În duminica de 10 iunie electoratul botoşănean a decis trimiterea acasî a unor primari. Cine sunt aceştia şi cum i-am putea grupa, vi-i redau mai jos.
În judeţ au fost patru primari militari de carieră. A mai rămas doar epigramistul militar şi liberal Aurel Ungureanu de la comuna Vf. Câmpului. Dealtfel,
el a fost şi n-a prea fost militar în sensul adevărat al cuvântului pentru că în Armată s-a ocupat de educaţia politică şi culturală.
Dacă a ajuns la gradul de colonel nu se datorează meritelor de a fi condus vreo formaţiune militară de luptă ci modului în care a ştiut să se pună bine cu şefii, organizând spectacole militare distractive şi participarea la Cântarea României.
Fiind mai mult de formaţie politică şi culturală decât militară, el nu s-a comportat rigid cu sătenii. Dimpotrivă, a avut un comportament deschis, participant la dialog cu oricine şi distractiv prin epigramele sale.
În schimb, militarii de carieră, liberalul Andronic Cirimpei de la Coţuşca, democrat-liberalul Vasile Adăscăliţei de la Răchiţi şi democrat-liberalul Constantin Pitorac de la Flămânzi, având un comportament rigid cu localnicii, fii9nd milităroşi la vorbă şi gesturi, au trezit multe antipatii şi au pierdut alegerile.
Desigur, comportamentul lor milităros trebuie completat şi cu simpatiile politice ale localnicilor, care au votat nostalgici după culoarea roşie.
O altă grupă importantă de primari trimişi acasă de electorat a fost formată din primari cu stagii vechi. Cel mai vechi primar, liberalul Gheorghe Matei de la Prăjeni, cu patru mandate la activ, a fost eliminat din competiţie de Florin Ţurcanu, care a cedat îăn faţa PSD. Neavând susţinere politică, Matei n-a mai candidat.
Liberalul Gheorghe Cârnu, primarul de la Avrămeni, şi el cu patru mandate, a fost învins de Ioan Butnaru, candidatul PDL. Cârnu devenise arogant, distant faţă de oameni şi implicat în fel de fel de afaceri pe seama banilor publici. Cel mai greu a tras în balanţa sa negativă jaful care s-a produs pe seama pietruirii drumului Aurel Vlaicu Ichimeni. Sătui de mofturile şi impertinenţa primarului, oamenii l-au concediat.
La Ripiceni, social-democratul Ioan Buzrciu, aflat la al patrulea mandat a căzut victimă lui Ţurcanu, el fiind respins din partea USL în favoarea miliţianului pensionar Curuliuc. Burciu s-a dus pe lista candidatului PDL Gabriel Talef, având promisiunea de a fi viceprimar. Miliţianul n-a fost votat, Talef a câştigat alegerile iar Burciu va fi viceprimar.
Cu trei mandate la activ, primarul PSD Stelică Trofin de la Dângeni a pierdut alegerile pentru că vreme de 12 ani n-a făcut nimic în comună şi a risipit bruma de bani pe nişte lucrări inutile. A cheltuit 10 miliarde de lei cu şcoala din Hulub, iar după ce s-a terminat modernizarea şcoala a fost închisă în lipsă de elevi. Asfaltul s-a oprit la marginea localităţii Dângeni, fie că a fost adus de preşedintele CJ al PSD sau al PDSL.
A refuzat colaborarea în proiecte cu primarul de la Ungureni şi a făcut dispăruţi banii pentru pietruirea drumului Strahotin Hulub. În campanie a fost huiduit de oameni aşa că a stat mai mult pe acasă. A pierdut alegerile la o distanţă de peste 799 voturi.
Şi Vasile Ungureanu de la Leorda a avut trei mandate şi a pierdut alegerile în favoarea liberalului Ştefan Dulgheru. Le-a pierdut pentru că şi-a alcătuit o echipă de consilieri cu oameni de proastă calitate şi neapreciaţi în comună.
Spectaculoasă este învingerea primarului de la Roma. Cu patru mandate la activ, Constantin Humelnicu a fost învins de către Gheorghe Bârliga, inginer în cadrul primăriei. Humelnicu liberal, Bârliga social-democrat, a fost o luptă în interiorul USL. Humelnicu a pierdut-o pentru că a promovat o campanie negativă la adresa lui Bârliga şi nu le-a spus oamenilor ce-a făcut în ultimul mandat şi ce vrea să mai facă.
Deşi cu certificat care atestă faptul că Bârliga are probleme psihice, cei din Roma l-au votat.
Primarul PDL de la Mitoc , Vasile Capotă şi cel de la Conceşti, Constantin Bostan, ambii cu patru mandate s-au retras din activitate, fiecare din alt motiv.
Cam aşa au stat lucrurile în urma alegerilor din duminica de 10 iunie. În săptămâna viitoare voi prezenta ţşi alte statistici interesante privind situaţia creată în ultimile alegeri.