Despre furturile din pădurea satului Lişna, comuna Sduharău, în Jurnalul s-a scris nu demult timp. Constatând că din pădurea lor se fac tăieri ilegale, sătenii care ştiau că au angajat cu plată pădurarii silvici să le păzească proprietatea, au reclamat situaţia la Comisariatul de Regim Silvic şi Cinegetic Suceava, instituţie cu drept de control asupra activităţii pădurarilor.
În zilele de 12 – 27 februarie a.c. reprezentanţii Comisariatului, însoţiţi de reprezentanţi ai Ocolului Silvic Darabani şi ai Asociaţiei „Carpernul” Lişna, asociaţie a proprietarilor de păduri, au efectuat un control în perimetrul pădurii satului.
Controlul a dat la iveală că pădurarii Fănică Beşliu, Laurenţiu Căpraru şi Constantin Puşcaşu, toţi trei plătiţi de Asociaţia „Carpenul” să păzească pădurea, au patronat tăierile ilegale a peste 16 mc de arbori. Chiar dacă sătenii susţin că tăierile sunt mult mai multe, controlul oficial atât a constatat.
Conform adresei nr. 1531/2567/9.03.2015 a Comisariatului de Regim Silvic şi Cinegetic Suceava către Asociaţia „Carpenul” Lişna, rezultă că paguba constatată a fost imputată celor 3 pădurari care au semnat angajament de plată, sumele urmând a fi recuperate de către Ocolul Silvic Darabani şi puse la dispoziţia Asociaţiei.
Numai că tot acest control n-a rezolvat fondul problemei. Pădurarilor le-a convenit să plătească nişte sume modice, respectiv 1.312 lei Fănică Beşliu, 1.322 lei Laurenţiu Căprariu şi 364 lei Constantin Puşcaşu dar au rămas în funcţie şi paznici ai pădurii pe mai departe.
Comisariatul n-a garantat sătenilor că furturile nu vor continua, de vreme ce pădurarii au rămas aceiaşi. Nici măcar n-au fost sancţionaţi administrativ. În adresa oficială nu se precizează nici dacă cei trei pădurari au fost trimişi în judecată pentru infracţiunea de tăieri ilegale de arbori în dauna proprietăţii private. Dealtfel, dacă erau trimişi în judecată trebuiau ca Ocolul Silvic Darabani să-i suspende din funcţie până la soluţionarea dosarului.
Preşedintele Asociaţiei „Carpenul”, omul de afaceri lişnean Mircea Calistru s-a declarat total nesatisfăcut de modul în care a fost rezolvată sesizarea lor. „În continuare pădurea va fi păzită de aceiaşi pădurari care pentru noi nu mai prezintă încredere. Dar legislaţia nu ne permite să angajăm paza unei alte firme specializată iar dacă am face-o, cei de la Silvic spun că nu ne mai fac marcări pentru tăieri. Suntem la mâna lor, ne fură şi nu putem face nimic” – a declarat Mircera Calistru (foto)
Adrian Marcu