Se proprie alegerile locale din iunie 2016 iar primarul Gânga, care de trei ani şi ceva îşi bate joc de cetăţenii din comună, a simţit că nu mai este dorit în fruntea Primăriei. În acest context şi-a îndreptat atenţia spre potenţialii contracandidaţi, punând la cale planuri de compromitere a lor.
Unul dintre presupuşii candidaţi ar fi şi învăţătoarea Lăcrămioara Gutău, soţia agentului şef de Poliţie din comună. Lipsit de cultură politică, primarul Gânga crede că învăţătoarea Gutău ar fi candidata PNL la primărie, aşa că a pus la cale un atac asupra soţului acesteia, şeful de post Sorin Gutău, pentru a-i discredita familia. Apelând la mizeria moral-politică a lui Gheorghe Vâzdoagă, primarul a pus la cale o şedinţă a Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică din cadrul Consiliului Judeţean Botoşani în care, chipurile, să se analizeze activitatea de linişte şi ordine publică în comuna Văculeşti.
Membru în această comisie, Gheorghe Vâzdoagă a găsit repede colaborare în preşedintele acestui organism care este Dumitru Zmnău (foto 2), un fost miliţian lipsit

Iată că după 1990, fostul miliţian pensionat ca poliţist a ajuns să conducă destinele unui sector important din administraţia publică a judeţului, sfidând toate generaţiile postdecembriste care speră într-o democraţie de tip Occidental. Strecurat mai întâi la liberali pe sub aripa altui impostor politic lipsit de cultură, Florin Ţurcanu, Zmău s-a orientat repede spre social-democraţi pentru că vedea în acest partid imaginea fostului PCR.
Ca preşedint6e al ATOP, Zmău şi-a dat repede mâna cu Gheorghe Vâzdoagă şi au pus la cale şedinţa de la Văculeşti, desfăşurată joi, 26 noiembrie. Bineînţeles că Vâzdoagă şi-şa folosit din plin experienţa de fost comunist şi a regizat cu primarul Gânga ca la şedinţă să fie aduşi doar membrii PSD rude cu primarul şi o parte din infractorii comunei ce aveau ură asupra poliţistului Gutău.
Toţi participanţii au fost instruiţi în prealabil ce să spună la adresa lui Gutău, adică ce să-i reproşeze. Aşa s-a ajuns ca şedinţa ATOP să-şi schimbe scopul declarat iniţial de analiză a ordinii şi liniştii publice din comună şi să analizeze activitatea politică a famili9ei Gutău.
La şedinţă a fost prezent şi Mihai Bunduc, comisarul şef ce conduce interimar Inspectoratul Judeţean de Poliţie Botoşani. Firesc ar fi fost ca în momentul în care şedinţa a devenit una politică, Bunduc să se fi ridicat şi să

Nici şeful Bunduc, nici subalternul Gutău n-au părăsit şedinţa acceptând să fie umilită instituţia Poliţiei de nişte impostori politici precum Dumitru Zmău, Gheorghe Vâzdoagă şi primarul Sorin Gânga. Cel mai activ critic al poliţistului Gutău a fost Gheorghe Vâzdoagă, deşi el habar nu avea ce activitate a desfăşurat acesta dar Vâzdoagă a repetat papagaliceşte ce i-a cerut primarul Gânga. Condamnabilă este şi atitudinea preşedintelui ATOP, Dumitru Zmău. Ca fost miliţian şi apoi poli9ţist, ca fost purtător de uniformă a statului, nu trebuia să se coboare în mocirla mizeriei politice în care se scaldă Vâzdoagă şi Gânga şi să gireze umilirea instituţiei Poliţiei inclusiv de acei infractori aduşi de primar. Cred că în urma celor întâmplate joi, săptămâna trecută, la Văculeşti, stă în obligaţia preşedintelui consiliului Judeţean Botoşani, Gheorghe Sorescu, să declanşeze procedurile de înlocuire a lui Zmău de la preşedinţia ATOP şi a lui Vâzdoagă ca membru. Cei doi au compromis credibilitatea ATOP şi ce este mai grav au folosit-o în interes politic de partid. Şi se mai desprinde o concluzie din cele consumate la Văculeşti. Este limpede că instituţia Poliţiei de la Botoşani este controlată politic de PSD, situaţie extrem de gravă şi care trebuie adusă la cunoştinţa ministrului de Interne pentru a se depolitiza instituţia iar poliţiştii ajunşi la comandă pe căi politice să fie trimişi la munca de jos.