Legenda spune că în perioada năvălirilor tătare, un tătar rătăcit prin codrii luncii Siretului şi-a pierdut bocceaua în care, probabil, avea adunate lucrurile prădate sau poate merindele. Cert este că tătarul, observând lipsa boccelei, care i-o fi căzut de pa cal, s-a întors s-o caute. Tot întrebând de localnici despre bocceaua sa, localnicii au crezut că aşa numeşte tătarul partea locului. Cu timpul denumirea de boccea s-a încetăţenit şi a evoluat în numele de Bucecea. Ei bine, luni am mers şi eu pe urmele boccelei tătărăşti, am găsit-o şi am desfăcut-o. Am dat peste multe lucruri în ea, care vor putea fi văzute pe TV Somax, urmărindu-se reportajul realizat. Două aspecte însă am ţinut să le prezint în paginile Jurnalului.
De cum treci podul Hânţeşti dinspre Suceava şi intri în judeţul Botoşani, intri într-o lume a contrastelor. În primul rând eşti şocat de starea drumului judeţean, care este puternic distrus de maşinile de mare tonaj, ce cară piatra din balastierele din apropiere.
Iar prin extragerea pietrişului din balastiere, apa Siretului şi-a adus şi ea contribuţia la măcinarea malurilor, mutându-şi albia tot mai adânc în teritoriul botoşănean (filmuleţul 1). În preajmă sunt câteva locuinţe, iar gospodarii stau cu frica în spate că de se mai învolburează odată apele râului, casele lor vor fi duse la vale.
L-am întrebat pe primarul oraşului Bucecea, Anton Ţâmpău, dacă a informat conducerea judeţului despre situaţia creată. A informat-o, dar dincolo de rapoartele sale nu s-a mişcat un deget. În contrast cu starea jalnică a drumui apare un panou care l-anunţă pe călător că este bine venit în judeţul Botoşani. Panoul, despre care se spune că ar fi costat Consiliul Judeţean Botoşani un purcoi de bani, este realizat din ordinul preşedintelui Mihai Ţâbuleac.
Poate că ar fi fost mai nimerit dacă banii respectivi se foloseau pentru repararea drumului. M-am interesat ce anume a dus la distrugerea atât de gravă a acestuia. Aşa am aflat că societatea botoşăneană Tehnic Asist, cea care repară drumurile judeţului, are în zonă o balastieră de unde, cu maşini de mare tonaj cară balastul la staţia de prelucrare aflată şi ea la două sute de metri distanţă (filmuleţul 2), şi de acolo pe drumurile din judeţ, unde are lucrări în execuţie. Aşadar, societatea repară distrugând, fără ca cineva s-o ia la întrebări. Şi cine ar putea s-o facă? Mihai Ţâbuleac, preşedintele CJ nu poate pentru că este prieten cu patronul Mirel Vlas şi prietenul la nevoie se cunoaşte.
Un alt aspect pe care l-am, descoperi în bocceaua tătarului au fost rămăşiţele fostei fabrici de zahăr (foto). Fabrica de zahăr din Bucecea, construită în regimul comunist, n-a rezistat luptei cu privatizarea şi economia capitalistă, aşa că a ieşit din peisajul economic al oraşului. În primă fază de privatizare, fabrica a încăput pe mâinile fostului prefect Alexandru Simionovici. Ceva n-a mers cum trebuia şi prefectul a abandonat-o. Reluată la stat, ea a fost vândură unor oameni de afaceri din Israel. Nu ca s-o modernizeze, ci ca s-o demoleze. Evreii au valorificat tot ce se putea valorifica ca metal, recuperându-şi banii investiţi. Acum, în locul fostei fabrici se pot vedea nişte ruine (filmuleţul 3) prin care continuă să scociorască săracii locului după no bucată de fier pe care s-o valorifice.
Evreii aşteaptă acum să crească preţul ternului. Pentru că cele 29 ha teren pe care le-au dobândit odată cu cumpărarea fabricii le mai poate aduce o sumă frumuşică. În acest teren intră şi două ha de parc. Primarul Anton Ţâmpău ar fi vrut să cumpere parcul pentru a-l transforma în parc orăşenesc. Dar evreii au refuzat să vândă primăriei cele două hectare. Motivul? Terenul n-are preţ.
Iată, dar, că în bocceaua oraşului Bucecea nu se găsesc lucruri prea plăcute. Şi nici bani ca problemele existente să poată fi rezolvate.
Ioan Rotundu
dar fără Boc, Videanu sau Berceanu 
