Prin presa locală au apărut unele afirmaţii legat de modul în care au fost repartizaţi banii pentru calamităţile naturale produse anul trecut, afirmaţii pe care preşedintele CJ Constantin Conţac nu le consideră a fi corecte în totalitate. La repartizarea banilor pentru calamităţile petrecute în judeţul Botoşani anul trecut, Instituţia Prefectului a repartizat 61 de miliarde la 44 consilii locale care au realizat lucrările prin încredinţare directă. Consiliul Judeţean a administrat suma de 43 miliarde lei pentru drumurile judeţene. Deşi Cristian Roman, ca prefect al judeţului, este preşedintele Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, preşedintele Consiliului Judeţean susţine că, în conformitate cu Hotărârile de Guvern 821, 904, 1097 banii trebuiau repartizaţi bugetelor judeţelor. Ordonatorul de credite la nivel de judeţ este Consiliul Judeţean, prin preşedintele său, şi nicidecum Prefectura. Conţac susţine că Instituţia Prefectului, prin modul de a repartiza banii, nu poate justifica cele 61 de miliarde. CJ are obligaţia în momentul de faţă să înainteze la minister documentaţia completă şi situaţia lucrărilor, precum şi modul de cheltuire a banilor repartizaţi de Guvern pentru Botoşani. Acesta nu îşi asumă însă răspunderea şi pentru cheltuirea celor 61 de miliarde date celor 44 de consilii locale. În ceea ce priveşte cele 43 de miliarde pe care le-a repartizat CJ Botoşani, Constantin Conţac susţine că organele de la finanţe au făcut un control, iar în paralel este verificată cheltuirea banilor şi de Curtea de Conturi.
În afară de cele 43 de miliarde care au venit către CJ pentru reabilitarea drumurilor judeţene, unde documentaţia este gata şi luni va fi depusă la minister cu toate dosarele, documentele de la cele 44 de consilii locale nu sunt făcute în conformitate cu legea, susţine preşedintele CJ Botoşani. Din informaţiile furnizate de Conţac, la

la primul control nici un consiliu local nu poate justifica cheltuirea banilor. Conţac susţine că indiferent de situaţia care va fi găsită, documentaţia va fi trimisă la Guvern, urmând a se stabili acolo cine se face vinovat de cheltuirea necorespunzătoare a banilor. Preşedintele CJ susţine că îşi va asuma răspunderea doar pentru banii care au fost cheltuiţi corect, referindu-se în mod expres la cele 43 de miliarde. Instituţia Prefectului a înaintat dosarul privind cele 44 de consilii locale la CJ Botoşani. Conţac a constituit o comisie formată din cinci persoane care au preluat documentaţia de la comunele ce au primit fonduri.
La primele trei comune nu s-a respectat cadrul legal de repartizare a banilor. Până luni vom verifica toate comunele, dar nu voi da declaraţie decât pentru cele care vor fi găsite în ordine. Se pare că din 44 nici un consiliu local nu va primi avizul meu. Au încălcat legea achiziţiei publice, ordonanţa 34, nu au procese verbale de constatare şi de adjudecare, a precizat Conţac. Acesta susţine că nu îl interesează ce vor păţi aceşti primari, care au realizat lucrările prin încredinţare directă. Conţac speră să mai primească bani pentru finalizarea lucrărilor, dat fiind faptul că documentele întocmite de CJ reflectă în opinia sa realitatea. Din surse, care deocamdată ţin la anonimat, s-a lansat informaţia că toate primăriile care au beneficiat de aceşti bani, la indicaţia Prefecturii, au procedat la încredinţarea directă a lucrărilor, iar beneficiarul n-a fost să fie altul decât societatea dorohoiană Codin SRL, patronată de cunoscutul şi controversatul om de afaceri liberal Cornel Tomescu. Dacă societatea Codin a realizat sau nu lucrările angajate, încă nu se ştie la modul oficial. Poate vom afla după derularea controlului iniţiat. (Bianca ALBU)