Verificările reprezentanţilor Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate la Secția de Obstetrică și Ginecologie din Botoșani, care tocmai s-au încheiat la sfârșitul lunii mai, au adus Spitalului Județean ,,Mavromati o amendă de 67.300 de lei, adică 1 % din valoarea contractului pe o lună.
Asta după ce în luna aprilie spitalul a mai fost sancționat cu suma de 63.000 lei. Este a doua sancțiune și nu va fi ultima. Eu n-am auzit ca un spital din județ să mai fie sancționat. Presupun că celelalte spitale își îndeplinesc exemplar problemele, a declarat managerul Spitalului Judetean ,,Mavromati,Viorel Iliuță (foto).
Comisia de la CJASS a descoperit că internările la Secţia de Obstetrică şi Ginecologie a Spitalului Judeţean Mavromati din Botoşani nu se fac în conformitate cu prevederile legale. Marea majoritate a internărilor se fac prin camera de gardă, deşi sunt două ambulatorii de specialitate care ar putea să aibă zilnic 56 de consultaţii, ori o medie a consultaţiilor este de 15 pacienţi.
S-a mai descoperit că se internează paciente cu un diagnostic, dar analizele sunt făcute pentru alte boli sau se internează femei la menopauză de cinci-şase ani şi diagnosticul este de iminenţă de avort. La acestea se adaugă multe ale deficiențe de ordin organizatoric.
De fapt, în spatele acestor sancţiuni stau interese pur politice. Directorul CAS, un anume Lupaşcu, social-democrat, vrea să-l determine pe managerul spitalului, liberalul Viorel Iliuţă, să demisioneze pentru ca în locul său să fie pus un manager PSD. (Liana Anuței)