Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Cultură
Infracţiuni
Anunţuri
Economic
Fapt divers
Editorial
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
17733
De la 07 Ianuarie 2003
122903382

Doi cocoşi şi-o avocată

Dosarele îngropate şi amanta vorbăreaţă

  • 13 March 2006, 23:00

Despre afacerile botoşăneanului Ştefan Bătăiosu noi am mai scris. De fiecare dată acesta şi-a exprimat nemulţumirea că îi facem reclamă fără să fi solicitat expres acest lucru. De câtva timp încercăm să aflăm unele date legate de o altă afacere a sa. Bătăiosu a reuşit să evite o discuţie la subiect privind afacerea cu terenuri în zona localităţii Gulioaia. Iniţial, categoric, ne-a expediat spunând că putem vorbi orice, dar nu despre afacerea respectivă. La scurt timp a acceptat să avem o întrevedere la care nu s-a mai prezentat. Între timp noi vorbisem cu avocata Mihaela Măcărescu, cea care-i reprezintă unele interese în relaţiile cu terţii. Avocata a fost, fără voia ei, mai limbută decât trebuia. Bătăiosu a aflat şi, probabil, a considerat că nu mai are nici o şansă în a-i vinde grădinarului castraveţi. Printre altele el este asociat cu italianul Claudio Covani. În perioada 2001 – 2003, acesta a fost şi el clientul avocatei Măcărescu. Italianul a avut chiar şi o firmă, în numele căreia a investit la Gulioaia. Despre avocata Măcărescu, prietenii de pahar spun că ar fi avut relaţii cu italianul Covani relaţii îndeajuns de apropiate. Avocata a precizat că între ea şi cel presupus abonat la nurii ei au existat doar relaţii strict profesionale, sau cel mult de prietenie. Tot platonică, bineînţeles. Avocata Mihaela ne-a făcut chiar şi o scurtă caracterizare a italianului, pe care nu l-a mai văzut de mult timp. Despre afacerea de la Gulioaia am fi vrut să-l întrebăm pe Bătăiosu dacă este adevărat zvonul potrivit căruia acolo s-ar fi pompat bani nu tocmai curaţi, proveniţi de prin Sicilia. Am fi vrut să mai aflăm dacă în investiţia respectivă s-a cuprins mai mult sau mai puţin de 40 de hectare de teren, în ce condiţii a fost preluat un imobil fost al UNISEM-ului, sau ce ştie despre operele de artă ce ar fi fost dposite acolo. De asemenea vroiam să mai aflăm şi câteva date despre modul în care a fost ţinută licitaţia pentru respectivele imobile şi numele finanţistului implicat. Nu de alta, dar numele respectivului inspector financiar ar putea condimenta gulaşul adevărului de la Gulioaia. Nu a fost să fie. Poate că patronul Bătăiosu evita tocmai aceste amănunte, sau, pur şi simplu, a fost foarte ocupat şi nu are timp de tocşouri (sic). „Nu avem ce să vorbim despre afacerea de la Gulioaia. Dacă o să mai scrieţi ceva în care să apară numele meu, vom discuta în condiţiile legii” , a declarat Ştefan Bătăiosu. Precizăm că, actualmente, Bătăiosu este administrator al pizzeriei „Doi Cocoşi”, despre care nu a ezitat, cu altă ocazie, să ne spună că este investiţia unor străini. De curând a inaugurat şi barul Albert, de pe Bucovina. Deşi pricepe mai mult decât lasă să se vadă, Ştefan nu a înţeles că noi tot în condiţiile legii vroiam să avem o discuţie. Avocata Măcărescu a vrut, totuşi, să fie mai sociabilă. Ea a încercat să fie explicită, atât cât îi este posibil unui breslaş angrenat în apărarea clientului, sau clienţilor săi. „Eu am fost elevă a avocatului Brânzei şi profesez de vreo 10 ani. Cu Bătăiosu am o colaborare mai veche. Adică îl reprezint în diverse situaţii cam de aproape un an de zile, dar ne cunoaştem de mai mult timp. Nu pot să vă spun prea multe lucruri, pentru că sunt chestii confidenţiale, de la avocat la client. Printre altele îi mai acord şi consultanţă juridică firmei sale Cridan Com SRL. Italianul Claudio Covani mi-a fost client aproape trei ani. Dar relaţia cu acest client s-a finalizat prost. El avea firma AGRIPOLIS(foto), dar nu a avut activitate. Claudio nu prea vine prin ţara noastră. Ultima dată, din câte ştiu eu, a fost în decembrie 2003. A fost ceva atunci, eu am fost acuzată pe nedrept şi m-am retras. Ce pot să vă mai spun este că mie nu mi-au plăcut metodele lui de lucru. Am crezut în el. Mi s-a părut că este un om al idealurilor, dar era doar un merkantil. Habar nu aveam că Bătăiosu este asociat cu Claudio. Cel puţin nu în acte. Cât timp lipsea Claudio din ţară, mă ocupam de afacerea sa. Îmi spunea ce să fac şi asta a fost tot” , a declarat avocata Mihaela Măcărescu. În anumite evidenţe, Agripolis SRL apare ca fiind o fermă vegetală, înfiinţată la Gulioaia, sat aflat în vecinătatea localităţii Dângeni, cu activitate consemnată doar în anii 2003-2004. În aceeaşi perioadă, firma a înregistrat pierderi importante dar şi o uşoară decapitalizare. Cert este că, în aceeaşi perioadă, firma figura cu unic asociat, 7 angajaţi şi un administrator. Să fie oare vorba despre Bătăiosu, care, în asociere cu italianul, a preluat spre administrare afacerea? Nu ştim, deocamdată. În 2004, societatea Agripolis a fost implicată în afaceri curat murdare, vorba lui nenea Iancu. Garda Financiară a constatat că firma derulase contracte evaluate la 2,5 miliarde lei, cu firme fictive şi documente fiscale false. Tot către Agripolis s-au descoperit restituiri ilegale de TVA de câteva miliarde. Ba chiar se spunea că o parte din aceşti bani ar fi ajuns în buzunarele unor finanţişti cunoscuţi. A fost începută o anchetă, dar niciodată nu s-au mai aflat rezultatele. Până în 2003, contabilitatea firmei era ţinută de către soţia procurorului Dragoş Adochiţei. Ulterior, evidenţa contabilă a fost preluată de către Olga Alexa. Aceasta era inspector în cadrul DGFPS Botoşani. Olga făcea contabilitatea, dar în acte, ca şi contabil, apărea fiul acesteia. În martie 2004, Olga s-a sinucis. Motivul real nu-l ştie nimeni. În acelaşi an, despre patronii de la Agripolis se ştia că sunt Claudio Galtorossa şi Mauritio Tonello. Să fie Goltorossa aceeaşi persoană cu Covani? Este posibil să-şi fi schimbat numele după stabilirea în Germania. Se spune că, de bun ce este, nu mai are loc în Italia, adică i s-a pus interdicţie. Avocata Mihaela Măcărescu este fata fostului comisar Carmen Ungureanu, actualmente pensionată. La vremea scandalului cu Garda Financiară, Mihaela nu s-a sfiit să declare că a fost îndrăgostită de Claudio. „Unui avocat nu poţi să-i pui căpăstru decât dacă se îndrăgosteşte, iar această greşeală am făcut-o eu” , a declarat atunci Mihaela. Aceasta a fost păcălită de către italian cu 20.000 euro, bani pe care avocata i-a împrumutat de la bănci, prieteni sau bişniţari. Nici acum Mihaela nu şi-a recuperat banii. Tot la vremea respectivă, se spunea că Agripolis ar fi cumpărat 600 ha teren, dar că erau lucrate doar 100 ha. Ce s-a întâmplat cu dosarul privind cercetarea fraudelor de la vremea respectivă ar fi interesant de aflat. Mai ales că Bătăiosu are unele relaţii prin Inspectoratul de Poliţie, nume pe care le ştim şi noi, dar mai avem răbdare. Poate că Bătăiosu nu are nici o vină în această afacere. Poate o fi şi el doar un fel de angajat al italienilor. Mai amintim că italienii în discuţie au mai fost implicaţi într-un alt scandal legat de un sac cu cartuşe aruncat prin nu ştiu ce apă pe la Dângeni. Nici despre această afacere nu se mai ştie nimic. De unde se poate lesne deduce cât de convenabil este şi cât de profitabil poate fi să ai prieteni prin Finanţe, Poliţie şi Parchet. (Marian MOROŞAN)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

Horoscop
Comentariu la comentarii (XLIII)
Măsluirea adevărului prin comunicate şi drept la replică
Ioan Rotundu
Adolescentă decedată în mod misterios
Vrerea Prefecturii cu privire la modernizarea vămilor depinde de Conţac
Conţac îşi frânează drumul spre Strasbourg
Mozart a renăscut prin exprimarea cursanţilor Master Class-ului
Declaraţii fiscale privind comisionul
Procurorii se judecă pentru nişte resturi salariale
Năstase este aşteptat în organizaţia PSD Botoşani
Facilităţi pentru înscrierea în sistemul asigurărilor de sănătate
Certificate medicale plătite de către angajator
Licitaţie cu miros de aranjament jandarmeresc
Programul Autogării depinde de lucrătorii de la DJDP
Alexandru n-are căi de comunicare cu ceilalţi consilieri
Program de verificare a cheltuirii banului public
Căruţaş neatent accidentat de un break
Ieşean urmărit general prins la Călăraşi
S-a ales cu dosar penal din cauza patronului
Dirigenţie disputată în instanţă
Alte două societăţi intrate pe mâna celor de la CJM
Numărul celor care ies la pensie este în scădere uşoară
Dorul de “a citi” l-a împins să spargă chioşcuri de ziare
Braconaj piscicol pe timp de noapte
Şcolile din judeţ şi întoarcerea iernii
Comunităţile rrome şi interesul pentru muncă
Românul şi moldoveanul
Conţac oferă primarilor alternative pentru ieşirea din impas
Circulaţia ambulanţelor îngreunată de zăpadă
Iarna nu se vrea dusă
Raportul de monitorizare va fi favorabil României
Traian Băsescu este „sursă de conflicte” între PNL şi PD
Protocolul Alianţei D.A. a fost semnat între instituţii, nu de anumite persoane
În PNL nu există un cult al personalităţii
Miniştrii Macovei şi Blaga, felicitaţi de comisarul european Franco Frattini
Asumarea pachetului de legi privind reforma în sănătate
Opinii privind manifestarea de pe 15 martie de la Odorheiu Secuiesc
Corupţia rămâne cea mai importantă problemă actuală a ţării
Introducerea votului uninominal reprezintă o prioritate
Majoritatea românilor cred că în ţară lucrurile merg într-o direcţie greşită
Lupta împotriva marii corupţii este influenţată politic
Alianţa D.A. se menţine pe primul loc în opţiunile electoratului
Ovidiu Tender rămâne în arest
În Norvegia, berea curge la robinet
Zăpadă galbenă la Seul
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog