Poliţiştii de proximitate sunt confundaţi cu proxeneţii

În baza unei decizii a Inspectoratului General de Poliţie, la 1 iunie 2003 a fost înfiinţată la Botoşani Poliţia de Proximitate. Poliţiştii noii structuri sunt de fapt foştii sectorişti ai municipiului. Acum au o titulatură mai nobilă, au aceleaşi atribuţii ca înainte şi parcă sunt puţin mai orientaţi spre nevoile cetăţenilor. Practic este aceeaşi Marie militarizată, dar cu o pălărie mai fistichie. În Botoşani sunt 12 poliţişti de proximitate. Munca pe care o fac aceşti oameni este una care cere multă implicare. Alegerea termenului care să-i denumească se pare, însă, că nu a fost una tocmai inspirată. Deşi defineşte cel mai bine activitatea lor, termenul Proximitate este confundat de către neaoşii noştri localnici cu proxenitate. Forma semantică aparţine concitadinilor noştri cu mintea mai neumblată, fiind pentru ei un derivat de la proxenitism. Când poliţiştii de proximitate se prezintă localnicilor, reacţiile sunt de genul „domnule, dar eu nu sunt de ăia” sau „eu sunt om serios, nu intermediem noi afaceri cu fetiţe” . Poliţiştilor, în astfel de situaţii, le trebuie un plus de răbdare şi tact pentru a-i face pe cetăţeni să înţeleagă ce hram poartă şi să înlăture confuzia. „Proximitate vine de la termenul proxima, care vrea să însemne apropiere. Dar oamenii nu prea pricep şi fac confuzia cu proxenitismul. De asemenea, trebuie să se înţeleagă că nu suntem sectorişti. Poliţiştii de proximitate sunt tot foştii sectorişti, dar acum nu mai există sectoare” , a explicat agentul şef Cornel Cojocaru(foto). De la începutul acestui an, în Botoşani s-a dublat numărul poliţiştilor de proximitate, faţă de 6 câţi au fost anul trecut. Aceştia au fost repartizaţi pe şase sectoare, câte doi în echipă. Conceptul poliţiei de proximitate a fost implementat pentru prima dată, prin 2002, în judeţul Argeş şi se vrea a fi un parteneriat între poliţie şi comunitate. Anul trecut, Poliţia de Proximitate Botoşani a încheiat protocoale cu instituţiile de învăţământ şi asociaţiile de proprietari, sau cu ONG-urile locale. Nu le place să-şi facă publice rezultatele muncii lor, dar, după cum a spus Cojocaru, poliţiştii de proximitate lucrează în două schimburi, sunt pe teren 6 ore, în restul programului de lucru afundându-se în munca de birou (hârtii, hârtii… hârtii). Poliţiştii de proximitate se vor a fi un organism care să anticipeze şi să prevină dificultăţile ce pot să apară într-o comunitate. „Indiferent de timp şi anotimp, poliţistul trebuie să fie în mijlocul comunităţii. El este puntea de legătură între cetăţeni şi instituţiile care trebuie să le recunoască drepturile şi interesele legitime” , şi-a caracterizat colegii agentul şef Cojocaru. Supraestimându-se, sau poate nu, Cojocaru crede că poliţiştii de proximitate au posibilitatea de a stinge conflictele cu vecinii, făcându-i să redevină prieteni. Creionându-şi o imagine de semizei pământeni, ne-a fost mai greu să-i credem pe cuvânt. Pentru a ne convinge de calităţile, abilităţile şi operativitatea lor, agentul şef Cojocaru a propus ca următoarele acţiuni pe care le vor avea în teren să le facă împreună cu presa. Nu am refuzat, în ideea de a constata dacă declaraţiile agentului şef sunt reflectarea realităţii sau încercări poetice. (Marian MOROŞAN)