Viitorul director propus de social democraţi pentru fotoliul de la Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţii în Agricultură Botoşani (APIA), Ioan Toma, nu a avut prea multe de dezvăluit din intenţiile pe care are de gând să le abordeze atunci când va intra efectiv în pâine. Am fost director la Direcţia Agricolă şi am abordat o politică de conducere bazată pe continuitate. O parte din oameni care au fost în direcţie şi-au făcut datoria, a fost o atmosferă plăcută de lucru, nu dictatorială, mai mult colegială. Ca manageri trebuie să ne facem datoria şi să nu fie acea luptă internă între actualul manager şi fostul, a precizat Ioan Toma. Acesta a mai adăugat că speră să se achite de sarcinile ce îi revin. Sper să îmi fac datoria, să fiu alături de colegi şi de acei contribuabili ce vor primi subvenţii la hectar din fonduri europene, aşa cum scrie legea, a concluzionat Ioan Toma. (Eliza Sofian)
Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea,
multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.