Chiar dacă lefurile în sistemul sanitar vor creşte anul viitor cu câteva procente, conducerile spitalelor vor avea o grijă legată de fondul de salarii. Acesta nu va trebui să depăşească 70% din bugetul spitalelor. Este cuvânt de lege, spun reprezentanţii instituţiei de asigurări de sănătate.
Dacă la începutul anului, potrivit unei situaţii întocmite de Direcţia de Sănătate Publică, cele mai multe unităţi medicale cu paturi aveau cheltuieli de salarizare care depăşeau 70% din bugetele unităţilor, acum situaţia s-a schimbat. Fondul de salarii a fost redus drastic, forţat, prin diminuarea cu 25%.
Nici anul viitor nu sunt şanse ca salariile să crească astfel încât să se depăşească acest plafon. Tăierea salariilor celor ce muncesc în spitale nu este însă soluţia pentru echilibrarea dintre bugetul de salarii şi celelalte cheltuieli din unitatea medicală. Chiar şi reprezentanţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate recunosc acest lucru.
Ca spitalele să nu cheltuiască pe salarii mai mult de 70% din banii primiţi ca buget, pot fi găsite multe alte soluţii, nu neapărat tăierea salariilor. Depinde până la urmă de priceperea managerială, consideră Rodica Huţuleac, directorul CAS Botoşani.
Angajaţii unităţilor medicale au însă soluţia. Să se termine cu subfinanţarea spitalelor şi atunci vor fi bani şi pentru medicamente, şi pentru materiale sanitare, şi pentru produse de curăţenie sau utilităţi, dar şi pentru salariile angajaţilor, pentru că altfel nu va mai avea cine să lucreze la patul bolnavului, este de părere o asistentă medicală din Spitalul Judeţean. (Doina Marcu)