Consiliul Judeţean Botoşani a avut parte ieri de oaspeţi aleşi, veniţi să aducă pace şi bucurie angajaţilor şi conducerii instituţiei cu prilejul apropiatei sărbători de Crăciun. Mesagerii, o clasă de elevi de clasa I de la Şcoala 11 Botoşani, şi-au trimis în avans din creaţiile lor, respectiv desene şi scrisorele către Moş Crăciun. Elevii au fost luaţi în primire de angajaţii CJ care le-au dat o mână de ajutor la confecţionarea unor ornamente specifice de Crăciun. Preşedintele CJ Botoşani, Mihai Ţâbuleac s-a simţit impresionat de asaltul micuţilor vizitatori.
Apreciez foarte mult această iniţiativă şi cred că va constitui un punct de referinţă pentru viitorul acestor copilaşi. Cred că este foarte important ca oamenii să afle de la o vârstă foarte fragedă ce se întâmplă în interiorul unui Consiliu Judeţean sau al unei Primării. Trebuie să înţeleagă faptul că pe primul loc se situează preocuparea de a face în aşa fel încât ei să crească frumoşi şi buni, a punctat Ţâbuleac.
De altfel, şeful CJ s-a transformat şi el pentru o clipă în copil, transmiţând la rândul său un mesaj către Moş Crăciun. Dragă, Moş Crăciun, doresc multă sănătate, succes la şcoală, pace... pentru copiii noştri, a scris în misiva către Moşul, şeful CJ Botoşani. (Eliza Sofian)