Acum vreo patru ani, la Viişoara, a avut loc o întâlnire între poetul ucrainean de origine română Gheorghe BŞodrângă, autonumit şi Regăţeanu, cu mai mulţi reporteri din presa botoşăneană. Poetul i-a invitat pe aceştia la o discuţie pe seama poeziei lui Eminescu şi i-a întrebat provocator dacă în afară de poezia „somnoroase păsărele” mai ştiu să recite versuri şi din alte poeziile poetului. S-a lăsat o tăcere jenantă, semn că dreptatea era de partea poetului ucrainean iar reporterii noştri repetenţi la capitolul cunoaşterii literaturii române.
Am aflat târziu de această scenă iar la prima întâlnire cu poetul Şodrângă, la Darabani, l-am provocat eu la o dispută pe seama creaţiei eminesciene şi i-am demonstrat, spre satisfacţia celor de faţă, că el este cel care nu cunoştea adevărata valoare a creaţiei eminesciene şi că şi-a însuşit doar nişte şabloane, nişte expresii tipar pe care le reproduce cu aer de cunoscător. Punctul forte al discuţiei noastre s-a axat pe poezia filozofică a lui Eminescu, poezie puţin cunoscută şi analizată de criticii literari şi puţin comentată de către cei care se pretind fani Eminescu.
I-am explicat lui Şodrângă că Eminescu, cunoscător al limbii germane, n-a fost niciodată student legal al facultăţilor din Viena şi Berlin pentru simplul fapt că el nu avea diplomă de bacalaureat, nefinalizându-şi studiile liceale. A fost doar înscris ca „auditoriu extraordinar”. În schimb a cunoscut concepţiile marilor filozofi germani precum Kant. Leibnitz, Feuerbach şi mai ales mult avansata, pentru vremurile sale, teorie filozofică de natură cosmogonică a lui Hegel.
Sunt mulţi cei care l-au judecat greşit pe Eminescu că ar fi fost ateu, bazându-se pe versurile
„Religia - o frază de dânşii inventată
Ca cu a ei putere să vă aplece-n jug, „
din poezia Împărat şi proletar. Eminescu a fost un profund credincios, a studiat religia ortodoxă dar a cunoscut şi libertăţile de gândire a filozofilor germani şi şi-a dat seama că religia a confiscat adevărata credinţă a oamenilor, deturnând-o spre interesele instituţiei Bisericii, interese de ordin financiar şi mai puţin spiritual. Prin versurile citate Eminescu a sancţionat religia ca interpunere între om şi credinţa sa şi nu credinţa ca necesitate spirituală şi sprijin de neînlocuit în viaţa omului de rând.
Însă cel mai uimitor, şi aici apare adevărata genialitate a poetului, este concepţia cosmogonică a poetului expusă în poezia Scrisoarea I, prin excelenţă o poezie filozofică care nu are egal printre marii poeţi ai lumii prin profunzimea înţelegerii actului Creaţiei Universului şi mai ales prin uimitoarea anticipare a ceea ce mai târziu Einstein avea să reliefeze lumii ştiinţifice dar şi celei religioase prin celebra sa formulă E=mc˛, cheia naşterii Universului.
Concepţia filozofică a lui Eminescu despre cosmogonia Universului este adânc tributară concepţiei filozofice lansată de Hegel cunoscută drept şi „teoria impulsului iniţial”. Hegel susţinea că Universul a apărut în urma unui impuls dat de Dumnezeu, după care totul s-a dezvoltat după legi proprii cunoscute de noi drept legi universale valabile într-un spaţiu fizic dat.
După ce Eminescu ne descrie cu o excepţională intuiţie ce se afla înainte de naşterea Universului, lucru pe care-l putea realiza numai un geniu al gândirii umane, el ne explică:
„Dar deodat-un punct se mişcă... cel întâi şi singur. Iată-l
Cum din chaos face mumă, iară el devine Tatăl!...”
Prin această genială expresie Eminescu surprinde momentul Facerii, mişcarea acelui punct generând spaţiul şi timpul. Ce a fost acel punct? Ne-o spune mai întâi Religia iar apoi şi Ştiinţa.
Din Noul Testament, ăn versetul1 din Evanghelia după Ioan aflăm că „La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era cuvântul”
. Ce înseamnă „Cuvânt” în accepţiunea lingvisticii moderne? Înseamnă Informaţia. Iar faptul că la originea Universului a stat Informaţia ne-o confirmă un alt geniu uman, Albert Einstein, prin formula E=mc˛, în care E = energie, m= materia şi c˛= viteza luminii, adică mişcarea care a creat spaţiul şi timpul. Iar Energia este de fapt Informaţia, adică ce ne spune şi Biblia folosind sintagma „Cuvântul”.
Studiind credinţa ortodoxă, cunoscând teoriile filozofilor germani despre cosmogonie, poetul Eminescu a deschis prin poezia sa filozofică Scrisoarea I calea spre cunoaşterea adevăratului Dumnezeu, Creatorul Universului, un model total diferit de cel pe care ni-l prezintă marile Religii ale lumii, inclusiv Creştinismul. Cred că în asta constă adevărata genialitate a poetului a cărui naştere o omagiem astăzi şi faţă de a cărui copleşitoare personalitate Botoşaniul de astăzi nu mai dispune de minţi pricepute în Administraţie şi Cultură să-i pună în valoare întreg potenţialul creativ care, indubitabil, nu are egal în lume.
Acest imens potenţial pe care ni-l oferă poezia filozofică a poetului, talentul cu care a imortalizat în versuri dragostea şi iubirea, profundele sale simţăminte patriotice izvorâte din cunoaşterea trecutului istoric al poporului său sunt de fapt excepţionale oportunităţi ca Botoşaniul să fie aşezat pe picior de egalitate cu oraşele lumii care au dat umanităţii alte genii. Din nefericire ne lipsesc minţile luminate şi potrivite pentru astfel de demersuri.
Mai trebuie ca întreaga creaţie a poetului, mă refer aici şi la extraordinara sa activitate publicistică, să fie eliberată de expresiile-şablon şi pusă într-o altă lumină valorică care să-i dea strălucirea cuvenită de Luceafăr. Părerea mea!
Foto: Ianuarie 2011 în niblioteca Facultăţii de teologie Blaj discutând cu prof.dr Ioan Buzaşi despre străbunii poetului Mihai Eminescu.