La Ungureni, primarul Ivanache se chinui din anul 2007 să ridice şcoală nouă în satul Epureni, şcoala veche devenind neîncăpătoare. În anul 2007 Guvernul Tăriceanu i-a alocat 7 miliarde lei vechi să construiască o nouă şcoală. A primi efectiv suma de 3 miliarde lei cu care a reuşit să ridice zidurile şi să pună acoperişul. I-ar mai fi trebuit 3 miliarde ca să ducă lucrarea la bun sfârşit. Numai că începând cu anul 2008 nu a mai primit nici un ban. Pe vremea Guvernului Boc a încercat să obţină banii necesari să finalizeze lucrarea. Ministerul Educaţiei, finanţatorul investiţiei, condus atunci de social-democrata Ecaterina Andronescu nu l-a inclus la finanţare.
Nici Ada Macovei, democrat-liberala aflată în funcţia de inspector general al IŞJ Botoşani nu l-a ajutat în niciun fel. În 2012, când la putere a venit Guvernul Ponta, a încercat din nou să obţină banii necesari continuării investiţiei. Actualul inspector general şcolar al IJŞ Botoşani, profesoara social-democrată Mihaela Huncă pur şi simplu nu l-a luat

Răspunsul primit la toate demersurile sale a fost că nu sunt alocate fonduri pentru aşa ceva. În schimb, vicepremierul Liviu Dragnea şi premierul Victor Ponta sunt foarte darnici cu banii de la bugetul public când vine vorba de vreo biserică sau mănăstire. Recent, după vizita electorală la Mănăstirea Nicula de lângă Cluj, premierul Ponta a alocat mănăstirii, din fondul de rezervă al guvernului, suma de 2 milioane de lei. Pentru ca şcoala din Epureni să fie terminată ar fi nevoie de doar 300 mii lei.
Abandonată din toamna anului 2007, clădirea începe să se autodemoleze. Cum se poate observa şi din fotografie, tencuiala de pe zidurile exterioare a început să cadă. Nici cea interioară nu stă mai bine, diferenţele de temperatură iarnă-vară măcinând-o. Iată dar, că blocajul investiţiilor la nivel de primării nu se datorează majorităţilor din consiliul local, indiferent de culoarea politică a acesteia, ci lipsei de fonduri guvernamentale.
Şi în această toamnă elevii din Epureni vor învăţa în şcoala veche şi vor privi cum cea nouă se macină bucată cu bucată neînţelegând de ce. Nici părinţii lor nu înţeleg de ce, pentru că despre astfel de atitudini ale Guvernului Ponta nu li se arată nimic la Antena 3.
Adrian Marcu