La societatea Nova Apaserv debandada care domină ansamblul activităţii pare să nu se mai sfârşească. Nici dacă ar fi fost vorba de un blestem şi tot nu s-ar fi ajuns ca activitatea acestei societăţi de a cărei servicii depinde peste jumătate din populaţia judeţului să fie atât de debusolată.
N-a trecut bine luna de zile de când în faţa Uverturii Mall din Botoşani s-au efectuat lucrări de reparaţii în urma unei avarii la conducta de apă. Ţâşnise atunci apa din pământ vreme de vreo 2 zile până ce au venit la faţa locului muncitorii să facă reparaţiile. Avaria s-a produs într-un week-end iar lucrătorii au început reparaţiile abia în ziua de luni. După reparaţii, urmele săpăturilor în asfalt şi pe spaţiul verde au stat mărturie lipsei de interes şi a celor din Primăria Botoşani, care n-au urmărit ca terenul să+ fie adus la starea iniţială.
Abia după ce s-a filmat pata de ruşine lăsată pe imaginea oraşului Botoşani şi am difuzat reportajul, cineva a considerat să refacă terenul aşa cum a fost înainte de săpături.
Iată că şi în acest week-end, în acelaşi loc de rândul trecut, apa a ţâşnit din nou din pământ. Şi din nou lucrătorii societăţii au desfăcut asfaltul abia turnat pentru a repara avaria. Din nou lucrările de reparaţii au început lunea, ca şi rândul trecut.
Avaria a căzut şi într-un moment când botoşănenii erau supăraţi foc pe societate pentru că le oprise apa curentă şi caldă în chiar zilele de sfârşit de săptămână, când gospodinele spală şi botoşănenii fac baie. Se pare că societatea Nova Apaserv tinde spre un trist record de a-i lăsa pe botoşăneni fără apă în prag de iarnă şi a Sărbătorilor de iarnă.
În vremea preşedintelui Mihai Ţâbuleac am fost lăsaţi fără apă în chiar noaptea de revelion. Acum, am fost lăsaţi fără apă în prag de iarnă pentru că toată vara cei de la societate n-au avut timp să rezolve problema unei conducte . Probabil că după ce reparaţiile la conducta principală s-au terminat şi s-a dat drumul la apă, racordul din faţa Mall-ului n-ţa rezistat presi8unii şi a plesnit din nou.
Povestea acestui racord s-a născut odată ncu înlocuirea ţevilor de metal cu cele de plastic de către firma bucureşteană Hidroconstrucţia. De atunci au trecut câţiva ani, dar racordul cedează când îţi este lumea mai dragă. Nu înţeleg ce reparaţii se fac la acest racord că la numai câteva luni cedează din nou.
Cred că a sosit momentul ca Florin Ţurcanu, preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, ca for tutelar al societăţii, să-i dea afară pe cei aflaţi în conducerea societăţii şi să angajeze specialişti capabili să conducă o astfel de activitate vitală pentru viaţa de zi cu zi a botoşănenilor. S-o facă până-n revelion, ca nu cumva să se repete fenomenul Ţâbuleac.
Adrian Marcu