în fotoliul de parlamentar. Mai mult, spune Ţurcanu, a contribuit şi la înscăunarea sa ca preşedinte al PNL Botoşani. Acum, pe Florin Ţurcanu îl încearcă doar un sentiment de dezgust. „Mă dezgustă şi nu m-am aşteptat de la un preşedinte de partid care are pretenţia că este doctor şi are un CV bogat să ajungă în 2008 să jignească un coleg de partid să o facă în stilul în care a făcut. Însă, dacă e să o spunem pe aia sinceră, orice om când simte că îi fuge pământul de sub picioare, încearcă să se apuce de ce mai prinde. Dacă nu eram sigur că am să candidez, acum îmi anunţ candidatura la funcţia de preşedinte al PNL Botoşani. Nu voi pleca din PNL niciodată chiar dacă dumnealui îşi doreşte pentru a-şi putea garanta funcţia de preşedinte”, a mai adăugat Florin Ţurcanu.
Va rămâne pe baricade şi el şi primarii care îl susţin, la anul va candida, iar democraţia îşi va spune cuvântul referitor la cel care va merita să conducă destinele filialei. „Dacă dumnealui va fi mai bun nu-i nicio problemă. Mă voi supune votului majorităţii şi îmi voi face treaba în continuare ca deputat. Dacă eu voi câştiga, dumnealui va trebui să facă la fel, pentru că PNL nu este nici a lui Ţurcanu nici al lui Câmpanu ci un partid format din foarte mulţi oameni care stau aici pentru că cred în doctrina partidului”, a pus punctul pe „i” Florin Ţurcanu.

„Vreau să închidem acest circ”
Referitor la solicitarea de a face publică evoluţia firmei sale, SC Poeniţa, unde este acţionar majoritar, Florin Ţurcanu spune că oricine se poate uita pe site-ul Finanţelor unde este bilanţul. „Eu am deschis brutăria din 2005. Am crescut uşor ca cifră de afacere. Nu am simţit nicio diferenţă de când am intrat la CJ pentru că ştiţi foarte bine doar trei luni am fost la CJ. Mai mult, CJ nu vinde nici făină nu cumpără nici pâine. Dacă dumnealui crede că a reuşit cu un salar de 50 de milioane ca deputat în patru ani de zile să realizeze spital privat şi vilă la Electroalfa şi un trai cât mai bun....”, a declarat Ţurcanu, specificând că de când a intrat în polemică cu Liviu Câmpanu a avut parte de destule verificări, cauzate de reclamaţii.
„În timpul campaniei, în două săptămâni, am fost verificat de 8-12 inspectori. Ştiu cine mi-a depus plângerea. Voi face tot ce depinde de mine pentru ca PNL să se remedieze pentru că acum PNL pierde în ochii cetăţeanului pentru că nu au votat oameni care nu fac decât să-şi răspundă la acuzaţii. Vreau să închidem acest circ”, a concluzionat Florin Ţurcanu. (Eliza Sofian)


Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

Vă poate face casa ca pe-o bijuterie
Comunicat de presă
Pa-Ra-Da - o reuşită a vieţii în ciuda problemelor ei
Gaură neagră gigant în centrul galaxiei noastre
ANC cere blocarea accesului la 40 de site-uri cu caracter pornografic
Comentariul comentariilor (CCLXIII)
(Ioan Rotrundu)
Ce poate ieşi, când încurci mănuşile cu chiloţii
Horoscop
Alungat de la masa ospăţului
Românul şi hahalera
Vecinul „turmentat” şi politica externă de la televizor
Lobyul maghiar direcţionat de la Budapesta latră la România de la Bruxelles
Strategia de dezvoltare economico-socială a judeţului Botoşani 2008-2012 (V)
Salariaţii SC Urban Serv nu au şanse să ia premiu de Crăciun
Câmpanu este mulţumit de scorul obţinut la parlamentare
Săracii municipiului au unde să se oploşească
Lupu-şi schimbă părul, dar năravul ba!
Încă mai speră la revenirea PNL în cărţi
185 de bătrâni necăjiţi vor primi îngrijire la domiciliu
Cartela, piedică în calea vizitatorilor la bolnavii internaţi în spital
Orarul Fiscului de sâmbătă şi duminică pentru plata taxei de poluare
Un număr suspect de mare de bolnavi de leptospiroză
Şomerii reclamă, inspectorii verifică
Vaccinul împotriva cancerului de col uterin se poate face până în ultima zi
Vaccinul împotriva cancerului de col uterin se poate face până în ultima zi
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă