Este deja o tradiţie ca în fiecare an, în preajma Crăciunului şi a vacanţei de iarnă a copiilor Centrul de Creaţie să iniţieze manifestarea Din străbuni, din oameni buni, un festival al datinilor şi obiceiurilor din Ţara de Sus. Anul acesta festivalul va avea loc duminică, 17 decembrie. Directorul Centrului de Creaţie Ion Ilie regretă că manifestarea nu va avea loc chiar în ajunul sărbătorilor şi că vremea nu ajută prea mult organizatorii. Natura se arată potrivnică dorinţei sale, lipsind atmosfera de iarnă. Sunt fericit însă că şi în acest an vom avea un festival frumos. Vor participa 18 formaţii din judeţ şi şapte din alte judeţe. Câştigul este că în acest an, pe lângă formaţiile cunoscute, precum Vorona, Tudora, Hlipiceni, Vârfu Câmpului apar şi formaţii mai noi precum Lozna, Ibăneşti şi Cristeşti, a declarat Ion Ilie. Din afara judeţului şi-au confirmat prezenţa formaţii din Bistriţa, Maramureş, Iaşi, Constanţa, Suceava, Edineţ. Dacă în anii trecuţi invitaţii din alte judeţe nu s-au prea înghesuit să participe la festivalul botoşănean, în acest an organizatorii au reuşit să atragă formaţii din alte şapte judeţe. Ieri, o formaţie botoşăneană s-a deplasat la Ploieşti, astăzi formaţiile din Săveni şi Cordăreni vor participa la un festival similar desfăşurat la Constanţa, iar mâine se vor afla la Iaşi formaţiile din Sarafineşti şi Corni. Este poate pentru prima dată când pleacă atâtea formaţii în alte judeţe şi asta graţie înţelegerii consilierilor judeţeni. Este minunat că tradiţia judeţului va depăşi graniţele judeţului, a declarat directorul Centrului de Creaţie. Pe data de 24, formaţiile din Avrămeni şi Vârfu Câmpului au fost invitate la Glodeni, pentru a întregi cartea de vizită a judeţului şi a instituţiei în sine , preocupată de conservarea şi promovarea tradiţiilor şi obiceiurilor. Începând cu orele 9.00 ale dimineţii formaţiile vor porni de la Şcoala Populară de Artă pe Bulevardul Mihai Eminescu, apoi pe Calea Naţională, prin faţa sediului Primăriei, aflată în momentul de faţă în reabilitare, periplul finalizându-se în faţa Casei Sindicatelor. Ca în fiecare an, formaţiile se vor grupa pe esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor pentru paradă începând cu orele 11. Cu începere de la orele 14..30 şi până la orele 18.00 sala de spectacole a casei sindicatelor va găzdui spectacolul prilejuit de Sărbătorile de Iarnă. Intrarea la spectacol este gratuită, cetăţenii municipiului fiind invitaţi să ia parte atât la paradă, cât şi la spectacol. (Bianca ALBU)
Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea,
multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.