Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Anunţuri
Economic
Horoscop
Umor
Reportaje
Evenimente
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
27526
De la 07 Ianuarie 2003
122913175

Ziua de 25 aprilie

De la Veneţia anului trecut la coronavirusul acestui an

  • Ioan Rotundu
  • 25 April 2020, 19:24

Anul trecut, în dimineaţa zilei de 25 aprilie mă aflam, împreună cu echipa cu care realizeze emisiunea tv Lumea lu’ Rotundu, în drum spre Veneţia. Am plecat din gara Legnago cu un tren regional al cărui interior era amenajat extrem de elegant. Aşteptam cu emoţie să iau contact cu primele imagini care anunţau că suntem la poarta Veneţiei. Mă aşteptam să-mi apară în faţa ochilor cunoscutele canale văzute prin fotografii, să văd clădiri ieşind din apa mării şi nerăbdătoarea curiozitate îmi era să aflu cum trăiesc locuitorii acestui oraş pe care-l ştiam din cele citite şi văzute ilustrate ca fiind o aşezare urbană lagunară.
Mai întâi mi-au apărut în faţa ochilor apele azurii ale Mării Adriatice ce străjuiau fâşia de uscat pe care se construise calea ferată. Ulterior aveam să realizeze că de fapt calea ferată intra în inima oraşului pe un promontoriu a cărui cotă de înălţime era periculos de apropiată de nivelul mării. Gara, extrem de aglomerată. Se puteau vedea grupuri mari de italieni care ţineau în mână lancea în vârful căreia flutura steagul istoric al Veneţiei, un steag de culoare viu-portocalie şi pe care era imprimat blazonul oraşului.
Ştiam că în Italia ziua de 25 aprilie este sărbătoare naţională iar cetăţenii sunt liberi. Ziua Eliberării, cum au numit-o autorităţile italiene, este sărbătoarea eliberării ţării de sub regimul fascist al lui Musolini. Sărbătoarea a deveni oficială în urma unei legi din 1949. Această zi este pentru italieni ce-a fost pentru noi 23 August, cu deosebirea că Italia a devenit o republică democrată iar România un stat comunist totalitar aflat sub autoritatea puterii pozade la Moscova.
După o primă intervenţie a mea în faţa camerelor de filmat pe platoul din spatele gării, ocazie cu care am explicat motivul prezenţei grupurilor numeroase de italieni cu steagurile fluturând sub briza mării care pătrundea prin marele canal ce străbate oraşul, ne-am îndreptat spre Piaţa San Marco.
Veneţia este oraşul surprizelor arhitecturale. Este greu să cuprinzi cu privirea şi puterea minţii arhitectura personalizată a clădirilor, ornamentele exterioare pline de forme geometrice neimaginate de Euclid sau Pitagora pentru că spaţiul tridimensional permite o infinitate de curbe şi linii frânte imaginate de arhitect şi puse în fapt de măiestria zidarului.
Aerul veneţian este încărcat de istoria celor peste 800 de ani când cetatea a dominat şi controlat comerţul maritim pe Marea Mediterană. Bogăţiile strânse de către conducătorii cetăţii au permis realizarea unor investiţii îndrăzneţe pentru vremurile pe când civilizarea europeană părăsea epoca zbuciumată de boli şi războaie religioase ale primelor secole ale mileniului al doilea şi la orizont se arătau orii Renaşterii. În Veneţia nu ai ce căuta dacă nu deţii un minim de cunoştinţe istorice ale locului pentru că rişti să priveşti clădirile semeţe, cu geometria lor complicată, uneori zveltă, alteori greoaie, ce se ridică din apa cabalelor fără să te îmbogăţeşti sufleteşte, fără să simţi măreţia spiritului creatorilor istoriei locului..
Piaţa San Marco era supraaglomerată de turişti veniţi din diverse colţuri ale globului. Pe lângă ţinuta vestimentară cu specific european se putea observa ţinuta specifică musulmanilor, indienilor, africanilor etc.. Piaţa, când a fost proiectată, era un spaţiu imens străjuit de clădiri palate şi bazilici cu o latură deschisă spre mare, locul pozaistoricului port maritim ce dădea cetăţii putere economică şi militară. Acum, piaţa este neîncăpătoare.
În timp ce ne împiedicam unii de alţii prin imensa piaţă devenită neîncăpătoare miilor de turişti prezenţi, sunetele unei muzici medievale a stârnit curiozitatea celor prezenţi şi, cu toţii, ne-am îngrămădit să vedem despre ce este vorba. O procesiune militară de tip gardă organizată ca în vremurile de glorie medievală a cetăţii a pornit în şir indian prin piaţă. Pe măsură ce procesiunea militară înainta, în spetele ei se aliniau cohortele de turişti care-i formau bun fel de trenă umană.
A fost imposibil ca în acea aglomeraţie dominată de curiozitate firească să putem filma în mod organizat. Doar cameramanul Wily Ungurean a fost norocosul care, prins în vârtejul mulţimii, a reuşit să deschidă camera şi să filmeze o secvenţă de câteva secunde care a fost cuprinsă în reportajul intitulat „De la Botoşani la Verona – Turiştii”, redifuzat recent pe Tele’M Botoşani. În ce mă priveşte, m-am şupurit pe lângă doi carabinieri pentru a mă putea fotografia cu ei. Am reuşit!
Mare ne-a fost bucuria când am primit vestea că vom putea filma la celebra fabrică de Sticlă Murano. Îmbarcaţi pe un vaporaş de transport călători, am ajuns în insula pe care meşterii sticlari au înnobilat-o cu celebritate veche de secole. Sticla Murano este celebră în întreaga lume iar muzeul fabricii stă mărturie, prin exponatele ce pot fi văzute, incontestabilei celebrităţi.
Obosiţi de mersul pe jos, de stresul de peste zi de a filma şi fotografia tot ce am crezut de cuviinţă că merită a fi arătat şi botoşănenilor la pozaîntoarcerea acasă, spre seară am revenit pe peronul din spatele gării. Ne-am aşezat pe o margine de bordură şi am sorbit câte o bere la temperatura camerei de afară, adică rece. A doua zi urma să ne deplasăm la cel mai mare lac din întreaga Italie cunoscut sub numele de Lago di Garda, situat la poalele Munţilor Alpi.
Astăzi, 25 aprilie, m-am hrănit cu amintirile zilei de anul trecut. Pandemia de coronavirus m-a ţinut departe de orice călătorie în afara oraşului, poate la un grătar, vremea de afară fiind potrivită pentru un popas sub un colţ de pădure, verdele crud al primăverii şi mirosul de cărbune încins al grătarului putând aduce o linişte psihică de care mulţi dintre noi am avea nevoie pentru a se elibera de stresul ce de două luni încoace, înveşmântat în negru, ne îndoliază familiile.
Ţin să mulţumesc din nou familiei Cristian Brehuescu, locuitoare de peste 10 ani în orăşelul Legnago, care ne-a fost gazdă în Italia şi care n-a precupeţit nimic în a depăşi cunoscuta noastră ospitalitate românească numai să reuşim să ne îndeplinim programul propus.
Nu pot să nu închei acest reportaj de amintiri cu celebra consemnare a cronicarului Grigore Ureche în Letopiseţul Ţării Moldovei, în denumirea corectă a cronicarului Letopiseţul ţărâi Moldovei, de când s-au descălecat ţara şi de cursul anilor şi de viiaţa domnilor carea scrie de la Dragoş vodă, poate pentru veşnicia noastră ca popor, c㠄de la Rîm ne tragem”. Dacă este aşa, nu voi precupeţi niciun efort pentru a mă reîntoarce pe meleagurile de unde mă trag, adică înapoi la Rîm.

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

Manifestările huliganice ale familiei Voiniciuc
Ioan Rotundu
Bancul săptămânii: Ce-a vrut vulpea şi ce-a înţeles iepueraşul
Lumea lu’ Rotundu va transmite slujba de Înviere de la Schitul Balş
atrenul săptămânii
De la Botosani la Verona TuriştiiI
Lumea lu Rotundu Slujba de Înviere la Schitul Balş
Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni
Horoscopul săptămânii 20 – 26.04.2020
Concurență popească la Copălău
Festivalul "Floare Albastră" a fost anulat
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog