Administratorul conducea autoturismului Logan înmatriculat cu numere aparţinând Ministerului Administraţiei şi Internelor. Adi Moisii era băut, după cum reiese şi din testul făcut de poliţişti, care a indicat o alcoolemie de 0,90mg/l.
Pe baza rezultatelor anchetei Poliţiei, angajatul Prefecturii va fi cercetat administrativ şi de către organele de disciplină din cadrul Instituţiei Prefectului. Noi putem acţiona doar pe cale administrativă. Astfel în baza a ceea ce ne va furniza Poliţia, va fi sesizată comisia de disciplină din cadrul Instituţiei Prefectului, iar sancţiunea poate merge până la desfacerea contractului de muncă, a declarat Radu Doruleţ, consilierul prefectului.
Adi Moisii lucra pe funcţia de administrator al Prefecturii de 20 de ani. Poliţiştii au fost sesizaţi printr-un apel de urgenţă 112 luni 13 iunie 2011, în jurul orei 16.35, cu privire la faptul că pe Aleea Azurului din municipiul Botoşani s-a produs un accident de circulaţie soldat cu pagube materiale, iar conducătorul auto implicat se află sub influenţa băuturilor alcoolice.
Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului au constatat că în jurul orei 16.30, în timp ce conducea autoturismul Dacia Logan pe Aleea Mihail Kogalniceanu din municipiul Botoşani, M. ADE de 46 ani, din municipiul Botoşani, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, împrejurare în care a intrat în coliziune cu un stâlp de iluminat public, după care şi-a continuat deplasarea pe o distanţă de aproximativ 200 m, acroşând un autoturism Opel Astra, aflat parcat.
Conducătorul auto a părăsit locul producerii accidentului, deplasându-se mai departe şi ajungând în parcările situate pe Aleea Bucovina şi Aleea Azurului din municipiul Botoşani, unde a mai acroşat alte 5 autoturisme parcate, avariindu-le.
Şi în aceste condiţii conducătorul auto a continuat deplasarea, până pe strada Viilor, unde a fost oprit şi imobilizat de mai mulţi cetăţeni care locuiau în zonă şi care au sesizat poliţia prin apelarea numărului unic pentru urgenţe.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat; a fost condus la Spitalul Judeţean Botoşani, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În urma extinderii cercetărilor, poliţiştii au constatat că autoturismul condus de M. ADE avea aplicate peste plăcuţele cu numerele de înmatriculare reale, alte plăcuţe, cu numere care au aparţinut până la 02.07.2010 unui alt autoturism, radiat din circulaţie. (Lavinia Preda)