Spaima costumului vărgat şi pădurarul dat în vileag
13 February 2006, 23:00
În urma materialelor publicate de către noi privind furturile de pădure din zona Dersca, recent s-a declanşat o amplă acţiune de control. Datele noastre au fost foarte clare. Dar cauza demarării controlului cu pricina este alta. S-a ajuns în situaţia în care râd şi curcile de prin Dersca de o asemenea lucrătură. Cel care s-a arătat dispus să-i dea în vileag pe ciuntitorii pădurilor este unul dintre acoliţii mafiei locale. De mult timp, pădurar la Dersca este Ghiţă Badragan. Acesta este rudă cu capul nelegiuirilor din localitate, Vasile Badragan(foto). Tocmai din acest motiv nimeni nu vroia să vadă pădurile tăiate de liota fostului primar. Zilele trecute, pădurarul Badragan a căzut în valţul poliţiştilor locali. Aceştia au făcut echipă cu angajaţii Romsilva. De ce tocmai acum, nici acest lucru nu este întâmplător. Localnicii spun că pădurarul Badragan este cel care îi favoriza pe hoţii de păduri, care, de ani buni, dau iama prin averea statului şi a oamenilor. Cândva, pădurarul a mai fost depistat că superviza furturile de pădure. De două ori a scăpat de cazarea la penitenciar. Şi asta datorită unui colaborator, Gică Bărboi, care se sacrifica în favoarea amândurora. Adică de fiecare dată, Bărboi a luat asupra sa toată vina hoţiilor comise. Pădurarul scăpa astfel basma aproape curată, iar Bărboi a fost chiar încarcerat o dată. Că petele au persistat, iar acum sunt mai pregnante, a dovedit-o cursul evenimentelor. Gică Bărboi tăia şi vindea pădurea, la înţelegere cu pădurarul. Pe la începutul acestei luni el a fost prins de către poliţişti. Pentru că de faţă erau şi oameni care organizaseră pază în propriile păduri, nimeni nu a mai putut să dreagă busuiocul. Nici pădurarul nu a mai avut timp să cadă la învoială cu Gică asupra detaliilor de protejare a sa. Gică furase într-o singură zi 5 faetoane de lemne. Pentru că din această ultimă afacere primise doar un faeton, pădurarul a cam sărit în sus. S-a simţit înşelat de către mai vechiul său colaborator şi nu l-a mai apărat, ca altă dată. La rândul său, s-a supărat şi Gică. Drept pentru care s-a hotărât să dea totul în vileag. Acesta s-a declarat dispus să spună poliţiştilor până şi modul în care împărţeau banii. Sâmbătă, la Dersca, s-a deplasat o Dacie cu numărul 14 RNP. Inspectorii Romsilva sosiţi cu acest autoturism au luat declaraţii mai multor persoane locale implicate în furturile de păduri. Se spune că, de frică, cei anchetaţi au început să se pârască unul pe altul. Mai mult chiar, Gică Bărboi şi-a promis că dacă tot este să poarte cămaşa vărgată a deţinuţilor, măcar să-l aibă alături şi pe pădurarul Badragan. Contactat de către reporterul nostru, şeful de post al Poliţiei din Dersca a confirmat cele spuse de localnici. Este adevărat că am demarat un control împreună cu cei de la Romsilva. Prin această acţiune avem în vedere prevenirea tăierilor ilegale de arbori şi furturile de pădure. Este adevărat şi că verificarea noastră este şi retroactivă. Deocamdată nu vă putem spune cine sunt cei anchetaţi de către noi. Încă facem cercetări şi nu ne putem pronunţa , a declarat şeful de post Dan Băeşu. Localnicii mai cred că şeful pădurilor din Botoşani, Mihai Axinte, nu este străin de această acţiune de descoperire şi pedepsire a hoţilor de pădure. Cu ceva timp în urmă, când au început hoţiile în Dersca, şeful Ocolului Silvic Dorohoi se zice că era Hăidăuţu, iar ing. Axinte se afla în subordinea sa. Axinte nu s-a bucurat de un tratament prea bun din partea şefului său de atunci, Hăidăuţu. Când Axinte a fost promovat director la Direcţia Silvică Botoşani, Hăidăuţu a cerut imediat concediu medical. S-a retras la Guranda, acuzând unele afecţiuni pulmonare. Şi nevoia sa de tratament s-a prelungit. Şi-a jurat că va reveni la vechile obiceiuri doar când va cădea Mimi (aşa îi spun cunoscuţii directorului Axinte). După ce mandatul de director i-a fost întrerupt, pentru puţin timp, de către Rusu, Axinte a revenit la conducerea Direcţiei Silvice. Se pare că articolele noastre anterioare i-au căzut cu tronc. Având destul scuipat la furcă, derscanii cred că Axinte a trecut la treabă. Noi nu ştim încă dacă este chiar aşa. Ar fi bine, însă, ca într-adevăr, directorul Axinte să fi deschis ochii şi să treacă la treabă. Că de lupte politice pentru scaunul silvic, lumea s-a cam săturat. Cu atât mai mult cu cât hoţii de păduri nu prea au de gând să se pensioneze. (Marian MOROŞAN)
Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea,
multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.