De la Stei, se mai merge câţiva kilometri spre Beiuş, după care se cârneşte la dreapta, spre Măgura, unde se află şi peştera. Peştera a fost descoperită în 17 septembrie 1975, dintr-o întâmplare norocoasă pentru speologii români am putea spune. În zonă se exploata marmură, care se exporta în Germania şi Ungaria. În urma unei împuşcături cu dinamită, în peretele de marmură s-a deschis o gaură. Minerii au pătruns prin ea şi au descoperit că este vorba de o peşteră, în care au dat peste numeroase cranii, pe care, după tradiţia locului le-au considerat a fi de zmeu.
Inginerul răspunzător de exploatarea marmurei şi-a dat seama că este vorba de ceva serios şi a anunţat speologii din Stei, pe atunci oraşul Dr. Petru Groza. Aceştia au anunţat Institutul de Speologie Cluj. În tot acest timp intrarea în peşteră a fost pusă sub pază armată, o măsură bine gândită, care a ferit peştera de devalizare.
Intrarea în peşteră se face cam la o înălţime de peste
peste o sută de metri de la vatra localităţii şi se ajunge foarte uşor, fiind amenajate alei asfaltate. În peşteră se intră printr-un bar, în care se aşteaptă până se formează un grup de 30-50 de persoane. Din bar nu-ţi poţi da seama că dincolo de peretele şi uşa din termopan se ascunde una din marele bijuterii carstice ale lumii. Peştera este luminată electric, dar cu multă artă, stalagmitele şi stalactitele din calcar fiind bine puse în evidenţă, mai ales în privinţa culorilor naturale ale calcarului care s-a dizolvat şi resolidificat picătură cu picătură de apă vreme de milioane de ani.(foto 1 şi 2)
Nu am cuvinte să descriu comorile din această peşteră. Cum nu găsea cuvinte să se exprime un turist neamţ, care afirma că în viaţa lui n-a mai văzut aşa ceva, deşi are pretenţia că a cam colindat lumea întreagă. În peşteră deplasarea se face pe o punte suspendată, cu bare de protecţie de ambele părţi, turiştii neavând voie să atingă vreo stalagmită sau stalactită. Traseul vizitabil este lung de vreo opt sute de metri şi cuprinde trei mari saloane. În capătul vizitabil al peşterii se va putea vedea un schelet complet de urs al peşterilor, considerat ca fiind al doilea exemplar din Europa. La ieşire veţi putea cumpăra DVD-iri şi CD-iuri cu imagini din peşteră. Intrarea costă 15 lei, filmatul sau fotografiatul 15 lei iar un DVD autorizat 30 lei. Dar se merită din plin acest efort financiar, mai ales că vizita se face în condiţii extrem de civilizate.
Cea de a doua peşteră care poate fi vizitată plecând de la Pensiunea Moldova este cea numită Scărişoara şi care adăposteşte gheţarul cu acelaşi nume. Din Arieşeni, de această dată mergi spre est, cale de vreo zece km, până în localitatea Gârda de Jos. Un indicator te anunţă că trebuie să virezi la stânga, iar după alţi
alţi 10 km vei ajunge la gheţar. Drumul însă este unul de munte, neamenajat, care urcă până la cota 1165 m. Cu o maşină de duminică nu se poate urca, cei circa 7 km rămaşi putând fi parcurşi cu piciorul sau cu maşină închiriată. Cu bătrâna noastră Dacie noi am urcat până la gheţar. Intrarea în peşteră se face printr-un aven de 48 m adâncime şi 60 m diametru. Se coboară vreo 300 de trepte, metalice şi din lemn. Coborârea este periculoasă, mai ales că aproape de baza avenului balustrada de protecţie s-a rupt, iar treptele sau înclinat ameninţător, putând oricând aluneca în gol. Ghidul, care este şi fratele primarului din Gârda de Sus, în a cărei administrare se află peştera, este şi încasator. 7 lei costă intrarea, dar ghidul mai ciupeşte câte un ban şi pentru el. Un vizitator care n-a primit bilet l-a avertizat că-l va reclama la primar.
- Primarul este fratele meu, s-a arătat nepăsător ghidul. Probabil, ca fraţi, pârlăcesc împreună. În peşteră este frig, de la minus un grad la plus 4,5 grade vara. Se vizitează trei săli, dar cea mai interesantă este cea numită Biserica, cu stalagmite de gheaţă care urcă şi la şapte metri. Urcatul (foto 3), pentru că treptele sunt extrem de abrupte, se face anevoios. Ghidul va ieşi primul, nepăsându-i de cei rămaşi în urcare.
Este păcat că cea mai renumită peşteră din Europa, datorită gheţarului ce-l adăposteşte, este şi cel mai prost administrată. Iar partea cea mai neplăcută este a drumului de acces. Copii şi oameni în vârstă sunt nevoiţi să ia muntele pieptiş, cale de şapte kilometri, ceea ce nu este deloc uşor. Dar cui îi pasă? Nimănui! Ministrul Udrea n-a dat prin Valea Arieşului şi cu atât mai puţin la Scărişoara. Nu-i o zonă pe placul ei. Nu se asortează cu ţinuta sa vestimentară. (Ioan Rotundu Va urma)
Filat s-a văzut şi cu ambasadorul SUA
