Alaiul, în mod sugestiv, a avut în frunte copii purtând drapelele României, Ucrainei și Republicii Moldova, pentru ca, pe scenă, în mijlocul lor, să fie vegheați și de stindardul Europei.
Au cântat și au încântat audiența, câteva sute de suflete care au înfruntat frigul pentru a-și umple sufletele cu dorul românesc din acordurile muzicale. Nelipsită a fost și orchestra Rapsozii Botoșanilor, manageriată cu brio de către îndrăgitul solist Dan Doboși și dirijată de violonistul Potoroacă.
Prezența lor la festival este meritul Consiliului Județean Botoșani, prin președintele Gheorghe Sorescu, cel care a acceptat să fie partener la această ediție. Revelația spectacolului a fost orchestra populară ”Trandafir” de la Voloca, condusă de maestrul Ion Bodnari. Ansamblul a plecat acasă cu Trofeul festivalului și cu un Premiul I la categoria instrumentiști acordat naistului acestui

Calitatea interpretativă, aprecierile publicului, prezența scenică, bucuria și trăirea interioară a muzicii populare autentice au fost criterii care i-au pus în cumpănă pe membrii juriului. Așa se face că, abia după circa 24 de ore de deliberare, jurații au decis la cine vor merge celelalte premii. Chiar dacă nu se prea obișnuiește, juriul a ajuns la concluzia că la această ediție a festivalului trofeul s-ar cuveni și ansamblului ”Stejărelul” de la Darabani, ansamblu coordonat de profesorul Dascălu Mirel.
Cel de al treilea trofeu, ca stimulent și motivare pe viitor, a fost acordat edilului comunei Păltiniș, Costel Romanescu, pentru dăruire, implicare, organizare și promovare a acțiunilor culturale, populare și tradiționale, pro unioniste, la granița de Est a Europei. Formația ”Voinicii”, coordonată de profesorul Monica Huștiuc de la Palatul Copiilor Botoșani, a primit
Premiul I la categoria ansambluri. ”Stejărel” de la George Enescu, coordonat de prof. Alin Chiorescu și ansamblul ”Hudeșteanca” din Hudești. Premiat a fost și grupul

La categoria instrumentiști, Premiul I au primit și trompetistul ansamblului artistic de la Mileanca și tânăra dar promițătoarea Bianca Ifrim (7 ani – fluier) DE LA Palatul Copiilor Darabani, coordonată tot de profesorul Dascălu Mirel. Alte două locuri I au fost acordate fluierașului Matei Andrei și trompetistului Gabriel Ștefan, premiul II a plecat la Denis Hrimiuc (fluier) și Flavius Păvăleanu, toți componenți ai ansamblului ”Stejărelul” Darabani.
Notă: reamintim că inițiatorul acestui festival este profesorul Constantin Moroșanu, Președinte al Asociației Prietenii Basarabiei, Bucovinei și Ținutului Herța” – Darabani.
Fotografiile au fost realizate de către Petru Haucă, un jurnalist român pe care hotarele celor trei țări românești nu-l încap.
Sursa: www.plaidarabanean.ro