Constantin Batcă, în prezent sub control judiciar, este agent de poliţie în cadrul Poliţiei municipale Botoşani în - Biroului de Investigaţii Criminale. Fostul prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, Raluca Stâncescu, s-a aflat în situaţia de a-şi salva concubinul Cătălin Stavără dintr-un dosar penal în care era acuzat de acte de violenţă.
Acţiunea de racolare a acestuia în gaşca sas, Raluca Stâncescu a pus-o la cale în cadrul unei petreceri dată de poliţiştii municipali din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale la restaurantul Grădina cu flori din Botoşani.
Este de remarcat faptul că astfel de chefuri erau organizate periodic cu poliţiştii din sfera criminalităţii , Raluca Stâncescu având privilegiul de a fi invitat de onoare, dovadă incontestabilă a cârdăşiei care există la Botoşani între procurori şi poliţişti.
Dar să derulăm filmul împrejurărilor în care Cătălin Stavără a comis acte de violenţă fizică asupra unei anumite persoane. În noaptea de 17/18 octombrie 2015 Cătălin Stavără se afla la locul Society din Botoşani, vecin cu sediul Tribunalului Botoşani. În local se afla şi Marian Surdoaie ce avea calitate de martor într-un alt dosar ce-l privea pe Stavără. Aşa că Stavără i-a aplicat o corecţie fizică care a necesitat 15-16 zile îngrijiri medicale.
Interlop cu experienţă şi cu protecţie din partea Ralucăi Stâncescu, Stavără şi-a scos şi el un certificat medico-legal care atesta că a avut răni ce-au necesitat 2-3 zile îngrijiri medicale. Tot Stavără a fost cel care l-a data de 33 octombrie 2015 a depus plângere penală împotriva lui Surdoaie pe motiv că l-a agresat fizic.
Dosarul 6142/P/2015 a fost repartizat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani agentului de poliţie Constantin Anuşcă din cadrul Poliţiei municipale Botoşani Biroul de Investigaţii Criminale. S-a mişcat repede Stavără!
După ce s-a făcut bine, Marian Surdoaie depune şi el la data de 30 octombrie 2015 o plângere penală împotriva lui Cătălin Stavără, dosarul 6291/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, repartizat pentru cercetări agentului de poliţie judiciară Constantin Batcă.
În intervalul de timp 22 octombrie 2 noiembrie 2015, la Grădina cu flori a avut loc o chermeză a criminaliştilor municipali, Stâncescu fiind prezentă. Cu acest prilej s-a aşezat pe scaun alături de agentul Constantin Batcă şi i-a sugerat să preia în cercetare şi dosarul repartizat lui Florentin Anuşcă pentru că nu are încredere în capacitatea acestuia de a instrumenta dosarul în mod competent. I-as mai explicat Stâncescu că în dosar este implicată o cunoştinţă a sa.
Şmecheria urmărită de Stâncescu era ca dosarele în care amantul său Cătălin Stavără avea calitatea de reclamant şi pârât să fie la un singur agent de poliţie pe care să-l manipuleze, apoi, după cum îi era interesul. Iar acel agent de poliţie potrivit cu interesele sale l-a considerat a fi fie Constantin Batcă.
Citez din rechizitori, pag. 40 Facem precizarea că inculpata Stâncescu Raluca, în calitatea sa de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani. nu avea niciun fel de competenţă legală în privinţa înregistrării, urmăririi, supravegherii sau soluţionării acestui dosar, cercetările care se efectuau fiind supravegheate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, unitate de parchet pe rolul căreia se afla cauza, potrivit competenţei după materie.
Iată ce spune Constantin Batcă în declaraţia sa dată procurorului DNA: Din acel moment, când mi-a spus că este implicată o cunoştinţă de-a ei mi-am dat seama că îmi sugerează efectuarea de cercetări în sensul dispunerii unei soluţii favorabile cunoştinţei sale.
Poliţistul Constantin Batcă i-a explicat că dosarele le repartizează şeful său Lorică Smadici, deci cu el trebuie să aranjeze ca dosarul lui Stavără să fie luat de la Anuşcă şi dat lui.
În 2 noiembrie 2015, şeful Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipale Botoşani, ofiţerul Lorică Smadici, a îndeplinit solicitarea Ralucăi Stâncescu iar dosarul cu nr.6142/P&2015 a i-a fost luat lui Florentin Anuşcă şi dat lui Constantin Batcă care le-a reunit sub nr. 6142/P/2015 în care reclamant era Cătălin Stavără şi nu cel bătut.
De câţiva ani încoace am tot scris că în justiţia botoşăneană există o grupare mafiotă formată din poliţişti, avocaţi, procurori şi judecători care, dacă intri pe filiera lor nu trebuie să ai dreptate pentru că ţi-o dau ei contra unor sume de bani negociate cu reprezentantul grupării mafiote care este un avocat.
Raluca Stâncescu s-a înţeles cu poliţistul Batcă să tergiverseze cercetările împotriva lui Cătălin Stavără pentru ca acesta să trateze cu Marian Surdoaie să-şi retragă plângerea pentru că, oricum, nu va avea nici un succes. S-a creat şi o variantă de rezervă ca în caz că Sudoaie nu-şi retrage plângerea, Cătălin Stavără să fie scos nevinovat pe motiv de neimputabilitate a excesului sub imperiul căruia ar fi acţionat când la maltratat pe Surdoaie.
(Va urma)