Cătălin, feciorul său, după 1990 a încercat mai multe joburi. Cel mai mult i-a plăcut cât a lucrat ca agent de vânzări la un patron de Laborator de carmangerie. Atunci i-a încolţit ideea şi dorinţa de a pune şi el bazele unui astfel de laborator. Visul avea să i se împlinească prin anul 2007, când a găsit un spaţiu potrivit în localitatea Orăşeni Deal, sub nasul Botoşanilor, cum mai spun unii. Vreo doi ani a stat cu chirie. După ce s-a mai chivernisit, l-a cumpărat.
Cătălin Condriuc susţine că preparatele sale sunt realizate numai după reţete tradiţionale. A umblat mult prin zona Moldovei, l-a cunoscut pe Baciu, patronul unui abator din Câmpulung - Fundu Moldovei, i-a cunoscut şi pe alţii şi cât a fost posibil le furat din secrete. A mai colindat prin satele judeţului, căutând oameni în vârstă care mai ţineau minte reţete de acum 50 şi mai bine de ani, reţete după care se prepara carnea de porc la Crăciun După ce şi-a făcut o colecţie de reţete vechi tradiţionale, s-a apucat de treabă.
Nu poţi realiza produse tradiţionale din carnea adusă de prin Europa pentru că nu se potriveşte reţetelor noastre. Foloseşte carne provenită de la animalele achiziţionate de la ţărani dar şi provenită de la ferme din zonă. Condriuc susţine că, fiind din nou voie de export de carne de porc în ţările Uniunii Europene. Ţăranii noştri ar trebui să înfiinţeze microferme. Ar avea şi el de unde-şi procura carnea necesară.
N-am să intru în detalii tehnice privind reţetele folosite de Condriuc pentru că nici el n-a dorit ca în dialogul nostru să intrăm în astfel de detalii. În schimb, i-am vizitat laboratorul şi m-am convins că vorbele sale rostesc un adevăr.
adevăr. Am găsit carne pusă la baiţ pentru viitorul muşchi afumat, carne de curcan pentru a fi transformată în friptură, costiţă şi slănină pusă la condimentat pentru a fi afumate etc. Am dorit în mod special să-mi arate condimentele, pentru că ştiu din modul de preparare al altor laboratoare că cele mai multe condimente folosite sunt aduse din afară şi sunt de fapt sinteze chimice. La Condriuc am găsit piperul original, foi de dafin mirositoare, ienibahar, coriandru iar boiaua de ardei iute a preparat-o singur din ardeii iuţi recoltaţi din grădina sa. De asemenea avea multe smocuri de cimbru de grădină, de busuioc. Iar usturoiul era din cel de la Copălău, maroniu la coajă, dovadă că era din soiul autohton. Dealtfel tocmai trei femei curăţau un lighean mare de căţei, muncă migăloasă dar necesară pentru că una este să foloseşti usturoi adevărat şi alt gust au preparatele când pui praf de usturoi din comerţ.
Am văzut şi cazanul unde se fierbe toba şi chişca, cum a numit-o el după limbajul ucrainean, la noi chişca lor fiind de fapt caltaboşul. La chişcă am simţit un gust necunoscut mie, nefamiliar acestui preparat. Mi-a explicat că pune cimbru. Nu mi s-a părut interesant. Dar dacă pune şi cimbru, înseamnă că sunt şi cumpărători cărora le place gustul.
Cighirii erau iar buni la gust. Sunt preparate rare, cunoscute de bunicii noştri. N-a vrut să-mi spună de unde a cules reţeta dar gustul cighirilor îmi amintea de gustul celor de acasă, din copilărie, din Ajunul Crăciunului, când îi gustam de sare, că mama postea. Cârnaţul îl face după reţeta moldovenească dar foloseşte şi o reţetă de prin zona Bucovinei, probabil preluată de la Baciu din Vf. Câmpului. La această reţetă adaugă la compoziţia cârnaţului şi busuioc. Nu agreez cârnaţul cu busuioc pentru că nu-mi place aroma acestei plante care acoperă gustul celorlalte condimente precum piper, usturoi, nucuşoară mult mai plăcute.
Mai produce un cânaţ la topor. Este un cârnaţ gen ardelenesc pe care i l-au solicitat mai ales pe la Bucureşti. Carnea se toacă cu satârul iar slănina se taie cubuleţe. Se opăreşte totul, se condimentează şi se umple maţul după care se poate afuma şi la rece sau consuma aşa.
Friptura de curcan nu m-a încântat. Curcanii care se folosesc în
laboratoare sunt din crescătorii speciale şi carnea este cam fadă, lipsită de grăsime. Îmi place ca friptura să fie suculentă şi carnea să aibă şi un pic de grăsime. Grăsimea îi dă alt gust, mult mai plăcut. Dacă toba este preparată din subproduse de porc, inclusiv urechi şi şorici, m-am interesat dacă şi gelatina este naturală şi nu obţinută din foi de gelatină din comerţ. Mi-a arătat cazanul în care se pun la fiert subprodusele pentru tobă. Gelatina se obţine de la picioare de porc, guşă, şorici şi carne de pe cap. Arată bine în secţiune toba şi are gustul tobei de casă, aşa cum îl ştim de la părinţi, când preparau toba de crăciun.
Însă cel mai mult m-a impresionat jambonul. Este un preparat care se obţine din pulpa de porc, piciorul din spate, după ce a fost degresat. Durata de preparare ajunge la peste 30 de zile. Se sărează, se ţine la condimente, se usucă, se afumă la fum rece în două reprize a mai multe zile dar când se ajunge la capătul preparatului acesta este un deliciu. Tocmai avea preparată o pulpă jambon care urma a fi livrată.
Despre reţetele lui Cătălin Condriuc se poate vorbi mult şi interesant ca mod de preparare. Produsele sale sunt cu adevărat naturale, ceea ce rar mi-a fost dat să întâlnesc pe la laboratoarele de carmangerie de astăzi. Chiar şi la laboratoare cu firmă consacrată am constatat că se mai folosesc şi condimente de sinteză sau esenţă de fum şi nu fum natural.
Şi pentru că veni vorba de fum, Condriuc are o afumătoare cu două compartimente şi poate afuma câteva sute de kilograme de preparate odată. Ca lemn foloseşte cireşul, prunul, mărul şi se aprovizionează de la proprietarii de livezi de la Curteşti. Lemnul provenit din tăierile de pomi fructiferi îmbătrâniţi este achiziţionat de Condriuc. Folosind astfel de lemn, preparatul prinde o culoare plăcută, apetisantă şi o aromă specială ceea ce-i dă faţă cum se spune în jargon.
Mă bucur că am putut scrie acest reportaj despre un laborator de carmangerie apropiat celor cunoscute mie din reţeaua cooperaţiei de consum existente acum vreo 35 40 de ani unde totul se prepara după reţete tradiţionale şi se foloseau numai condimente naturale.
cum va fi vremea pana în luna februarie 
