Iată, pe scurt, împrejurările în care Gheorghe Eminovici ajunge la Durneşti:
„Satul Durneşti, Ocolul Ştefăneşti, Ţinutul Botoşani, se afla la cca. 40 de km spre dreapta, de şoseaua Botoşani-Truşeşti-Ştefăneşti. Aici, Gh. Eminovici arendează la 11 octombrie 1849, moşia Cleopatrei Caţichi, printr-un contract semnat la Iaşi şi înregistrat sub nr. 630 la Divanul Apelativ din Iaşi (Arhiva Statului Iaşi, fond Divanul de Întărituri, tr.1765, op. 2014, dosar 240, f. 698).
Contractul intra în vigoare la 23 aprilie 1850, cu dreptul de folosire imediată: „…iar acum, în toamna aceasta 1849, dumnealui va fi slobod a intra cu plugurile pe moşie spre a-şi face arătura trebuincioasă pe anul viitori”
. Moşia cuprindea teren arabil, 6 pogoane de vie, livadă, crâşmă, mori şi iazuri cu peşte, o casă veche, grajdurile şi magaziile aferente. Gh. Eminovici este obligat să plătească 600 de galbeni pe an, în două rate, una la Sf. Gheorghe şi una la Sf. Dumitru, produse agricole şi fân. Tot în acest contract se stipulează: „…este datori dumnealui a face hambarul din nou, precum asăminea şi casă de şezut din nou cu ograda lor, toate aceste binale împreună cu celelalte ce se găsesc făcute pe moşie, crâşmă, mori, iezături şi alte”.
Deci, Gh. Eminovici este răspunzător de toată gospodăria existentă aici, cu obligaţia chiar de a construi din nou casa şi hambarul. În această casă va locui cu familia sa aproape doi ani de zile, după care se va muta la Ipoteşti.
La 16 noiembrie 1850, moşia Durneşti este cumpărată de către Iancu Brănişteanu, dar Gh. Eminovici rămâne în continuare arendaş până în 1853. Comparativ cu moşia Ipoteşti, care avea în jur de 412 ha de pământ, moşia Durneşti avea aproape 1000 de hectare de pământ, deci o moşie destul de mare care i-ar fi putut aduce venituri importante.”
Aşadar, în cadrul obligaţiilor sale de arendaş, Gheorghe Eminovici construieşte conacul (foto 1) care va rămâne în memoria timpului drept „conacul Eminescu” La Durneşti se mută familia Eminovici după Sf. Gheorghe 1850 (23 aprilie) şi va locui până la 3 noiembrie 1851, când familia revine în Botoşani.
În perioada comunistă conacul a devenit sediul unei ferme agricole a fostei IAS Albeşti. Situat la margine de
de sat, conacul este înconjurat de o curte spaţioasă în care se mai pot vedea grajdul şi alte câteva anexe. În spatele conacului se întinde o livadă fructiferă care mai rodeşte şi acum. Pentru că se apropie îndată 15 ianuarie când omagiem naşterea poetului, m-am dus la Durneşti pentru a vedea în ce condiţii aş putea filma ultima parte a ciclului de reportaje intitulat „Chemarea străbunilor”. Aşa am ajuns la primarul Vasile Sasu (foto 2), pentru a mă informa care este statutul conacului. „A fost revendicat de un avocat din Botoşani. Habar n-am cum a ajuns el moştenitor dar a preluat conacul cu toate anexele, terenul împrejmuitor şi vreo 50 ha de teren la câmp. A făcut ceva lucrări la clădire dar nu cunosc ce transformări a operat” – a fost tot ce-am putut afla de la primar.
M-am deplasat la conac dar am găsit lanţ şi lacăt pe poartă. Tot învârtindu-mă pe la gard să găsesc o poziţie pentru a fotografia am atras atenţia unor vecini care s-au strâns în jurul meu. De la ei am aflat că avocatul se numeşte Gabriel Condrea şi că a modificat forma originală a conacului pentru a-l transforma într-un fel de casă de vacanţă.
A apărut şi un cetăţean care susţinea că a lucrat la modificările făcute clădirii. Părerile sătenilor sunt împărţite. Unii susţineau că avocatul ar fi fabricat documentele de moştenitor pentru că n-avea de unde să moştenească el o aşa avere pentru că nu-i de loc din Durneşti şi nu este cunoscut ca având trude prin partea locului care să fi stăpânit moşia lui Eminescu, cum ştiu oamenii de la bunicii şi străbunicii lor.
Alţii zic că moşia a fost a unor boieri şi poate că avocatul o fi vreo rudă îndepărtată a acestora şi a avut drept de moştenire. La Primăria Durneşti cei întrebaţi au strâns din umeri. Nici ei nu ştiu cum a ajuns avocatul moştenitor. Ştiu doar că a prezentat documente doveditoare că este moştenitor iar judecătorii i-au recunoscut acest drept. Nu vum a ajuns avocatul proprietar pe conacul şi moşia unde Gheorghe Eminovici a fost arendaş mă interesa pe mine ci faptul că un imobil cu o încărcătură istorică deosebit de preţioasă pentru biografia poetului a fost ciuntit, modificată arhitectura originală.
Totul a fost posibil pentru că funcţionarii din cadrul Direcţiei Judeţene de Cultură Botoşani n-au considerat să întocmească documentaţia necesară ca imobilul să fie protejat drept monument istoric cu o vechime de peste 150 de ani. Acum suntem în faţa faptului împlinit şi nu se mai poate face nimic. Rămâne ca monografii eminescologi să consemneze în scrierile lor incompetenţa şi indiferenţa celor din cultura botoşăneană care nu şi-au făcut datoria. Poate vor da şi nume!
Ioan Rotundu
