Liderul Sindicatului Impact de la nivelul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Botoşani, Nicolae Macovei (foto), se declară tot mai convins că directorul Liviu Rădăşanu numără angajaţii ca pe nişte mături aflate pe inventar, iar nevoile acestora sunt trecute strict prin râşniţa raţiunii economice.
Nicolae Macovei s-a declarat nemulţumit de atitudinea conducerii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului şi ameninţă cu intervenţia prefectului Cristian Roman. Noi atragem atenţia pe această cale că există riscul să facă o mare greşeală care va afecta atât imaginea instituţiei cât şi fluturaşii salariaţilor. În cazul în care se va continua aşa şi nu vom fi consultaţi în luarea deciziilor de la nivelul instituţiei şi nu vom sta la masa discuţiilor, vom cere sprijinul prefectului Cristian Roman, a concluzionat Nicolae Macovei.
Mărul discordiei este în acest moment aplicarea reglementărilor Legii unice a salarizării Liderul sindical susţine că, directorul instituţiei ar fi interpretat greşit modul de calcul al legii unice de salarizare şi intenţionează să îi cheme pe angajaţi pentru a semna dispoziţii de plată pentru reîncadrarea salariilor şi implicit diminuarea acestora.
Limita maximă pentru acordarea sporurilor este de 30%, cu condiţia ca acele sporuri să fie legale, prin legi sau hotărâri. Angajaţii DGASPC beneficiază, pe lângă salariul de baza şi sporul de vechime, de sporul pentru condiţii deosebite de 15%, şi, unde e cazul, de spor de noapte, pentru ca celelalte sporuri de care beneficiau înainte erau contractuale şi au dispărut odată cu aplicarea Legii unice a salarizării. Eu aş vrea să dau sporuri 100%, dar dacă legea spune să fie sporuri legale, nu avem ce face, a declarat directorul DGASPC, Liviu Rădăşanu. (Lavinia Preda)