Misterul celor două sinucideri ale angajaţilor poştei din Dorohoi

După confruntarea cu diriginta de la Todireni, bănuiam că deplasarea la Oficiul Poştal Rural Mecanizat Dorohoi va fi una dificilă pentru noi, deoarece auzisem din mai multe surse că Rodica Lecu, diriginta oficiului, este o persoană extrem de dură, care îi cântă perfect în strună directoarei Marin şi din cauza căreia mai mulţi angajaţii şi-au luat lumea în cap iar alţii au recurs chiar la gesturi extreme.
Dar aici, surpriză, ne-a întâmpinat o persoană extrem de amabilă, care, afişând o mină când jovială, când jignită, când pătimaşă, ne-a furnizat informaţii care de care mai incredibile, care de care mai penibile, sfârşind prin a ne convinge (crede dânsa !!!) că în oficiul poştal, pe care cu onor îl conduce, totul este “cool” şi că singurele probleme de care s-a izbit în lunga şi tumultoasa dumneaei carieră au fost cauzate de nerecunoştinţa celor care au plecat, părăsind corabia după ce s-au văzut cu sacii în căruţă.
“Cazul factorului poştal Gheorghe Găitan este unul izolat, care nu poate caracteriza întreaga noastră activitate, dar cred că s-a făcut prea multă tevatură pentru un caz singular. Noi avem instrucţiuni pe linie de serviciu, dacă un salariat încalcă aceste instrucţiuni o face pe propria lui răspundere. Am avut indicaţii clare, nu condiţionăm achitarea pensiilor şi indemnizaţiilor de cumpărarea produselor comerciale distribuite, am instruit în acest sens salariaţii şi dacă unii au făcut aşa ceva, au făcut-o în nume propriu. Vă spun cu certitudine, nici un factor poştal, din cei aproape 90 care lucrează la noi, nu a fost sancţionat din această cauză”, ne-a spus cât mai convingător cu putinţă Rodica Lecu.
Nici faptul că unii subordonaţi o acuză de duritate excesivă şi chiar de duşmănie nu a deranjat-o prea tare pe diriginta din Dorohoi, care a susţinut cu aplomb “în nici un caz nu sunt o fire duşmănoasă, ci doar un salariat care-şi desfăşoară sarcinile de serviciu în limitele competenţei. Sunt cu directoarea Marin într-o relaţie principială, de şef-subaltern, atât cât îmi permit atribuţiunile serviciului”.
La fel de impasibilă a rămas Rodica Lecu şi când i-am amintit că, după cum se vorbeşte, din pricina durităţii sale, la interval de numai câteva luni, doi angajaţi ai oficiului, Ioan Butnaru şi Costică Haloş, şi-ar fi pus capăt zilelor, ambii prin spânzurare, printr-o coincidenţă de-a dreptul stupefiantă.
“Ambii angajaţi au săvârşit faptele de care vorbiţi în perioade în care eu nu eram în unitate (explicaţie uluitor de ilogic㠖 n.r.). Ioan Butnaru suferea din cauza problemelor psihice şi a mai avut tentative de sinucidere, dar eu nu l-am sancţionat niciodată şi am avut cele mai bune relaţii cu acel salariat.
La rândul său, Costică Haloş era un factor poştal şi mai vechi, cu care nu am avut de asemenea probleme, dar era mare consumator de băuturi alcoolice şi nu înţeleg în nici un fel cum se justifică gestul lui”, a completat diriginta Rodica Lecu.
Cârcotaşi din fire, ne întrebăm totuşi cum de a acceptat distinsa dirigintă în anturajul impecabil al colegilor săi, timp de atâţia ani, persoane cu caracter deviant şi cu vicii ireparabile. În ceea ce priveşte plecarea, datorită presiunilor la care au fost supuşi, a foştilor angajaţi Dan Nichita şi George Toader, diriginta a menţionat c㠓sunt declaraţii tendenţioase, trunchiate, care vor să denatureze imaginea noastră”.
Aceste aspecte, conform opiniei dirigintei, sunt speculaţii ale unor persoane răuvoitoare, care vor să denatureze imaginea salariaţilor oneşti. “Cei doi au plecat în străinătate, şi-au întrerupt activitatea la cererea lor şi acum sunt prosperi oameni de afaceri. Lucrez în poştă de 27 de ani dar nu am simţit niciodată că lucrez cu pistolul la tâmplă.
Am citit şi eu ultimele articole din ziarul dumneavoastră şi am fost intrigată de declaraţiile unor persoane, acestea fiind cele care au plecat din sistem de bune ce au fost, adică s-au autoeliminat, marea majoritate a salariaţilor noştri fiind oameni oneşti şi cinstiţi”, a mai încercat în final să ne convingă diriginta Rodica Lecu, însoţindu-ne protocolar până în capul scărilor, dar nu pentru a ne conduce ci pentru a sta de vorbă cu şoferul maşinii care transporta corespondenţa (foto 2). (Gabi GOMBOŞ)
JD 30.08.2004