Vizita la Botoşani a ambasadorului american la Bucureşti care va avea loc pe data de 28 aprilie, va debuta cu un prânz oficial şi se va încheia cu un concert, în jurul orei 18.30.
La prânzul de la ora 12.00 participă: Ambassador Mark Gitenstein, Libby Gitenstein, Jenny Gitenstein, PAO Patricia H.H. Guy, Isabella Alexandrescu, Iulia Vasile, Ioana Damian, Cătălin Mugurel Flutur - primarul municipiului Botoşani, Cristian Constantin Roman - Prefect, Mihai Ţâbuleac - preşedintele CJ Botoşani, Dorin Romeo Floareş - preşedintele Camerei de Comerţ, Iosif David preşedintele comunităţii evreieşti botoşănene, Finkel Gustav genealogist, Dănuţ Huţu- şeful Direcţiei pentru Cultură Botoşani.
La ora 14., ambasadorul va face o vizită la Biblioteca Judeţeană Mihai Eminescu Botoşani, de unde va pleca spre stadion, unde la ora 15.00 se vor da startul unor activităţi ce vor marca cei 10 ani de activitate ai Corpului Păcii la Botoşani (maestru de ceremonii va fi Deborah Buckley).
Seara ambasadorul va participa la un concert susţinut de formaţia Rapsozii Botoşanilor şi Klezmer music by U.S. Fulbright student Jake Shulman-Ment, la Casa de Cultură a Sindicatelor Botoşani. (Lavinia Preda)