Despre alegerile europarlamentarilor, care trebuie ţinute până la 31 decembrie 2007, politicienii nu vorbesc mai nimic. Partidele politice n-au declanşat nici o campanie electorală pentru că Guvernul Tăriceanu n-a fixat data acestor alegeri. Noi, cei care vom trebui să mergem la vot, nu ştim ce vom vota. Nu cunoaştem criteriile care trebuie să le îndeplinească un candidat la europarlamentare, nu cunoaştem care este rostul lor în Parlamentul European, ce avantaje poate avea România de pe urma lor şi multe altele. Ştim doar că s-a stabilit ca partidele să prezinte liste de candidaţi, iar pragul electoral este de 5%. România are dreptul la 35 de europarlamentari. Ca noi să putem vota în cunoştinţă de cauză, să avem o orientare politică asupra votului, ar trebui să ştim care este configuraţia politică a Parlamentului European, care sunt orientările politice şi economice de viitor ale acestuia.
Pentru că europarlamentarii ajunşi la Bruselles şi Strasbourg sunt în slujba Uniunii Europene, dar nu trebuie să ne fie indiferentă imaginea pe care ei o vor imprima României, prin activităţile ce le vor desfăşura. Nu putem trimite la Bruxelles pe oricine, cum ar fi Ghiorghiţă, viceprimarul de Botoşani. Un europarlamentar trebuie să aibă o carte de vizită solidă, atât prin pregătirea profesională, cunoştinţele politice şi economice europene dar şi prin cunoaşterea limbilor străine, care să-i asigure o comunicare eficientă. La Bruxelles şi Strasbourg se munceşte, nu se chiuleşte ca prin Parlamentul României: programul este unul încărcat. O săptămână sesiune la Strasbourg. O săptămână întâlniri în grupul politic. Două săptămâni muncă în comisii. În Parlamentul de acasă, leafa merge, timpul trece, ei se fac că muncesc. În Parlamentul European, cei care lipsesc de la serviciu pierd bani.
Mulţi politicieni se înghesuie pe listele europarlamentarilor cu gândul la câştigul ce-l va realiza
Sunt unii care se gândesc că vor împuşca mii de euro, dacă vor alege o carieră europeană.
Salariile europarlamentarilor sunt plătite de ţările din care fac parte. De aici şi discrepanţele uriaşe dintre lefurile lor. Un deputat italian câştigă 12.000 de euro pe lună. La polul opus sunt parlamentarii din ţările nou-intrate in Uniunea Europeana, care iau salarii lunare în jur de 1.000 de euro. Lituanienii primesc cei mai puţini bani, 800 de euro. De precizat că în perioada în care sunt observatori pe lângă Parlamentul European, românii şi bulgarii primesc aceiaşi bani care li se cuvin ca aleşi în parlamentele naţionale. Aşadar, la pomul lăudat nu ai a te duce cu sacul.
Nici îmbogăţirea pe seama diurnei nu-i posibilă. Diurna unui europarlamentar se ridică la câteva sute de euro - bani meniţi să acopere costurile unei camere într-un hotel respectabil. Unul dintre parlamentarii care au făcut în ultimii ani frecvent naveta Bucureşti-Strasbourg, a afirmat că românii trag la hotelurile cunoscute, Hilton, Sofitel, Maison Rouge.
În România, această suma e mare. La Bruxelles şi Strasbourg, această diurnă trebuie să acopere totul: cazare, masă şi reprezentare (adică felul în care ieşi în lume). Un prânz la restaurantul P.E. (fără bere sau vin) nu trece de 10 euro (un pahar cu vin este 2.75, iar o bere mai mult).
Un prânz în oraş, tot fără alcool, de unul singur, merge spre 25 de euro; o cafea la un bistro e până în 2 euro. O carte bună (sau necesară, uneori) bate spre 25. O conferinţă (la care e indicat să mergi) mai scoate din buget alţi 10 euro. Problema majoră, evident, este cazarea. P.E., normal, nu asigură nimic. Strasbourgul are preţuri mari; rareori găseşti camere de hotel decente, în zona oraşului, sub 100 de euro pe noapte - cele mai ieftine (dar nu cu mult) sunt rezervate, de regulă, pe ceva timp înainte, de alţi europarlamentari sau funcţionari ai instituţiei.
Europarlamentarii primesc 1.000 de euro pe săptămână pentru deplasări. La Bruxelles şi Strasbourg, problema cheltuielilor de deplasare s-a transformat în ultimele luni într-un mare scandal, în condiţiile în care europarlamentarii pot cere decontarea unui bilet de avion la business class (la care au dreptul o dată pe săptămână), chiar dacă au folosit o cursa low cost. Nimeni, în afară de propria conştiinţă, nu-i opreşte să ia aceşti bani; ei pot, astfel, să ajungă la zeci de mii de euro anual, în condiţiile în care nu sunt obligaţi să prezinte chitanţe doveditoare. Observăm că acest mod de lucru este valabil şi la parlamentarii noştri, care beneficiază lunar de sume forfetare de ordinul miilor de lei, fără a fi obligaţi să justifice cheltuirea lor.
Revenind la alegerile europarlamentarilor, dacă vreun politician botoşănean speră să obţină un astfel de mandat, se înşeală amarnic. Pe lista celor 35 de candidaţi, fiecare partid va impune pe primele locuri lideri de la Bucureşti sau din marile oraşe ale ţării, precum Iaşi, Cluj, Sibiu, Braşov, Timişoara, Craiova, Constanţa etc. Candidaţii vor trebui să fie nume cu rezonanţă, nu nişte amărâţi de politicieni botoşăneni de spiţa a treia sau a patra. Rămâne la aprecierea fiecăruia dintre noi dacă vom merge la vot şi cum vom vota. Până când vom fi chemaţi la urne, poate vom avea şi informaţii mai multe. Să nu fim nevoiţi să votăm ca să ne aflăm în treabă. (Adrian Marcu)
Foto: Sediul Parlamentului din Strasbourg