Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Politică
Anunţuri
Administraţie
Horoscop
Umor
Evenimente
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
22927
De la 07 Ianuarie 2003
122882994

Cârpacii, manageri şi specialişti, de la Nova Apaserv

  • Ioan Rotundu
  • 22 July 2021, 19:23

De când societatea Nova Apaserv Botoşani a încăput pe mâna preşedinţilor socialişti ai Consiliului Judeţean Botoşani şi de când socialiştii deţin majoritatea în Consiliul judeţean, managerii unităţii au fost şi ei selectaţi din rândul socialiştilor. Nu după criteriul competenţei, ci după credinţa manifestată faţă de PSD şi relaţiile de cumetrie cu conducerea partidului.
De mai bine de 8 ani de zile societatea alunecă constant spre un dezastru financiar dar partea cea mai neplăcută pentru consumatorii de apă este că reţeaua publică a devenit tot mai ciuruită, iar reparaţiile se fac de mântuială, de fapt nişte cârpeli care ţin de joi până mai apoi.
Sesizările cetăţenilor că apa ţâşneşte din asfaltul străzii sunt receptate cu întârzieri de zile şi chiar săptămâni iar apa care se scurge din conducte ridică costul facturii, noi, c u toţii, plătind din buzunar lipsa de operativitate şi incompetenţă a managerului societăţii şi a puzderiei de directori şi şefi de serviciu care numai specialişti nu pot fi numiţi.
Ultimul manager impus de socialista Doina Federovici cocoţată în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani graţie votului masiv al socialiştilor şi mai ales al trădării liberalilor de către şeful lor Costel Şoptică, este Liviu Ştefan, nimeni altul decât nepotul celui mai taliban socialist primar
Numirea lui Ştefan ca manager al societăţii n-a schimbat cu nimic stilul şi metodele de muncă ale celor din sectorul operativ. Joi, 22 iulie a.c., am primit 3 telefoane de la locuitori ai cartierului Cişmea să mă roage să pozaintervin la Nova Apaserv pentru că apelurile lor prin care au semnalat că strada Doboşari este plină cu apa ce ţâşneşte din asfalt au rămas fără rezultat.
M-am deplasat în zonă şi am stat de vorbă cu câţiva locatari. P.B., om de afaceri, mi-a explicat c㠄Au reparat acum o săptămână o spargere dar puţin mai jos de ea a apărut o altă avarie. De atunci curge apa dar de la societatea au venit şi au pus panouri de semnalizare, apa curgând în continuare.”
Am localizat 3 scurgeri de apă (foto 1) în zona unde strada urcă spre cartierul Cişmea. Circulaţia este strangulată, dar cui îi pasă?! Se pare că municipiul Botoşani nu mai are nici primar. Dacă ar avea, ar face scandal celor de la societate, celor din conducerea CJ, s-ar răţoi la şefa lui, socialista Federovici să intervină cu fermitate şi să-i dinamizeze pe cei de la Nova Apaserv.
Şi la coborârea spre râul Luizoaia, în zona celebrului izvor, sunt avarii la conducta de apă. S-au început ceva lucrări dar şantierul pare a fi părăsit de mai mult timp (foto 2), iar apa curge printre roţile autovehiculelor.
Dacă acum, vara, avariile sunt tratate cu sictir şi cârpite în dorul lelei, ce se va întâmpla la iarnă? La iarnă strada Doboşari va deveni loc de săniuş, iar de pe sania pe care se vor afla socialiştii în frunte cu Doina Federovici va striga „Pârtieeee!” Pe margine vor sta votanţii PSD-ului şi vor aplauda.

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

Catrenul săptămânii
Ioan Mamaische
Bancul săptămânii: Logica beţivului
Horoscopul săptămânii 19 - 25 iulie 2021
„Corbii” care ciugulesc bugetul Primăriei Vlăsâneşti
Ioan Rotundu
Cîțu îl face pe Iohannis agentul său electoral
Strategia anti-Orban făcută la Guvern: mesajele tematice și cum vrea premierul să câștige "big time" în Ardeal
Corbii” care ciugulesc bugetul Primăriei Vlăsâneşti (II)
Ioan Rotundu
Nu poţi umbla la stupul cu miere fără să te lingi pe degete!
Ioan Rotundu
Primăria Mihai Eminescu - Comunicat
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog