Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Infracţiuni
Anunţuri
Economic
Editorial
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Gastronomie
Publicitate
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.8697 lei
1 USD = 3.9827 lei


Număr accesări
Astăzi:
15281
De la 07 Ianuarie 2003
112805507

Dorinţa lui Miky poate deveni realitate

  • 1 November 2010, 23:00

M-am obişnuit să fiu oprit pe stradă prin a fi strigat „Lumea lu’ Rotundu”. Este pentru mine dovada că emisiunea se bucură de o oarecare audienţă. Cei care mă acostează o fac pentru a mă felicita dar şi pentru a-mi sugera noi subiecte sau modalităţi de abordare a unor teme. Îmi pare rău pentru cei care-mi dau sugestii despre cum să-mi realizeze reportajul. Dacă aş ţine cont de asemenea „îndrumări” emisiunea nu s-ar mai numi „Lumea lu’ Rotundu” ci ar trebui botezată altfel. Prefer lumea mea, aşa cum o văd eu şi nu cum vor alţii să mi-o arate.
În schimb, primesc cu plăcere orice sugestie în privinţa subiectelor care pot deveni teme ale reportajelor. O astfel de sugestie am şi valorificat-o pentru emisiunea de joi. Este vorba de cum se desfăşoară transportul local în municipiul Botoşani şi cam cât ne costă anumite „plăceri” ale clasei noastre politice. Reportajul l-am intitulat „Transportul local, în oglindă”.
Practic, în Botoşani transportul local este asigurat de doi operatori mari şi laţi: societatea Eltrans SA şi Microbuzul SRL. Prima este cu capital de stat iar cea de-a doua cu capital privat.
Despre Elztrans se pot spune multe lucruri. De exemplu, cum s-a furat şi continuă să se mai fure banii publici prin diferite manevre manageriale sau ale celor aflaţi în structurile de conducere. Societatea beneficiază anual de o subvenţie din bugetul Primăriei Botoşani de peste 20 miliarde lei vechi. Cu toate acestea, societatea tot în pierdere lucrează.
Consilierii municipali care au fost membri în Consiliul de Administrare sau Adunarea Generală a Acţionarilor evită să vorbească despre mişmaşurile care s-au făcut de-a lungul timpului cu banii societăţii. Normal, doar ei erau participanţii la chefurile pe care fostul director Comariţă le organiza prin tramvaie (foto), în văzul şi în dispreţul botoşăneanului de rând. S-au cumpărat tramvaie mari consumatoare de curent, s-au achiziţionat bunuri la preţuri exagerat de mari, s-au umflat anumite cheltuieli.
Cea mai de răsunet afacere a fost cea a achiziţionării a cinci autobuze vechi (foto) chipurile pentru a-şi extinde aria serviciilor publice. Numai că aceste microbuze n-au ieşit niciodată pe vreun traseu de transport persoane. Se şopteşte că de pe urma acestei achiziţii cineva a băgat în buzunar un comision gras. Oficial nu recunoaşte nimeni nimic. Mihai Ştefan, consilierul municipal care a fost vreme de opot ani în conducerea societăţii nu crede că s-au învârtit ceva afaceri pe bază de comisioane. Dar recunoaşte că societatea nu va fi niciodată rentabilă cât timp va rămâne sub controlul statului.
Opinia lui Ştefan este corectă. Cum să devină rentabilă societatea Eltrrans când tramvaiele circulă mai mult goale dincolo de staţia gării? Cum pozaCum să fie rentabilă, când pe seama unui tramvai mai trăiesc alţi cinci angajaţi prin birouri care freacă menta să treacă orele de program? Apoi, taxatorii pot fi înlocuiţi cu aparate de compostat bilete şi doi, trei controlori în trafic care să fie fermi cu cei prinşi fără bilete şi să-i sancţioneze fără menajamente. După ce câţiva cetăţeni vor suporta consecinţele nesăbuinţei de a călători fără bilet, se va duce vestea păţaniei lor şi călătorii frauduloşi îşi vor rări rândurile.
Mai trebuie uşurată schema de personal de balastul uman format din muncitorii auxiliari şi funcţionarii de birou. Un contabil profesionist ţine evidenţa contabilă la zece, cincisprezece societăţi pe când la Eltrans sunt vreo cinci contabili şi alţi funcţionari pe lângă ei.
În curtea societăţii Microbuzul, văzută în oglindă, activitatea se desfăşoară cu totul altfel. Societatea dispune de 70 de microbuze aflate în proprietate, cumpărate în rate şi achitate în proporţie de 90%. În traseu, zilnic pleacă 60 de microbuze, 10 constituind rezerva de traseu. Numărul de angajaţi este de 70, dar numai 5 dintre ei îndeplinesc activităţi de birou şi coordonare.
Zilnic, pe cele şase trasee de călători, microbuzele societăţii transportă cam 7,5 mii de călători. Societatea nu primeşte nici un fel de subvenţie de la bugetul local, deşi practică acelaşi preţ ca şi Eltransul. Cu toate acestea, activitatea este rentabilă iar societatea înregistrează profit, numai anul trecut plătind statului impozit pe profit de peste un miliard lei vechi.
Directorul general al societăţii, Dumitru Balan (zis Miky), ar dori să realizeze un parteneriat cu societatea Eltzrans, astfel ca botoşăneanul din bariera Suliţa să poată ajunge în zona industriaă a oraşului plătind un singur bilet care să fie valabil la autobuz şi tramvai. Un astfel de parteneriat ar permite botoşănenilor să circule în orice colţ al oraşului ar dori, plătind un singur bilet pe sens.
Primarul Cătălin Flutur, cu care am stat de vorbă, cunoaşte dorinţa lui Balan şi n-o respinge. Numai că un astfel de parteneriat nu se poate realiza decât numai cu aprobarea consilierilor municipali. Aşadar, norul gordian se ală în sala de şedinţe a CLM şi va fi greu de dezlegat. Greu, pentru că atât timp cât Eltrans este cu capital de stat, este şi o vacă bună de muls. Un parteneriat cu o firmă privată va înţărca Bălaia. Balan este optimist şi crede că va găsi în consilierii municipali un aliat în demersul său de a eficientiza transportul local.
Concluzia mea o puteţi afla urmărind joi reportajul. Vă asigur că este un reportaj de pe urma căruia veţi înţelege multe lucruri despre modul cum gândesc unii dintre aleşii noştri locali.
Ioan Rotundu

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

Horoscop
Facilităţi gratuite oferite de PSD
Bancul zilei: Şoapte… în pat
Soluţia pentru ieşirea din criză a României este un guvern condus de patriarhul Daniel
Moscova exclude o revenire a trupelor ruseşti în Afghanistan
Poziţia noastra este fermă şi inflexibilă - Lavrov
Alcoolul este mai nociv decât heroina
Bucătăria românească: Există aşa ceva?
Românii canadieni vor putea primi pensia din Romania, in Canada şi vice-versa
20 de spioni ruşi arestaţi în Georgia
la Bucureşti când vom auzi asemenea veşti bune?
Cooperarea dintre românii din Basarabia şi cei din Timoc
Cred în Biserică, nu în slujitorii ei!
Ioan Rotundu
Există spaţiu pentru o creştere modestă a salariilor bugetarilor in 2011
o creştere de 18% este mare şi va fi nevoie de noi reduceri de personal
Prevenirea furturilor din locuinţe – „Un plus de siguranţă”
Cazanele de rachiu au „filtrat” amenzi usturătoare
Ştefăneşti, Truşeşti şi Măşcăteni - filajul poliţiştilor a dat roade
Subprefectul demisionar este şef al Instituţiei Prefectului
Concertul orchestrelor reunite La Botoşani
dirijori Luigi Antonio Venturini şi Nicolae Ursu
Împodobirea oraşului de Sărbătorile de iarnă stă sub semnul austerităţii
Are probleme cu duhurile rele
Trataţi în spitalele din UE pe banii CAS Botoşani
Dispute pe seama Legii educaţiei privind „portofoliul educaţional”
Confecţionerii sunt la modă pe piaţa muncii
Antibioticele, cele mai bine vândute medicamente în acest sezon
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă