În ziua de 5 iunie 2014 presa naţională titra că procurorii anticorupţie i-au reţinut pe vicepreşedintele ANRE Claudiu Dumbrăveanu şi pe Gheorghe Ciubotaru (foto), asociat la SC ElectroAlfa Internaţional SR Botoşani L, acuzaţi de luare de mită, alături de directorul ENEL Florin Gugu, pentru dare de mită.
În ordonanţa de reţinere se arata că, în cauză, există date şi aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă că, în cursul anului 2013, suspectul Dumbrăveanu Claudiu Sorin, vicepreşedinte Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) şi membru al Comitetului de reglementare, a pretins şi a obţinut, de la suspectul Gugu Florin, director ENEL, în baza unei înţelegeri anterioare, foloase necuvenite pentru SC ElectroAlfa International SRL, Botoşani al cărei asociat este suspectul Ciubotaru Gheorghe.
Foloasele necuvenite constau în atribuirea a două contracte de execuţie lucrări în valoare totală de 407.199,10 lei, în schimbul îndeplinirii, de către Dumbrăveanu Claudiu Sorin a unor acte contrare îndatoririlor sale de serviciu, respectiv efectuarea la 21 iunie 2013, 2 şi 3 octombrie 2013, a unor intervenţii, în virtutea funcţiei, pentru avantajarea intereselor ENEL, şi anume: micşorarea procentului de reducere a tarifelor de la -6% la -1,3%, majorarea unui spor de eficienţă de la 25% la 50% şi informarea ENEL despre faptul că un control nu avea la bază o reclamaţie, ci era în programul anual de control.
Concret, în prima jumătate a anului 2013, inculpatul Dumbrăveanu Claudiu Sorin, având o funcţie de decizie în cadrul ANRE, i-a pus în vedere inculpatului Gugu Florin, director ENEL că, în urma descoperirii unei duble taxări a certificatelor verzi către consumatori în anul 2012, ENEL Distribuţie Muntenia este pasibilă de sancţiuni constând în reducerea tarifelor de furnizare a energiei electrice cu 6%.
Cu această ocazie, Dumbrăveanu Claudiu Sorin a condiţionat micşorarea procentului de reducere a tarifelor la 1,3 % (în loc de 6%, reprezentând o economie pentru ENEL de 2,5 milioane euro) de atragerea firmei SC ElectroAlfa International SRL în implementarea proiectului Smart Meter, ori de încheierea, de către ENEL, a unor contracte de lucrări sau de achiziţie echipamente cu această societate.
În cursul lunii mai 2013, ENEL iniţiase procedurile interne pentru stabilirea cerinţelor de participare a ofertanţilor la atribuirea contractului "Antrepriza lucrărilor în reţelele de medie tensiune aparţinând filialelor Banat şi Dobrogea ale ENEL", printre ofertanţi regăsindu-se SC ElectroAlfa International SRL Botoşani, conform declaraţiei privind participanţii din 5.08.2013.
În acest context, Gugu Florin a promis că va ţine cont de solicitarea lui Dumbrăveanu Claudiu Sorin, sens în care a avut întâlniri cu reprezentantul SC ElectroAlfa International SRL Ghoegrhe Ciubotaru, cu care a stabilit atribuirea în viitorul apropiat a unor contracte, deşi aceştia practicau preţuri peste cele ale pieţei în domeniu.
Ca urmare, pe site-ul SEAP a apărut anunţul de atribuire nr. 142739/13.12.2013, pentru "Antrepriza lucrărilor în reţelele de medie tensiune aparţinând filialelor Banat şi Dobrogea ale ENEL", printre firmele câştigătoare regăsindu-se şi SC Electro-Alfa International SRL Botoşani, asociat la această firmă fiind inculpatul Ciubotaru Gheorghe, persoană aflată în relaţii de prietenie cu vicepreşedintele ANRE, Dumbrăveanu Claudiu, se arăta în comunicatul DNA emis la acea dată.
Cei trei inculpaţi au fost pr5ezentaţi cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile la Tribunalul Bucureşti.
Procurorii DNA au finalizat ancheta cu inculpaţii sub control judiciar şi a trimis dosarul spre judecată la Tribunalul Bucureşti care în data de 5 iunie 2015 se pronunţă prin achitarea celor trei inculpaţi.
Procurorii DNA au declarat recurs la Curtea de apel Bucureşti care, vineri, 14.10.2016 s-a pronunţat. Judecătorii Curţii de Apel au menţinut decizia instanţei Tribunalului Bucureşti, respingând apelul declarat de procurorii DNA, potrivit comunicării instanţei. Decizia este definitivă.
Nu mai încercăm să analizăm motivele achitării de vreme bce decizia este definitivă. Rămâne plutind în aer întrebarea cine-i reface prestigiul firmei AlectroAlfa Internaţional Botoşani şi al patronului Gheorghe Ciubotaru, prestigiu care timp de doi ani cât a durat ancheta şi procesul s-au deteriorat continuu?
Legea actuală nu sancţionează procurorii care dintr-un zel profesional exacerbat trimit în judecată persoane a căror vinovăţie nu poate fi probată.
(M. A.M)